În vederea realizãrii obiectivelor înscrise în Programul de Guvernare, cu privire la îmbunãtãþirea standardului de viaþã al persoanelor vârstnice, pentru aceasta fiind necesarã consolidarea financiarã a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurãrilor sociale de stat a prestaþiilor care nu au naturã contributivã sau nu au legãturã cu riscurile sociale asigurate; din necesitatea îmbunãtãþirii echilibrului social - economic al familiei, prin susþinerea acesteia în vederea creºterii copilului, în scopul stimulãrii creºterii natalitãþii ºi diminuãrii fenomenului de abandon al copiilor; pentru asigurarea cadrului legal necesar aplicãrii acestor mãsuri, cât ºi pentru asigurarea resurselor bugetare necesare susþinerii acestora, elemente care vizeazã interesul public ºi constituie situaþii de urgenþã; þinând seama de faptul cã neadoptarea, în regim de urgenþã, a prezentei, ar conduce la grevarea, în continuare, a bugetului asigurãrilor sociale de stat, în detrimentul pensiilor, cu plata unei prestaþii care nu constituie un risc social, aºa cum este definit de instrumentele juridice internaþionale, precum ºi la imposibilitatea respectãrii angajamentelor privind politica de protecþie socialã asumate în Programul de Guvernare 2005 - 2008,
În temeiul art.115 alin.(4) din Constituþia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta ordonanþã de urgenþã.
Art.1 - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care în ultimele 12 luni anterioare datei naºterii copilului au realizat venituri profesionale pentru care se plãteºte, potrivit legii, impozitul pe venit, beneficiazã de concediu pentru creºterea copilului în vârstã de pânã la 2 ani, sau, în cazul copilului cu handicap, de pânã la 3 ani, precum ºi de o indemnizaþie lunarã în cuantum de 800 lei RON.
(2) Prevederile alin.(1) sunt aplicabile ºi persoanelor care, în ultimele 12 luni anterioare datei naºterii copilului, s-au aflat în urmãtoarele situaþii:
a) au beneficiat de indemnizaþie de ºomaj, stabilitã conform legii;
b) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii în condiþiile prevãzute la art.38 alin.(1) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii ºi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
c) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiþiile prevãzute de actele normative cu caracter special care reglementeazã concedierile colective;
d) au beneficiat de concediul ºi indemnizaþia lunarã prevãzute la alin.(1).
Art. 2 - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizaþiei prevãzutã la art.1 alin.(1) devine 600 lei RON.
Art.3 - (1) În perioadele în care beneficiarii drepturilor prevãzute la art.1 alin.(1) realizeazã venituri profesionale pentru care se plãteºte, potrivit legii, impozitul pe venit, se acordã un stimulent în cuantum lunar de 300 lei RON, situaþie în care plata indemnizaþiei de 800 lei RON se suspendã.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul stimulentului lunar prevãzut la alin.(1) devine 100 lei RON.
Art.4 - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul lunar al alocaþiei de stat pentru copii, prevãzute de Legea nr. 61/1993 privind alocaþia de stat pentru copii, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, este de 200 de lei RON, pânã la împlinirea de cãtre copii a vârstelor de 2 ani, sau de 3 ani, în situaþia copiilor cu handicap.
(2) Alocaþia de stat pentru copii, în cuantumul prevãzut la alin.(1), se acordã ºi persoanelor care beneficiazã de indemnizaþia prevãzutã la art.1, respectiv art.2 sau, dupã caz, de stimulentul prevãzut la art.3 alin.(1), respectiv alin. (2).
Art. 5 - (1) De drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã pot beneficia, dupã caz:
a) oricare dintre pãrinþii naturali ai copilului;
b) persoana care a adoptat copilul;
c) persoana care a fost numitã tutore al copilului;
d) persoana care are copilul în încredinþare în vederea adopþiei;
e) persoana care are copilul în plasament, în plasament în regim de urgenþã sau în plasament într-o familie.
(2) În situaþia persoanelor de la alin.(1) lit. b) - e), acordarea drepturilor prevãzute la art.1, respectiv la art.2 se face þinându-se seama de 12 luni anterioare datei de la care, dupã caz, s-a aprobat adopþia, s-a instituit tutela, a fost fãcutã încredinþarea sau s-a instituit plasamentul.
Art.6 - (1) Concediul ºi indemnizaþia lunarã prevãzute la art.1 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naºteri sau, dupã caz, pentru primii 3 copii aflaþi în una din situaþiile prevãzute la art.5 lit.b) - e).
(2) Drepturile prevãzute la art. 4 alin.(1) se cuvin pentru fiecare dintre copiii rezultaþi în urma primelor 3 naºteri sau, dupã caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una din situaþiile prevãzute la art. 5 lit. b) - e).
