"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a semnat miercuri, 7 noiembrie a.c., Decretul pentru numirea domnului Raed Arafat in functia de ministru al Sanatatii”, precizeaza Administratia Prezidentiala.
Functia de ministru al Sanatatii a ramas vacanta dupa ce Vasile Cepoi si-a dat demisia la 1 octombrie, demnitarul fiind acuzat de Agentia Nationala de Integritate (ANI), de conflict de interese si de coruptie, in calitate de fost Director al Directiei de Sanatate Publica din Iasi.
Dupa vacantarea functiei, interimatul a fost asigurat de premierul Victor Ponta, in timp ce atributiile administrative ale institutiei au revenit subsecretarului de stat Raed Arafat.
La acea data, premierul Victor Ponta a afirmat ca a discutat cu subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, iar acesta a acceptat sa preia atributiile de ministru pana la 9 decembrie, fara a ocupa efectiv postul de ministru, urmand ca un nou ministru sa fie desemnat in viitorul guvern, dupa alegeri.
Totusi, potrivit prevederilor legale, functia de ministru interimar poate fi ocupata timp de maxim 45 de zile, perioada in care trebuie desemnat un ministru cu "drepturi depline". In cazul de fata, cele 45 de zile urmau sa se implineasca saptamana urmatoare, in 14 noiembrie.
Comentarii articol (6)