Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 220, din 28 martie 2014.
- Legea stabileste masurile necesare pentru protectia mediului si a sanatatii populatiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea si gestionarea deseurilor si prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor si cresterea eficientei folosirii acestora.
Ordinul comun al Ministerului Sanatatii si al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 338/219/2014 pentru prorogarea termenului prevazut la art. 1 din Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 1.538/1.014/2013 privind prelungirea aplicarii prevederilor Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 222, din 28 martie 2014.
- Termenul pana la care se aplica Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013 – 2014 se proroga pana la data de 30 aprilie 2014, inclusiv
- Mai multe detalii AICI
- Termenul de intrare in vigoare: 28 martie 2014
Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 46/2014 pentru modificarea art. 46 din Normele metodologice privind utilizarea unor spatii aflate in administrarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 243/2011 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 222, din 28 martie 2014.
- Beneficiaza de gratuitate la cazarea in camine:
a) personalul Ministerului Afacerilor Interne, pe timpul cat se afla in interesul serviciului, in alta localitate decat cea in care isi desfasoara activitatea ori isi are domiciliul, pe baza ordinului de serviciu/similar sau unui alt document de serviciu;
b) personalul Ministerului Afacerilor Interne care nu are domiciliul, locuinta proprietate personala, nu a primit locuinta de serviciu sau de interventie si care, dupa caz, nu beneficiaza, el sau sotul/sotia, de compensatia pentru chirie prevazuta de lege, in localitatea in care isi desfasoara activitatea, ca urmare a mutarii in interesul serviciului sau a imputernicirii pe functie;
c) membrii Asociatiei Veteranilor de Razboi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne si ai Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cand se deplaseaza in interesul organizatiilor respective, in baza ordinului de serviciu;
d) membrii delegatiilor straine, precum si personalul ministerelor de interne ale altor state, pentru care cheltuielile de cazare revin in sarcina Ministerului Afacerilor Interne.
- Termenul de intrare in vigoare: 28 martie 2014
Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea si sanctionarea unor fapte privind degradarea mediului a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 223, din 28 martie 2014.
- Colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deseuri, inclusiv supravegherea acestor operatiuni si intretinerea ulterioara a spatiilor de eliminare, precum si actiunile intreprinse de brokeri in procesul de gestionare a deseurilor, cu incalcarea dispozitiilor legale in domeniu, care pot provoca decesul ori vatamarea grava a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Hotararea Guvernului nr. 224/2014 pentru aprobarea cotei de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie care beneficiaza de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru anul 2014 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 223, din 28 martie 2014.
- Pentru anul 2014 cota de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie care beneficiaza de sistemul de promovare prin certificate verzi este de 11,1% din consumul final brut de energie electrica.
- Termenul de intrare in vigoare: 28 martie 2014
Comentarii articol (0)