(3) Durata de acordare a concediului prevãzut la art.1 se prelungeºte corespunzãtor, în cazul suprapunerii a douã sau trei situaþii de naturã a genera acest drept, în condiþiile prevãzute la alin.(1) ºi alin.(2).
(4) În cazurile prevãzute la alin.(3) se acordã o singurã indemnizaþie, în cuantumul prevãzut de prezenta lege.
Art.7 - (1) Drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se acordã în situaþia în care solicitantul îndeplineºte, cumulativ, urmãtoarele condiþii:
a) este cetãþean român;
b) are domiciliul pe teritoriul României;
c) se ocupã de creºterea ºi îngrijirea copilului.
(2) Alocaþia de stat prevãzutã la art.4 se acordã ºi pentru copiii cetãþenilor strãini sau ai persoanelor fãrã cetãþenie, rezidenþi în România în condiþiile legii, dacã locuiesc împreunã cu pãrinþii, cu respectarea prevederilor art.6 alin.(2).
Art.8 - Drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se acordã, la cerere, în baza urmãtoarelor documente, dupã caz:
a) actul de identitate al solicitantului;
b) livretul de familie ºi certificatul de naºtere al copilului;
c) certificatul de persoanã cu handicap al copilului, dupã caz;
d) adeverinþã eliberatã de autoritãþile competente sau, dupã caz, declaraþie pe proprie rãspundere din care sã rezulte îndeplinirea condiþiilor prevãzute la art.1;
e) adeverinþã eliberatã de plãtitorul indemnizaþiei de maternitate sau, dupã caz, alte dovezi, din care sã reiasã ultima zi de concediu de maternitate, în situaþia persoanelor prevãzute la art.10 alin.(1) lit.a);
f)declaraþie pe proprie rãspundere din care sã reiasã cã solicitantul nu beneficiazã în acelaºi timp de indemnizaþie de maternitate, în situaþia persoanelor prevãzute la art.10 alin.(1) lit.b);
g) declaraþia pe proprie rãspundere din care sã rezulte cã celãlalt pãrinte natural sau, dupã caz, o altã persoanã dintre cele prevãzute la art. 5 lit. b) e) nu beneficiazã de drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã;
h) declaraþia pe proprie rãspundere din care sã rezulte cã solicitantul se ocupã de creºterea ºi îngrijirea copilului ºi cã acesta nu este încredinþat sau dat în plasament nici unui organism privat autorizat sau serviciu public autorizat sau unei persoane fizice;
i) dovada eliberatã de autoritãþile competente sau, dupã caz, declaraþie pe proprie rãspundere din care sã rezulte cã solicitantul se aflã în concediu pentru creºterea copilului pentru acordarea drepturilor prevãzute la art. 1, respectiv art.2;
j) dovada eliberatã de autoritãþile competente sau, dupã caz, declaraþie pe proprie rãspundere, din care sã rezulte cã solicitantul realizeazã venituri profesionale pentru care se plãteºte, potrivit legii, impozitul pe venit - pentru acordarea drepturilor prevãzute la art. 3;
k) alte acte necesare, dupã caz, susþinerii cererii.
#PAGEBREAK#
Art.9 - (1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã ºi documentele din care rezultã îndeplinirea condiþiilor legale de acordare a acestora se depun la primãria pe raza cãreia solicitantul îºi are domiciliul.
(2) Pânã la data de 10 a fiecãrei luni, primãriile transmit pe bazã de borderou cererile înregistrate în luna anterioarã, însoþite de documentele justificative, la direcþiile judeþene de muncã, solidaritate socialã ºi familie, respectiv la direcþia de muncã, solidaritate socialã ºi familie a municipiului Bucureºti, denumite în continuare direcþii teritoriale.
(3) Cererile prevãzute la alin. (1) se soluþioneazã în termen de 15 zile lucrãtoare de la data înregistrãrii la direcþia teritorialã, prin decizie de admitere sau, dupã caz, de respingere, emisã de directorul executiv.
(4) Decizia prevãzutã la alin. (3) se comunicã solicitantului în termen de 5 zile lucrãtoare de la data emiterii.
(5) Contestaþiile formulate împotriva deciziei prevãzutã la alin. (3) se soluþioneazã potrivit Legii contenciosului administrativ.
