Ce te-a determinat sa alegi profesia de avocat? De ce nu procuror sau judecator?
Dana Ududec: Apreciez mult mobilitatea si independenta pe care ti-o ofera profesia de avocat. Nu-mi prea place sa stau intr-un singur loc, si de aceea simt ca magistratura nu mi se potriveste. In plus, am multa libertate sa-mi aleg ariile de activitate, sa-mi creez programul si prioritatile personale.
Dintre toate ariile de activitate din domeniul avocaturii ai ales drepturile omului. De ce tocmai drepturile omului? Ce te-a atras la acest domeniu?
Dana Ududec: Eram in anul II de facultate cand i-am intalnit pe colegii mei de la Centrul Euroregional pentru Initiative Publice - ECPI si m-a impresionat in special activitatea avocatei Iustina Ionescu. Practic, ce am vazut la ea s-a potrivit cu valorile mele personale si m-a bucurat sa vad ca profesia de avocat poate crea schimbari pozitive in viata clientilor, dar si in societate.
Initial am vazut „drepturile omului” ca un domeniu distinct, dar odata cu practica efectiva, am ajuns sa aplic in acelasi timp cunostinte din civil, penal si administrativ, dar si din domeniul medical. De fapt, intreg sistemul legislativ si institutional sustine (sau ar trebui sa sustina) drepturile fundamentale ale omului, si de aceea un litigiu la CEDO ajunge sa fie o incursiune plina de surprize in dreptul romanesc.
De trei ani lucrezi ca manager de campanii in cadrul Centrului European Regional pentru Initiative Publice. Cum se desfasoara activitatea ta aici?
Dana Ududec: ECPI este o platforma non-guvernamentala de expertiza juridica si de politici publice, in domeniul unora dintre drepturile omului – nediscriminare, drepturile sexuale si ale reproducerii, egalitate de gen. O activitate importanta la ECPI este reprezentata de litigiile strategice, adica acele cazuri care pun probleme juridice dificile din perspectiva drepturilor omului si a caror rezolvare poate crea sau schimba jurisprudenta intr-un anumit domeniu. De asemenea, oferim consultanta juridica ONG-urilor partenere, in special pentru campaniile privind politici publice sau proiecte legislative care au legatura cu obiectul nostru de activitate.
Care au fost cele mai interesante cazuri privind problematica drepturilor omului inaintate catre CEDO la care ai lucrat?
Dana Ududec: Cazul care m-a marcat cel mai mult este Campeanu c. Romaniei, care a fost audiat de Marea Camera a CEDO in septembrie 2013. Povestea a inceput in anul 2004, in faimosul spital psihiatric de maxima siguranta Poiana Mare. Valentin Campeanu, un tanar orfan de 18 ani care traia cu HIV si dizabilitati mintale, a murit in spital, in urma neglijentei totale a personalului medical. Cazul lui Valentin nu a fost unic, iar situatia grava din institutiile psihiatrice din Romania a atras atentia organizatiilor internationale de drepturile omului la vremea respectiva. Este regretabil ca abuzuri grave in institutiile care ar trebui sa ocroteasca persoanele cu dizabilitati mintale si fizice inca se mai intampla in Romania.
Din moment ce Valentin Campeanu nu avea rude, Centrul de Resurse Juridice - CRJ a depus un efort colosal pentru a prelua cazul lui si a cere investigarea celor responsabili pentru moartea tanarului. Dupa ce la nivel national, timp de 8 ani, nu s-a realizat o investigatie satisfacatoare si nimeni nu a fost tras la raspundere, CRJ cu ajutorul INTERIGHTS au dus cazul catre CEDO. Fiind stagiara la INTERIGHTS, am lucrat impreuna cu Avocatul Constantin Cojocariu la pregatirea aplicatiei si dosarului aferent. Pentru mine, a fost o perioada intensa, mai ales din punct de vedere emotional, vazand indiferenta statului fata de persoanele vulnerabile care au cel mai mult nevoie de protectie.
Ce a insemnat pentru tine experienta la INTERIGHTS – centrul international pentru protectia juridica a drepturilor omului din Londra? Cum te-au ajutat cunostintele dobandite la Londra pe plan profesional?
Dana Ududec: Am petrecut 6 luni ca stagiara la INTERIGHTS, cu o echipa internationala de avocati si juristi. Am ajuns la Londra in urma unui interviu, chiar dupa terminarea facultatii. Pentru mine a fost o experienta extraordinara si valoroasa, atat din prisma cunostintelor, cat si datorita oamenilor cu care am lucrat. Am avut ocazia sa explorez mai mult mecanismul CEDO de protectie a drepturilor omului si sa vad cum isi desfasoara activitatea o organizatie internationala. Mai exact, aveam un mentor care s-a intamplat sa fie tot roman, Avocatul Cojocariu, si de la care am primit sarcini de cercetare juridica pentru dosarele pe care le avea si pentru asistarea juridica a altor ONG-uri. In plus, am realizat toate lucrarile in limba engleza, si acest lucru a fost un mare avantaj.
