Construita ca un jurnal, cartea povesteste viata de zi cu zi a generalului Pacepa in preajma lui Nicolae Ceasusescu.
Pe cind eram inca unul dintre principalii sai consilieri, presedintelui roman Nicolae Ceausescu ii placea deseori sa vizionezeun film care arata o demonstratie favorabila Bucurestiului, avind loc la Washington, D.C. inceputul filmului arata o slujba religioasa oferita de preoti emigranti romani, facind parte din confesiuni diferite, in fata unei multimi de citeva sute de persoane adunate in jurul monumentului lui Washington. Printre cei prezenti erau oameni imbracati in costume nationale romanesti si cu banderole tricolore, purtind lozinci ce salutau favorabil politica interna si externa a Bucurestiului, independenta Romaniei si intelepciunea lui Ceausescu.
Filmul ii arata apoi pe demonstranti stind in picioare pe treptele Capitoliului american si, mai tirziu, defilind in jurul Casei Albe, insotiti de indemnuri rostite prin megafoane portabile petema reinnoirii clauzei natiunii celei mai favorizate pentru Romania.
Intreaga demonstratie fusese organizata de catre Departamentul de Informatii Externe din Romania, cu ajutorul citorva agenti de influenta bine plasati. Multimea de emigranti, in majoritate veniti pentru prima data la Washington, fusesera special transportati aici de catre bisericile si organizatiile sociale, care erau finantate si controlate in secret de la Bucuresti. Placardele fusesera confectionate la Ambasada Romana, de unde proveneau si casetele transmise prin difuzoare, insusi filmul fusese realizat de catre doi tehnicieni, agenti secreti, trimisi special in Statele Unite cu aceasta ocazie; comentariul fusese redactat de catre sotia ambasadorului roman din Washington, ea lucrind tot pentru Departamentul deInformatii Externe.
Demonstratia era de fapt un eveniment minor in comparatie cu amploarea operatiunilor secrete de influenta initiate in decursul anilor de catre Departamentul de Informatii Externe pentru a obtine sprijinul politic si economic occidental de care Bucurestiul avea atita nevoie ca sa-si mentina functionarea sistemului sau marxist ultraorlodox. Pentru Ceausescu, totusi, a simbolizat o noua victorie asupra Washingtonului; citeva saptamini mai tirziu Statele Unite reinnoiau clauza natiunii celei mai favorizate pentru Romania, in ciuda binecunoscutelor sale incalcari ale drepturilor omului.
De cind mi s-a acordat azil politic in Statele Unite, am relatat deseori intimplari de acest fel pentru a atrage atentia asupra pericolelor actiunilor de contrainformatii comuniste. Pe vremea cind am rupt-o cu Bucurestiul, operatiunile secrete ajunsesera sa joace un rol de prima importanta in programul Departamentului de Informatii Externe din Romania, al carui numar de agenti secreti depasea cu mult pe cel al agentilor angajati in spionajul „clasic" pentru a obtine informatii confidentiale din Vest. Sprijinul politic, avantajele tehnologice si asistenta financiara pe care agentii secreti ai Bucurestiului au reusit sa le obtina din Vest au fost principalii factori vitali pentru o economie de altfel stagnanta si un sistem de guvernamint asemanatoare.
[…]
Mi-au trebuit multi ani pina sa pot privi retrospectiv spre fostul meu sef si spre sistemul sau comunist cu ochii unui american. Mi-a trebuit insa si mai mult timp pentru a-mi da seama ca operatiunile individuale secrete comuniste nu-l ingrijoreaza in mod special pe un occidental, daca acesta nu poate vizualiza intregul, fundalul tridimensional unde se desfasoara toate acestea. Cartea de fata reprezinta o incercare de a schita acel fundal, sub forma unui jurnal cuprinzind cele citeva saptamini ale anului 1978 cind am fost constant alaturi de Ceausescu. Ea cuprinde povestea vietii mele de zi cu zi alaturi de un conducator comunist care, de-a lungul a peste 20 de ani de putere absoluta, a construit cea mai ortodoxa politica interna marxista din Europa de Est, desemnind cu claritate capitalismul ca fiind dusmanul sau numarul unu. Un conducator care, folosind in mod inteligent diferite operatiuni secrete, a fost capabil in mod simultan sa obtina sprijin politic occidental si bani lichizi, pentru a mentine in viata regimul sau muribund si care il servea ca o sluga , edificind prima adevarata dinastie comunista din istorie.
Fragment. "Orizonturi rosii. Amintirile unui general de securitate" - Ion Mihai Pacepa
Una dintre editiile cartii "Orizonturi rosii" este disponibila online aici.
Comentarii articol (13)