Art. 10 - (1) Drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se cuvin ºi se acordã dupã cum urmeazã:
a) începând cu ziua urmãtoare celei în care înceteazã, conform legii, concediul de maternitate ºi plata indemnizaþiei aferente, dacã cererea este depusã în termen de 60 de zile lucrãtoare de la aceastã datã;
b) începând cu data naºterii copilului, dacã cererea este depusã în termen de 60 de zile lucrãtoare de la aceastã datã, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiþiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate ºi a indemnizaþiei aferente;
c) începând cu data adopþiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredinþãrii, dacã cererea este depusã în termen de 60 de zile lucrãtoare de la data la care s-au aprobat ori, dupã caz, s-au instituit mãsurile de protecþie a copilului;
d) de la data cererii, pentru toate celelalte situaþii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusã peste termenele prevãzute la lit. a), b) ºi c) dupã caz;
(2) Pentru fracþiunile de lunã, cuantumul drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se stabileºte proporþional, în funcþie de numãrul zilelor calendaristice din luna respectivã pentru care acestea se cuvin ºi se acordã.
Art. 11 - Plata drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã înceteazã cu ziua urmãtoare celei în care:
a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) a avut loc decesul copilului.
Art.12 - (1) Plata drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se suspendã începând cu luna urmãtoare celei în care:
a) beneficiarul este decãzut din drepturile pãrinteºti;
b) beneficiarul este decãzut din dreptul de a fi tutore;
c) beneficiarul este decãzut din drepturile de a i se încredinþa sau de a primi în plasament copilul;
d) beneficiarul executã o pedeapsã privativã de libertate sau se aflã în arest preventiv pe o perioadã mai mare de 30 de zile;
e) copilul este abandonat ori internat într-o instituþie de ocrotire publicã sau privatã;
f) beneficiarul a decedat.
(2) În situaþia în care beneficiarul nu mai îndeplineºte condiþiile prevãzute la art. 1, art. 3 sau art. 7, dupã caz, plata drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se suspendã începând cu ziua urmãtoare celei în care condiþiile respective nu mai sunt îndeplinite.
(3) Reluarea plãþii drepturilor suspendate în condiþiile prevãzute la alin. (1) se face la cerere, începând cu luna urmãtoare celei în care se depune cererea.
(4) Reluarea plãþii drepturilor suspendate în condiþiile prevãzute la alin. (2) se face începând cu data cererii.
Art.13 - (1) În situaþia suspendãrii drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã, acestea pot fi solicitate de cãtre o altã persoanã îndreptãþitã, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(2) Drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se cuvin ºi se acordã noului beneficiar de la data suspendãrii, dacã cererea a fost depusã în termen de 60 de zile lucrãtoare de la data la care a operat suspendarea, respectiv de la data cererii, dacã cererea a fost depusã dupã acest termen.
Art. 14 - (1) Beneficiarul drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã este obligat sã comunice, în scris, primãriei, orice modificare intervenitã în situaþia sa, de naturã sã determine încetarea sau suspendarea plãþii drepturilor, în termen de 5 zile lucrãtoare de la apariþia acesteia.
(2) Comunicarea prevãzutã la alin. (1) se transmite de cãtre primãrie direcþiei teritoriale în termen de 5 zile lucrãtoare de la data înregistrãrii.
#PAGEBREAK#
Art. 15 - Drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se suportã de la bugetul de stat, nu sunt impozabile ºi nu pot fi urmãrite silit, decât în vederea recuperãrii, conform legii, a sumelor încasate necuvenit cu acest titlu.
Art.16 - (1) Pe perioada în care se beneficiazã de indemnizaþia prevãzutã la art.1, respectiv la art.2, contribuþia individualã de asigurãri sociale de sãnãtate se calculeazã prin aplicarea cotei prevãzute de lege asupra sumei reprezentând valoarea a douã salarii de bazã minime brute pe þarã ºi se suportã de la bugetul de stat.
(2) Asupra drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã nu se datoreazã celelalte contribuþii sociale obligatorii stabilite de lege.
Art.17 - Cuantumul drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se poate actualiza în condiþiile stabilite prin hotãrâre a Guvernului.
Art.18 - (1) Perioada în care o persoanã beneficiazã de drepturile prevãzute la art. 1, respectiv art.2 constituie perioadã asimilatã stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevãzute de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare.
(2) În vederea determinãrii punctajului anual necesar stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public, pentru perioadele asimilate stagiului de cotizare în condiþiile alin.(1), se aplicã prevederile art.78 alin.(5) lit.b) din Legea nr.19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare.
(3) Prevederile alin.(2) se aplicã ºi persoanelor care beneficiazã de perioadele asimilate prevãzute la alin.(1) ºi care, în acelaºi timp, se aflã în situaþiile prevãzute la art. 38 alin.(1) din Legea nr.19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare.
(4) În situaþia persoanelor care, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006, au beneficiat de concediu ºi indemnizaþie pentru creºterea copilului în condiþiile reglementate de Legea nr.19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, la determinarea punctajului anual se utilizeazã cuantumul indemnizaþiei obþinutã în perioadele respective.
