Prima sesiune a schemei de minimis s-a anulat, iar acest lucru este reglementat printr-un act normativ emis, miercuri, de Ministerul Finantelor, dar care nu a fost publicat inca in Monitorul Oficial.
Mai exact, procedura de inregistrare on-line a cererilor de acord pentru finantare in cadrul schemei de minimis si lista cu firmele admise in program au fost anulate, in baza Ordinului ministrului Finantelor nr. 1485/2013, a anuntat, astazi, MFP.
De asemenea, tot in conformitate cu acest act normativ, vor fi returnate IMM-urilor cererile de acord pentru finantare, insotite de documentele justificative, depuse/transmise la Registratura generala a MFP, prin posta cu confirmare de primire.
Potrivit documentului, sesiunea de inregistrare on-line a cererile de finantare urmeaza sa fie reluata la o data ulterioara.
Motivul pentru care a fost anulata prima sesiune de minimis il reprezinta disfunctionalitatile aparute in derularea procedurii de inregistrare on-line pe pagina web a MFP, care au condus la imposibilitatea accesului egal al tuturor intreprinderilor interesate de ajutorul de stat, a explicat ministerul.
In plus, probleme tehnice au dus la eliminarea sanselor egale ale IMM-urilor de a se incadra printre firmele ale caror cereri de finantare ar fi fost selectate.
Sesiunea de inregistrare on-line a cererilor de finantare pentru ajutoarele de minimis destinate IMM-urilor s-a deschis pe 28 august 2013 si dupa numai cinci minute s-a inchis, pentru ca a fost epuizat bugetul total de 500 de milioane de lei.
Nemultumirile atat din partea firmelor care au incercat sa depuna cererea si nu au putut, cat si din partea consultantilor nu au intarziat sa apara.
Ca urmare a sesizarilor primite din partea firmelor care au intampinat probleme in depunerea on-line a cererilor de finantare, Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor, a dispus demararea unei anchete interne impreuna cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS).
Astfel, din primele investigatii a rezultat faptul ca resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente, in urma anticiparii gresite a numarului mare de firme care sunt interesate si au aparut blocaje si mesaje de eroare in accesarea paginii de internet dedicate schemei de minimis.
Puteti consulta Ordinul MFP in fisierul atasat.