Art. I. - Hotararea Guvernului nr. 10/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 47 din 22 ianuarie 2013, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 20, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins: „
Art. 20. -
(1) Numarul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice este de 503 posturi finantate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii si posturile aferente cabinetului ministrului si ministrului delegat.”
2. Anexele nr. 1 si 2 se modifica si se inlocuiesc cu anexele nr. 1 si 2 care fac parte integranta din prezenta hotarare.
Art. II. - Hotararea Guvernului nr. 151/2012 privind aprobarea Statutului propriu de organizare si functionare al Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 190 din 23 martie 2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 7, alineatul (1) din anexa se modifica si va avea urmatorul cuprins: „
Art. 7. -
(1) Agentia functioneaza cu un numar maxim de1.427 de posturi, finantate de la bugetul de stat, functionari publici si personal contractual, din care 88 de posturi pentru aparatul central si 1.339 de posturi pentru agentiile teritoriale.”
2. Anexele nr. 1 si 2 se modifica si se inlocuiesc cu anexele nr. 3 si 4, care fac parte integranta din prezenta hotarare.
Art. III. - La anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 1.377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Inspectiei Muncii, precum si pentru stabilirea unor masuri cu caracter organizatoric, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 802 din 25 noiembrie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare, alineatul (5) al articolului 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins: „(5) Inspectia Muncii functioneaza cu un numar de 2.587 de posturi, functionari publici si personal contractual.”
Art. IV. - Articolul 2 din Hotararea Guvernului nr. 1.433/2004 privind aprobarea structurii organizatorice, a numarului maxim de posturi si a Regulamentului de organizare si functionare ale Oficiului Roman pentru Adoptii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 869 din 23 septembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins: „
Art. 2. - Numarul maxim de posturi al Oficiului Roman pentru Adoptii este de 32, exclusiv demnitarul.”
Art. V. - Hotararea Guvernului nr. 725/1998 privind infiintarea Centrului de Monitorizare a Unitatilor cu Risc Profesional si transmiterea fara plata a unui imobil si a dotarilor aferente din administrarea Regiei Autonome a Cuprului Deva in administrarea Centrului de Monitorizare a Unitatilor cu Risc Profesional, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 405 din 23 octombrie 1998, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins: „
Art. 2. - Centrul de Monitorizare a Unitatilor cu Risc Profesional este condus de un director, numit prin decizie a inspectorului general de stat al Inspectiei Muncii, atributiile acestuia fiind stabilite prin regulamentul de organizare si functionare a centrului.”
2. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins: „
Art. 8. - Centrul de Monitorizare a Unitatilor cu Risc Profesional functioneaza cu un numar maxim de 16 posturi, iar structura organizatorica a acestuia se stabileste prin decizie a inspectorului general de stat al Inspectiei Muncii.”
3. Articolul 10 se abroga.
Art. VI. - Regulamentul de organizare si functionare a Centrului de Monitorizare a Unitatilor cu Risc Profesional se aproba prin decizie a inspectorului general de stat al Inspectiei Muncii, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
Art. VII. - Incadrarea in numarul de posturi si in noile structuri organizatorice se realizeaza in termenele si cu procedura aplicabila fiecarei categorii de personal, in termen de minimum 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, respectiv prin decizie a ordonatorilor de credite ai institutiilor supuse reorganizarii, dupa caz.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Ministrul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, Mariana Campeanu
Ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pana
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea
Viceprim-ministru, ministrul finantelor publice, Daniel Chitoiu
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
Bucuresti, 24 iulie 2013.
Nr. 517.
Comentarii articol (0)