Prin reorganizarea ANAF, proces ce a inceput inca din luna iunie, a fost infiintata, printre altele, o Directie Generala antifrauda fiscala, care a preluat atributiile Autoritatii Nationale a Vamilor si a Garzii Financiare, cele doua structuri fiind si desfiintate.
Potrivit HG nr. 520/2013, actul normativ care implementeaza reorganizarea ANAF, aceasta directie este o structura fara personalitate juridica, cu atributii de prevenire, descoperire si combatere a actelor si faptelor de evaziune fiscala si frauda fiscala si vamala, in cadrul careia vor functiona directii regionale antifrauda fiscala, conduse de inspectori generali adjuncti antifrauda.
Guvernantii au stabilit ca sediul acestor structuri regionale antifrauda va fi in Suceava, Constanta, Alexandria, Targu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu, Bucuresti. Potrivit explicatiilor recente ale MFP, au fost alese aceste localitati pentru ca fac parte din zone care prezinta riscuri ridicate de evaziune fiscala sau sunt zone limitrofe frontierelor.
Reglementarile legale din OUG nr. 74/2013 prevad la art. 5 alin. 4 ca numirea personalului antifrauda se face pe baza de concurs sau examen.
Proiectul de HG prin care se aproba regulamentul aplicat acestor concursuri tocmai a fost publicat in dezbatere publica de ANAF.
Prevederile propuse stabilesc ca anuntul privind organizarea concursului sau examenului se publica de catre ANAF in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, intr-un cotidian de larga circulatie, pe pagina de internet si la sediul Fiscului, cu cel putin 30 de zile inainte de data stabilita pentru proba scrisa.
Anuntul publicat trebuie sa contina urmatoarele informatii:
- informatiile privind posturile scoase la concurs sau examen si conditiile de ocupare a posturilor de inspector antifrauda;
- bibliografia aprobata de conducerea Agentiei si alte date necesare desfasurarii concursului sau examenului
- locul si termenul in care pot fi depuse dosarele de concurs sau examen;
- documentele necesare pentru inscrierea la concurs sau examen si care atesta indeplinirea conditiilor legale;.
- datele de contact, pentru lamuriri suplimentare.
Potrivit reglementarilor din proiectul de HG publicat de Fisc, concursul pentru ocuparea functiei de inspector antifrauda se va desfasura in patru etape:
- selectia dosarelor de inscriere;
- proba scrisa de maxim 3 ore - presupune redactarea unei lucrari si/sau in rezolvarea unor teste grila, pe baza bibliografiei stabilite pentru concurs, prin care se testeaza cunostintele teoretice necesare ocuparii functiei de inspector antifrauda;
- interviul, care se va sustine in fata membrilor comisiei de concurs sau examen si va testa abilitatile impuse de functie, aptitudinile si cunostintele profesionale ale candidatilor;
- evaluarea psihologica complexa si de integritate - se realizeaza de catre psihologi atestati in specialitatea psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Atentie! Se pot prezenta la urmatoarea etapa doar candidatii declarati admisi la etapa precedenta. Punctajul final al fiecarui candidat se obtine prin calcularea mediei aritmetice a celor doua punctaje obtinute la proba scrisa si la proba interviului.
Pentru a participa la concurs, candidatii depun un dosar de inscriere care trebuie sa contina obligatoriu:
- formularul de inscriere privind participarea la concurs/examen – o cerere tipizata, al carei model este stabilit prin proiectul de HG lansat in dezbatere publica (il puteti consulta in fisierul atasat acestui articol);
- copia actului de identitate;
- copia certificatului de casatorie sau a altor acte, in cazul in care numele de pe actele de studii este diferit de cel de pe actul de identitate;
- copia diplomei de licenta sau echivalent.;
- copia carnetului de munca sau adeverinta doveditoare a vechimii in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, dupa caz;
- cazierul judiciar;
- adeverinta care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare, eliberata cu cel mult 3 luni anterior derularii concursului de catre medicul de familie al candidatului
- sau de catre unitatile sanitare abilitate; adeverinta trebuie sa contina, in clar, numarul, data, numele emitentului si calitatea acestuia;
- o declaratie pe propria raspundere - document tipizat, al carui model este stabilit prin proiectul de HG lansat in dezbatere publica (il puteti consulta in fisierul atasat acestui articol),
- curriculum vitae, potrivit modelului comun european, aprobat prin HG nr. 1.021/2004.
Atentie! Copiile de pe documente se prezinta in copii legalizate sau insotite de documentele originale, care se certifica pentru conformitatea cu originalul.
Dosarele se depun de catre candidati, in termen de 15 zile de la publicarea anuntului de concurs/examen si nu mai pot fi retrase decat pe baza unei cereri scrise a candidatului. Chiar si asa, o copie a dosarului va fi pastrat de Fisc si arhivata.
Proiectul de HG prin care este aprobat regulamentul de desfasurare a concursului pentru ocuparea functiei de inspector antifrauda poate fi consultat aici.