Formularul electronic al declaratiei 100 - formularul in care se raporteaza obligatiile de plata la bugetul de stat - a fost actualizat in 9 iulie si este disponibil in sectiunea Descarcare Declaratii, de pe pagina de internet a ANAF.
Contribuabilii vor incepe sa depuna la Fisc noul formular electronic pentru obligatiile fiscale aferente lunii iunie, care trebuie raportate pana cel tarziu in 25 iulie.
Actualizarea formularului electronic a fost necesara dupa ce, la inceputul lunii iunie, ANAF a modificat modul de declarare a unei creante datorata bugetului de stat.
Mai exact, prin Ordinul nr. 608/2013, publicat in Monitorul Oficial nr. 323, Fiscul a actualizat Inctructiunile de completare ale declaratiei 100, astfel incat dividendele de virat de catre companiile de stat sa nu mai fie declarate in formularul 100 in tabelul I, ci in tabelul 2, cel corespunzator obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat, care nu se achita in contul unic.
Aceasta modificare a venit la pachet si cu actualizarea listei creantelor fiscale care se achita de contribuabili in contul unic. Astfel, printr-un alt act normativ (Ordinul ANAF nr. 618/2013, publicat in Monitorul Oficial nr. 326), Fiscul a stabilit ca dividendele de virat de catre societatile si companiile nationale si societatile cu capital majoritar de stat nu se mai achita in contul unic 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - sume incasate pentru bugetul de stat in contul unic, in curs de distribuire".
Aceste creante, prevazute anterior la pozitia 30 din Nomenclatorul obligatiilor fiscale datorate la bugetul de stat, care se platesc in contul unic, se vor achita in contul 20.30.01.08.03 „Dividende de la societatile si companiile nationale si societatile cu capital majoritar de stat”.
Noile reglementari referitoare la aceste creante se aplica din 5 iunie, deci raportarea pe noua structura trebuie facuta incepand din luna iulie, obligatii aferente lunii iunie avand termen de declarare in 25 iulie.