Salariatul care doreste incetarea contractului individual de munca va informa angajatorul de acest fapt, dandu-si demisia, dupa cum se stipuleaza in Codul Muncii.
Prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz. - Art. 81, Codul Muncii
Conform legislatiei, angajatul nu este obligat sa motiveze demisia, pe cand angajatorul este obligat sa inregistreze demisia salariatului.
Important! Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de proba.
Chiar daca un angajat demisioneaza, el va ramane o perioada in preaviz, pentru a permite angajatorului sa gaseasca, in acest timp, un inlocuitor pentru contractul individual de munca respectiv.
Dupa cum se precizeaza in Codul Muncii, termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile. Totusi, in actul normativ se mentioneaza clar ca preavizul nu poate fi mai mare de 20 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie. De asemenea, in cazul salariatilor care ocupa functii de conducere, preavizul nu poate fi mai mare de 45 de zile lucratoare.
Reglementarile stabilesc ca, pe intreaga durata a preavizului, contractul individual de munca (CIM) continua sa isi produca toate efectele. Acest lucru inseamna ca angajatul isi va continua munca in aceleasi conditii si isi va indeplini atributiile profesionale ca inainte de a demisiona. In ceea ce priveste angajatorul, acesta va plati in continuare salariatul, corespunzator perioadei lucrate.
In consecinta, avand in vedere ca CIM se aplica in continuare, daca va fi suspendat contractul individual de munca, va fi suspendat si termenul de preaviz.
In situatia in care, in perioada de preaviz, contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator. - Art. 81, Codul Muncii
Atentie! Contractul individual de munca poate fi suspendat in situatia absentelor nemotivate ale salariatului. Prin urmare, daca, in perioada de preaviz, salariatul va absenta nemotivat de la serviciu, angajatorul are dreptul de a suspenda termenul de preaviz.
Cand nu esti obligat sa respecti preavizul?
Codul Muncii prevede si situatii in care nu este necesar termenul de preaviz. Astfel, salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca. Asadar, daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile contractuale (nu respecta programul de lucru, nu acorda concediu de odihna, nu plateste salariul, etc.), angajatul nu este obligat sa respecte preavizul.
Mai mult decat atat, salariatul are dreptul sa ceara despagubiri de la angajator pentru neexecutarea obligatiilor sale contractuale, adresandu-se instantei de judecata.
De asemenea, termenul de preaviz poate sa nu fie respectat daca angajatorul renunta la el. Mai precis, potrivit legislatiei muncii, angajatorul poate renunta la preaviz, total sau partial, in orice moment, caz in care demisia angajatului va produce efecte de la data renuntarii.
Contractul individual de munca inceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul respectiv. - Art. 81, Codul Muncii
In caz contrar, contractul individual de munca va inceta numai dupa expirarea preavizului.
Comentarii articol (15)