“Vor fi desfiintate aproape 60.000 de posturi vacante, posturi fie neocupate, fie nebugetate, pastrate, in general, in diverse structuri pe acel principiu unu la sapte si pentru pastrarea, in special, - nu ma ascund sa spun - a functiilor de conducere care aveau nevoie sa aiba in spate un numar de posturi, chiar si vacante”, a precizat Victor Ponta.
Premierul a subliniat ca locurile vacante din domeniul sanatatii si al educatiei nu vor fi desfiintate.
“Nu ne atingem si nu se desfiinteaza posturile vacante din sanatate si din educatie, sunt cele doua exceptii mari. Mai avem, sigur, anumite institutii militare care au un alt regim, dar vorbesc de cele doua mari sisteme importante, sanatatea si educatia, si ca, in acest fel, putem sa revenim la regula unu la unu de la acea regula unu la sapte care a avut si efecte benefice, dar a avut si foarte multe efecte imposibile, practic, si care, in special la sanatate si in educatie, au produs grave dezechilibre”, a explicat Victor Ponta.
Primul-ministru a anuntat inca de saptamana trecuta ca toate posturile neocupate din sistemul bugetar urmeaza sa fie desfiintate si ca actul normativ referitor la aceste masuri va fi adoptat in urmatoarea sedinta de Guvern.
Comentarii articol (0)