Cum este tratata la Londra protectia juridica a drepturilor omului comparativ cu Romania?
Dana Ududec: N-as putea sa generalizez, tinand cont ca nu am avut sansa sa lucrez cu mai multe organizatii sau institutii englezesti. Ceea ce pot sa compar este activitatea mea din Romania fata de cea din Londra. Acolo, echipa era foarte organizata si fiecare avea posibilitatea sa se ocupe doar de nisa sa. De asemenea, fondurile de care dispune un ONG mare in Londra nu se compara cu unul din Romania – aceeasi este situatia si in cazul salariilor. In Romania, zona drepturilor omului e inca o zona de explorat si, ca jurist, cred ca am mai multe obstacole de trecut.
Din experienta ta de pana acum, ce drepturi ale omului sunt incalcate flagrant in Romania? Ce parere ai despre respectarea drepturilor omului in Romania?
Dana Ududec: Cred ca toate drepturile omului sunt incalcate sistematic Romania. Pe cei care cred ca fac o afirmatie prea grava ii invit sa se uite in baza de date cu jurisprudenta CEDO in cazurile contra Romaniei. Iar acolo ajung doar o parte foarte mica din incalcarile reale, tinand cont ca nu toate persoanele vatamate au informatiile si resursele financiare pentru a ajunge la instanta europeana. Intrarea in UE si adoptarea unor legi care garanteaza drepturi doar pe hartie nu sunt indicatori potriviti pentru a evalua daca in Romania drepturile omului sunt respectate. Cred ca in Romania, societatea civila face foarte mult din munca pe care ar trebui sa o faca statul, in ce priveste apararea drepturilor persoanelor vulnerabile.
Care sunt cele mai importante impliniri pe care le-ai avut pana in prezent in avocatura?
Dana Ududec: Stagiara sunt de prea putina vreme, abia am dat examenul de primire in septembrie 2013. Dar lucrand ca jurista in acest domeniu fiecare an a fost plin de evenimente. Ma consider fericita si norocoasa pentru ca pot calatori si cunoaste persoane extraordinare. Dar, cel mai mult, ma bucur ca am ocazia sa explorez Romania asa cum este ea si pot lucra cot la cot cu altii care isi doresc sa schimbe peisajul.
De cele mai multe ori ceea ce se invata pe bancile facultatii difera fata de ceea ce se practica in profesie. Te-a dezamagit ceva atunci cand ai inceput sa lucrezi?
Dana Ududec: M-au dezamagit cam multe. Primul soc pe care l-am avut, ca sa zic asa, a fost legat de interdisciplinaritatea si conexiunile pe care trebuie sa le realizezi intre domenii. Apoi, deprinderile profesionale – practic, cum sa iti folosesti cunostintele, cum si unde sa cauti anumite informatii, cui sa te adresezi – le-am invatat de la colegii mei.
Mi se pare regretabil ca la Facultatea de Drept (Universitatea din Bucuresti) protectia drepturilor omului a primit un statut marginal, ca disciplina optionala. CEDO si celelalte tratate privind drepturile omului nu numai ca fac parte din dreptul intern, dar au si prioritate. Deci, cu atat mai mult cred ca juristilor le sunt foarte utile aceste cunostinte.
Factorii de decizie de la nivelul facultatii au multa putere pentru a influenta in bine sau in rau parcursul academic si profesional al tinerilor si cred ca responsabilitatea le apartine intr-o mare masura. Bineinteles, vor aparea argumente de genul Alexandru Lapusneanul – „dar studentii oricum sunt multi si dezinteresati” – pentru a pastra starea de fapt.
Care sunt planurile tale pe termen lung?
Dana Ududec: Am planuri simple: sa lucrez cat mai mult din ce imi face placere si sa invat cat mai multe. Restul, depinde de circumstante.
Ce le-ai recomanda tinerilor care vor sa se indrepte catre avocatura?
Dana Ududec: Cum si eu sunt o tanara la inceput de drum, singura sugestie pe care as face-o cuiva ca mine este sa se cunoasca foarte bine si sa ia decizii in consecinta, sa nu se lase influentat de aparente si sa fie sincer cu sine.
---
Colectia de oameni frumosi este o sursa saptamanala de speranta marca AvocatNet.ro. Aici veti intalni, sambata de sambata, oamenii firesti din Romania pe care ne era dor adanc sa ii auzim vorbind - oamenii echilibrati, care impresioneaza tocmai prin normalitatea lor, intr-o lume de "senzational" si "extraordinar" si "nemaipomenit".
Comentarii articol (10)