Hotararea de Guvern nr. 268/2013 privind aprobarea cifrelor de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar si superior de stat in anul scolar/universitar 2013-2014 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 292, din 22 mai 2013, la doar cateva zile de la adoptarea de catre Executiv.
Cifrele nu sunt cu mult diferite fata de cele din anul scolar 2012-2013, astfel ca si acum vor fi puse la dispozitie aproximativ 3 milioane de locuri in invatamantul de stat. Concret, conform HG nr. 268/2013, in noul an scolar vor fi 2.960.851 de locuri, repartizate in functie de invatamantul preuniversitar sau superior.
Conform actului normativ publicat miercuri, cifrele de scolarizare pentru invatamantul preuniversitar de stat sunt urmatoarele:
- 665.000 de locuri in invatamantul prescolar;
- 925.000 de locuri in invatamantul primar;
- 850.000 de locuri in invatamant gimnazial;
- 232.000 de locuri in invatamant liceal;
- 26.000 de locuri in invatamant profesional;
- 22.806 de locuri in invatamant postliceal.
Potrivit hotararii, in invatamantul superior de stat va fi pus la dispozitie acelasi numar de locuri ca si in anul 2012-2013, dupa cum urmeaza: 62.400 de granturi pentru ciclul de studii universitare de licenta, 35.600 de granturi pentru ciclul de studii universitare de master, 3.000 de granturi pentru studiile de doctorat si 4.000 pentru studiile universitare de rezidentiat.
In ceea ce priveste invatamantul de arta si sportiv, au fost aprobate 91.500 de locuri, iar pentru invatamantul pentru prescolari si elevi cu deficiente si boli cronice vor fi disponibile 28.250 de locuri, atat in gradinite, scoli generale, cat si in liceele speciale cu invatamant la zi sau cu frecventa redusa.
Referitor la numarul de locuri cu finantare totala sau partiala din bugetul Ministerului Educatiei. pentru tinerii de origine romana din Republica Moldova, tari invecinate si diaspora, vor fi puse la dispozitie:
- Invatamant preuniversitar – 1.800
- Invatamant superior – 4.945
- Numarul total de luni-bursa – 500
In actul normativ se arata, de asemenea, ca numarul de locuri cu finantare totala sau partiala din bugetul Ministerului Educatiei pentru cetatenii straini, conform documentelor bilaterale de cooperare internationala si a unor oferte unilaterale ale statului roman, va fi dupa cum urmeaza:
- Invatamant preuniversitar – 1.800
- Invatamant superior – 4.550
- Numarul total de luni-bursa – 1.700
"Prin aceasta Hotarare, pentru anul scolar 2013-2014, nu vor fi generate cheltuieli bugetare suplimentare si nici cresteri numerice ale totalului normelor/posturilor didactice la nivel national", informa Guvernul la momentul aprobarii HG.
Actul normativ va putea fi consultat in sectiunea noastra de Legislatie in perioada urmatoare.
Comentarii articol (0)