In ianuarie si februarie, valoarea TVA care a trebuit platita (la incasare) a fost extrem de redusa, caci celor mai multe dintre IMM-urilor nu li se achitasera atat de repede facturile emise si deci nu trebuiau sa plateasca taxa pe valoarea adaugata aferenta.
"In martie, insa, multe dintre facturi au fost achitate, iar IMM-urile au avut primul varf de plata, cu sume de TVA care au trebuit sa fie platite statului pana la 25 aprilie. In luna mai, va veni cel de-al doilea varf al crizei de lichiditati pentru aceste firme, intrucat vor trebui sa achite TVA-ul aferent facturilor care nu le-au fost platite in termen de 90 de zile si pentru care trebuie totusi sa achite taxa pe valoarea adaugata. Luna februarie avand doar 28 de zile, cele 90 de zile s-au implinit in aprilie, asa incat cotele aferente vor trebui achitate pana la data de 25 mai. Astfel, o serie de IMM-uri, in special din sfera productiei si comertului, vor fi blocate partial sau total in ceea ce priveste desfasurarea activitatii lor in continuare si vor trebui sa aleaga intre a-si plati darile catre stat sau a le amana (platind penalitati) pentru a avea banii necesari continuarii activitatii", a aratat Mirela Serban, Managing Partner R&M Audit Contabilitate.
Astfel, potrivit R&M Audit Contabilitate, pentru primele 5 luni ale anului, unei firme care aplica sistemul de TVA la incasare i-a fost imposibil sa previzioneze un cash-flow si sa isi planifice platile adiacente; avand in vedere cele doua varfuri de plati descrise anterior, lipsa de predictibilitate se va prelungi in lunile urmatoare, in functie de carentele de lichiditate generate.
"Cele mai afectate de aceste aspecte sunt firmele de productie (care trebuie sa isi asigure un anumit flux de productie), cele din comert, multe firme de servicii etc. Cel mai putin afectate sunt companiile care presteaza anumite categorii de servicii pentru care nu este necesara aprovizionarea regulata cu materii, materiale si diferite produse; in aceasta categorie s-ar incadra firmele de software, arhitectura etc", a precizat Mirela Serban.
Situatia firmelor de productie si de comert este cu atat mai grea cu cat cele care au cifra de afaceri sub 65.000 Euro au fost obligate de la 1 februarie sa treaca la regimul microintreprinderilor: astfel, acestea trebuie sa plateasca impozit pe venit si nu pe profit. In aprilie, acestea au trebuit sa achite catre stat inclusiv cota de impozit pe venit pe primul trimestru, fapt care a crescut inca o data varful de plati din luna precedenta.
De la 1 ianuarie 2013, sistemul de TVA la incasare se aplica simultan cu sistemul de TVA clasic. Sistemul de plata a TVA la incasarea facturii este aplicat obligatoriu de firmele care au sediul in Romania si o cifra de afaceri sub 2,25 milioane lei. Orice firma din Romania isi poate deduce TVA-ul aferent facturilor emise de catre furnizorii care aplica acest sistem doar dupa ce plateste facturile.
"Daca la neajunsurile descrise anterior mai adaugam si faptul ca multe firme mari vor renunta la furnizorii "mici" pentru a putea sa isi asigure deducerea instantanee a TVA-ului in regimul clasic, reiese clar ca acest an se va dovedi in final foarte greu pentru IMM-uri, iar aceste modificari fiscale, in loc sa le ajute si sa contribuie la stimularea cresterii economice, se vor dovedi o frana pentru acest segment", a aratat Mirela Serban.