Preturi mai mari cu 20% in 2005
Principalele motivele care au condus la aceasta situatie sunt vremea nefavorabila si calamitatile naturale produse in primavara si la inceputul verii, cat mai ales preturile si concurenta externa. Astfel, preturile vacantelor pe litoral, in 2005, au crescut cu circa 10%, in lei, fata de 2004. Pe de alta parte, moneda euro s-a depreciat cu circa 10% in 2005, fata de anul precedent, ceea ce a facut ca tarifele pe litoralul autohton sa fie mai mari cu 20% fata de sezonul trecut. In schimb, tarifele vacantelor externe au ramas aproximativ aceleasi in euro. Lipsa implicarii sau implicarea gresita a autoritatilor din turism si nivelul mare al taxelor sunt alti factori care stau la baza formarii tarifului de cazare, precum si tarifele la combustibili, energie electrica, furnizare apa, termoficare, care au inregistrat cresteri spectaculoase. In prezent, acestea sunt de circa cinci ori mai mari decat in tarile vecine si concurente cu Romania in turismul de litoral. Membrii ANAT sustin ca taxele si impozitele sugruma turismul. "Taxele pe serviciile turistice, care se regasesc in cele din urma in pret, sunt multe, mari, iar fondurile obtinute nu se intorc in turism. In prezent, un hotelier din Mamaia plateste numai autoritatilor locale 27 de taxe si impozite", spun oficialii ANAT.
Serviciile au ramas la fel de proaste
Litoralul se confrunta, in prezent, cu probleme grave de personal, cu o lipsa acuta de forta de munca calificata. Ospatarii, receptionerii si bucatarii romani lucreaza in Grecia, Italia sau Spania, iar in Romania, costurile exagerate ale salarizarii, prevederile restrictive ale Codului Muncii si caracterul ultrasezonier al turismului de pe litoral distrug interesul romanilor de a lucra in turism. Consecintele imediate sunt salariile foarte mici, personalul slab calificat si nemotivat, calitatea foarte slaba a servirii. "In timp ce de la Constanta pana in Mangalia, evazionistii flutura in ochii turistilor si ai Politiei impasibile cheile apartamentelor pe care le ofera turistilor «la negru», in timp ce localuri dubioase unde se difuzeaza doar manele deranjeaza somnul turistilor, iar chioscuri insalubre vand in statiuni produse alimentare suspecte, hotelierii platitori de impozite la bugetul statului nu au timp pentru turisti, deoarece se ocupa cu primirea controalelor succesive din partea multiplelor autoritati cu competente de control (ANT, OPC, Garda Financiara, Politia Economica, Politia Sanitar-Veterinara, Garda de Mediu, Inspectia Muncii etc.)", afirma ANAT.
Comentarii articol (0)