Ministerul Educatiei Nationale a centralizat rezultatele partiale, inainte de contestatii, privind promovarea examenului national de definitivare in invatamantul preuniversitar, desfasurat in 18 iulie.
Astfel, conform unui document de presa al institutiei, din totalul de 7.400 candidati prezenti la proba scrisa, 6.651 de candidati au finalizat aceasta proba si 3.181 (47,83%) au promovat. Cel mai ridicat procent de promovare s-a inregistrat in judetul Gorj - 76,47% -, iar cel mai scazut procent, in judetul Caras-Severin - 29,33%.
Dintre candidatii care au reusit sa promoveze examenul, 32 au obtinut note de 10, iar alti 174, note intre 9,50 si 9,99. "Cele mai multe note obtinute, insa, 1.826, au fost intre 8 si 8,49", se precizeaza in comunicatul MEN.
Cadrele didactice care au promovat examenul national de definitivare au dobandit dreptul de practica in invatamantul preuniversitar.
Afisarea rezultatelor se va face pe data de 23 iulie, iar intre 23 si 24 iulie candidatii vor putea depune contestatii la centrele de examen. Solutionarea contestatiilor se va realiza in intervalul 25 - 26 iulie, urmand ca pe 27 iulie sa se afiseze rezultatele finale.
Potrivit MEN, la proba scrisa a examenului national de definitivare in invatamant, desfasurata in 18 iulie, au fost admisi sa participe cei 7.889 de candidati care au trecut de cele doua inspectii speciale la clasa, ce au avut loc in intervalul ianuarie-iunie.
Participantii au avut de ales din 126 de discipline de examen. Proba scrisa contine subiecte de specialitate, metodica predarii, pedagogie si elemente de psihologia educatiei, iar durata de redactare a lucrarii este de 4 ore.
Conform institutiei, nota minima de promovare a examenului este 8, iar cadrele didactice care promoveaza examenul dobandesc dreptul de practica in invatamantul preuniversitar.
Sesiunea din 2013 a examenului de definitivat in invatamant a adus si cateva noutati, dupa cum mentioneaza sursa citata. Mai exact, incepand cu acest an s-a dat dreptul de participare la examen si debutantilor cu un an vechime la catedra.
De asemenea, media minima de promovare a inspectiilor la clasa a crescut fata de anul trecut, de la 7 la 8.
---
Subiectele de examen, traducerea acestora si baremele de evaluare au fost elaborate, pentru fiecare disciplina de examen, de catre Centrul National de Evaluare si Examinare si vor fi publicate, dupa sustinerea probei, pe site-ul http://subiecte2013.edu.ro.
Atat programele de examen pentru toate disciplinele, cat si modelele de subiecte si baremele pentru toate disciplinele de examen pentru care au optat candidatii au fost postate pe pagina http://definitivat.edu.ro si au fost utilizate in activitatile de pregatire a debutantilor, desfasurate de casele corpului didactic.
Comentarii articol (1)