Astfel, potrivit comunicatului dat publicitatii de Consiliul Concurentei (CC), comisionul interbancar in sistemele VISA si MasterCard este de 1% si respectiv 1,2% in Romania, in timp ce in tari ca Belgia, Franta, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depaseste 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).
Declansata de Consiliul Concurentei in 2011, investigatia sectoriala pe piata serviciilor de plati bancare a urmarit patru directii principale:
- modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piata cardurilor de plata;
- modul de determinare a nivelului comisioanelor si taxelor platite de comercianti catre banca acceptanta (care detine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate in cazul tranzactiilor cu carduri;
- profitabilitatea sectorului cardurilor de plata;
- gradul de concentrare a pietei serviciilor de plata cu carduri.
"In cadrul acestei investigatii sectoriale au fost solicitate informatii de la 28 banci membre Visa/MasterCard, 22 agenti economici cu obiect de activitate in diverse domenii (hipermarketuri, supermarketuri, agentii de turism, restaurante), organizatiile Visa Europe si MasterCard", anunta CC in documentul de presa.
Comisioane interbancare - mod de determinare si nivel
Comisioanele interbancare sunt platile realizate intre bancile acceptante si bancile emitente pentru tranzactiile care presupun utilizarea cardurilor de plata. In cazul tranzactiilor la POS, comisionul interbancar este platit de banca acceptanta (care detine POS-ul aflat la comerciant) catre banca emitenta a cardului si este suportat de catre comerciant si, indirect, de catre consumatori, informeaza sursa citata.
In conformitate cu regulile Visa si MasterCard, pana in 2011 comisioanele interbancare erau stabilite de bancile membre ale celor doua organizatii si era de 1%. "Incepand cu 2012, insa, nivelul comisionului interbancar aplicabil tranzactiilor efectuate in Romania cu carduri emise sub sigla MasterCard este stabilit de MasterCard si aplicat de bancile membre", puncteaza institutia.
Astfel, comisionul interbancar in sistem MasterCard aplicabil in Romania (pentru cardul de debit cu chip) a crescut la 1,2%, nivel similar cu cel aplicabil in Grecia, in timp ce in tari ca Belgia, Franta, Italia, Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia, Marea Britanie nivelul comisionului este intre 0,5% si 1%. In Polonia, comisionul interbancar aplicabil de MasterCard este de 1,4%.
In ceea ce priveste sistemul VISA, comsionul interbancar aplicabil in Romania se stabileste in continuare de bancile membre din Romania si ramas la acelasi nivel de 1%.
Comisioane platite de comercianti - mod de determinare si nivel
Potrivit CC, pentru serviciile furnizate de banca ce detine POS-ul, comerciantul plateste un comision pe serviciu. Nivelul comisioanelor este negociat in functie de costurile generate de activitatea specifica fiecarui client, relevante fiind:
- nivelul comisionului interbancar
- numarul tranzactiilor
- valoarea tranzactiilor
- modalitate de efectuare a tranzactiei (POS, tranzactie pe Internet)
- domeniul de activitate al comerciantului (comisioanele mai mari sunt percepute in cazul firmelor de divertisment, sali de jocuri de noroc).
Analiza realizata de Consiliul Concurentei arata ca nivelul mediu al comisioanelor achitate de comercianti catre bancile acceptante este 1,78% si 2,4% din valoarea tranzactiei. Astfel, dupa cum se precizeaza in documentul de presa, comisionul interbancar perceput de bancile din sistemul Visa si MasterCard influenteaza, intr-o proportie insemnata, nivelul comisioanelor de servicii percepute comerciantilor si, implicit, preturile finale ale produselor si serviciilor.
Profitabilitatea sectorului cardurilor de plata
Analiza profitabilitatii efectuata de Consiliul Concurentei arata ca rata medie a profitului inregistrata in activitatea de emitere de carduri, in perioada 2009-2011, a fost intre 62,1% si 101,1%, pentru jumatate din bancile intervievate.
Totodata, studiul releva ca veniturile incasate de bancile emitente din comisioanele interbancare reprezinta intre 8,1% si 11,2% din totalul veniturilor din activitatea de emitere carduri.
In conditiile in care din veniturile totale au fost extrase veniturile din comisioanele interbancare, peste 50% dintre bancile intervievate au inregistrat o profitabilitate intre 49% si 79%. "Ca urmare, activitatea de emitere a cardurilor ramane profitabila, pentru un numar semnificativ de emitenti, chiar si in absenta comisionului interbancar", informeaza institutia.
----
Raportul realizat in urma investigatiei sectoriale pe piata serviciilor de plati bancare din Romania este publicat pe site-ul institutiei (poate fi consultat AICI, n.red.) si este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile.
"Dupa finalizarea acestei perioade, Consiliul Concurentei va discuta cu reprezentantii Gurernului si ai Bancii Nationale in vederea identificarii celor mai eficiente masuri ce pot conduce la scaderea costurilor tranzactiilor bancare cu carduri", mai arata institutia.
Comentarii articol (2)