Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, urmeaza sa primeasca astazi reprezentanti ai firmei britanice de consultanta Crown Agents. Compania britanica este renumita pentru experienta si rezultatele notabile in combaterea coruptiei in vama, dar multe tari ezita sa recurga la serviciile sale din cauza mindriei nationale sau a rezistentei manifestate de propriile servicii vamale, arata „Financial Times“.
La bulgari a dat rezultate
Romanii n-ar fi primii care ar implica strainii in procesul national de vamuire, in disperare de cauza, in scopul combaterii coruptiei endemice din sistem. Guvernul bulgar lucreaza cu firma britanica incepind din ianuarie 2002, in cadrul unui program de aducere a activitatii din vami la standarde europene si a cresterii incasarilor din aceasta sursa. Ca urmare a acestui program, veniturile vamilor bulgare au crescut de la 1,35 miliarde de euro in 2002 la peste doua miliarde de euro in 2004. Rezultatele peste asteptari i-au determinat pe vecinii din sud sa prelungeasca contractul cu Crown Agents pina la momentul integrarii in Uniunea Europeana. „Rata de recuperare a investitiei in contractul incheiat cu Crown Agents este deja de 50 la 1“, a declarat, la semnarea prelungirii contractului, ministrul bulgar de Finante, Milen Vekcev.
„Financial Times“ este de parere ca oficialii romani nu poarta discutii si cu alte firme de consultanta, cu toate acestea un membru din echipa de conducere de la Crown Agents, Lynn Hale, precizind ca, daca guvernul de la Bucuresti va decide sa angajeze un consultant extern, va fi organizata o procedura de licitatie publica.
Cu 4x4 pe urmele suspectilor
Daca Ministerul Finantelor va cadea de acord cu britanicii, atunci vamesii romani vor avea mult de furca cu incasarea spagii. Activitatea strainilor nu se va margini la cursuri si seminarii de pregatire pentru lucratorii vamali. Acestia vor coordona activitatea din vami, vor avea mina libera sa controleze transporturile suspecte si vor putea participa efectiv la procesul de vamuire.
www.cotidianul.ro
Comentarii articol (0)