Art.19 - Fondurile necesare plãþii drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã, cheltuielile administrative, precum ºi cele de transmitere a drepturilor se suportã din bugetul de stat ºi sunt alocate cu aceastã destinaþie Ministerului Muncii, Solidaritãþii Sociale ºi Familiei.
Art.20 - (1) Plata drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã, precum ºi calculul ºi plata contribuþiei individuale de asigurãri sociale de sãnãtate datoratã pentru acestea, se fac de cãtre direcþiile teritoriale.
(2) Modalitãþile de platã a drepturilor prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de Ministerul Muncii, Solidaritãþii Sociale ºi Familiei.
Art.21 - (1) Sumele încasate necuvenit se recupereazã de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emisã de directorul executiv al direcþiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripþie.
(2) Decizia prevãzutã la alin. (1) constituie titlu executoriu ºi poate fi contestatã conform prevederilor Legii contenciosului administrativ.
(3) Sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracþiuni sãvârºite de cãtre beneficiar, se recupereazã de la acesta, de la data primei plãþi a sumelor necuvenite, în condiþiile legii.
(4) Sumele rãmase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaþi nu se mai urmãresc.
Art.22 - (1) Constituie contravenþie, dacã fapta nu a fost sãvârºitã în astfel de condiþii încât, potrivit legii penale, sã constituie infracþiune, nerespectarea prevederilor art. 9 alin.(2), art. 14 ºi art.24 ºi se sancþioneazã cu amendã de la 300 lei RON la 600 lei RON.
(2) Nivelul amenzii prevãzut la alin. (1) poate fi actualizat prin hotãrâre a Guvernului.
(3) Constatarea contravenþiei prevãzute la alin. (1) ºi aplicarea amenzii corespunzãtoare se fac de cãtre organele cu atribuþii de control ale Ministerului Muncii, Solidaritãþii Sociale ºi Familiei.
(4) Dispoziþiile prezentei ordonanþe de urgenþã, referitoare la stabilirea ºi sancþionarea contravenþiilor, se completeazã cu prevederile Ordonanþei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenþiilor, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare.
Art.23 - (1) Prevederile prezentei ordonanþe de urgenþã se aplicã ºi persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, beneficiazã de indemnizaþia pentru creºterea copilului reglementatã de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, situaþie în care condiþia prevãzutã la art.1 alin.(1) se considerã a fi îndeplinitã.
(2) Cererile privind acordarea indemnizaþiei pentru creºterea copilului reglementate de Legea nr.19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, nesoluþionate pânã la data de 31 decembrie 2005, inclusiv, se soluþioneazã avându-se în vedere condiþiile de stagiu de cotizare prevãzute de aceastã lege.
(3) În situaþia persoanelor de la alin.(1) ºi alin.(2), drepturile prevãzute de prezenta ordonanþã de urgenþã se cuvin ºi se acordã de la data de 1 ianuarie 2006, dacã cererea a fost depusã în termen de 90 de zile lucrãtoare de la aceastã datã, respectiv de la data cererii, dacã cererea a fost depusã dupã acest termen.
Art. 24 - (1) - Începând cu data de 1 ianuarie 2006, plata indemnizaþiei pentru creºterea copilului efectuatã în condiþiile Legii nr.19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, înceteazã.
(2) Dupã data de 1 ianuarie 2006, plãtitorii indemnizaþiilor prevãzuþi la art.133 alin.(2) din Legea nr.19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, pot efectua numai plata indemnizaþiilor pentru creºterea copilului aferente perioadelor anterioare acestei date, cu respectarea termenului general de prescripþie.
Art.25 - În termen de 60 de zile de la data publicãrii prezentei ordonanþe de urgenþã, Ministerul Muncii, Solidaritãþii Sociale ºi Familiei va elabora norme metodologice în aplicare, ce se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.
Art.26 - Prevederile prezentei ordonanþe de urgenþã se aplicã în mod corespunzãtor ºi persoanelor cãrora, în baza unor prevederi cu caracter special, li s-au aplicat aceleaºi reglementãri referitoare la indemnizaþia pentru creºterea copilului ca ºi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii.
Art.27 - Prezenta lege transpune prevederile Clauzei 2 - Concediul pentru creºterea copilului, punctele 1, 2, 3 lit.(a), (b) ºi (c) precum ºi alte punctului 8 din anexa Directivei 96/34/CE din 3 iunie 1996 referitoare la Acordul-cadru privind concediul pentru creºterea copilului încheiat între UNICE, CEIP ºi CES.
Art.28 -(1) Prezenta ordonanþã de urgenþã intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.
(2) La data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanþe de urgenþã, prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare ºi cele ale Legii nr.303/2004 privind statutul magistraþilor, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare, referitoare la concediul ºi indemnizaþia pentru creºterea copilului, precum ºi orice alte dispoziþii contrare, se abrogã.
Comentarii articol (1)