Ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 13/2014 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distributie si aprobarea preturilor pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale realizate de Societatea Comerciala GAZ EST - S.A. a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 144, din 27 februarie 2014.
- Se stabilesc tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distributie a gazelor naturale
- Tarifele reglementate se aplica tertilor, beneficiari ai serviciului de distributie a gazelor naturale din localitatile in care Societatea Comerciala GAZ EST - S.A. detine licenta de distributie a gazelor naturale
- Tarifele reglementate nu contin TVA.
- Termenul de intrare in vigoare: 1 martie 2014
Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 213/2014 privind asigurarea transparentei specificatiilor tehnice aferente achizitiilor publice centralizate a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 144, din 27 februarie 2014.
- Specificatiile tehnice din cadrul documentatiilor de atribuire aferente procedurilor de achizitii centralizate de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protectie, servicii, combustibili si lubrifianti pentru parcul auto vor fi postate pe site-ul Ministerului Sanatatii la rubrica „Informare” - sectiunea „Noutati” si la sectiunea „Achizitii Publice”. Perioada de transparenta este de 14 zile de la data publicarii.
- Termenul de intrare in vigoare: 27 februarie 2014
Ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 12/2014 privind stabilirea cotei obligatorii de achizitie de certificate verzi aferenta anului 2013 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 145, din 27 februarie 2014.
- Cota obligatorie de achizitie de certificate verzi decatre operatorii economici care au obligatia achizitiei de certificate verzi, pentru anul 2013, se stabileste la 0,224 certificate verzi/MWh.
- Termenul de intrare in vigoare: 27 februarie 2014
Legea nr. 227/2006 privind prevenirea si combaterea dopajului in sport a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 147, din 27 februarie 2014.
- Legea reglementeaza prevenirea si combaterea dopajului in sport
- Conform reglementarilor Conventiei impotriva dopajului, se interzice dopajul in sport din ratiuni de natura etica si medicala.
Hotararea Guvernului nr. 124/2014 privind asigurarea transportului si a asistentei medicale umanitare in unitati spitalicesti din Romania a unor cetateni ucraineni raniti in cursul protestelor din luna februarie 2014 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 147, din 27 februarie 2014.
- Romania asigura transportul medicalizat, asistenta medicala de specialitate in spitale publice din reteaua proprie a Ministerului Sanatatii pentru tratament si/sau interventii chirurgicale, precum si revenirea pe teritoriul ucrainean pentru un numar de 12 cetateni ucraineni raniti in cursul protestelor din luna februarie 2014.
- Echipele medicale ale partii romane fac triajul medical pe teritoriul ucrainean.
- Termenul de intrare in vigoare: 27 februarie 2014
Comentarii articol (4)