Principalele aspecte care atrag la educatia nonformala sunt activitatile motivante si placute, metodele interactive si diversificate de obtinere a unor cunostinte si aptitudini noi, accentul pus pe invatare practica si nu pe predare teoretica.
Tabara Coolturala BookLand ofera copiilor si tinerilor o experienta educationala memorabila pe timpul vacantei de vara. Aflata la a doua editie, tabara propune un mix echilibrat de activitati culturale, cognitive si distractive, in scopul dezvoltarii personale, stimularii inteligentei emotionale si creativitatii participantilor.
Ei vor descoperi placerea de a cunoaste, de a-si provoca mintea, de a schimba idei si de a experimenta lucruri noi, fara a avea stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse sau al temelor obligatorii.
Tabara Coolturala BookLand se va desfasura in intervalul 29 iunie - 7 septembrie, in trei locuri concomitent (Valea Lotrului - Valcea, Bran - Moeciu si Muntii Apuseni), fiind structurata pe 10 module, a cate o saptamana fiecare. Copiii si tinerii cu varste intre 11 si 18 ani vor avea parte de un program variat axat pe cunoastere, socializare si sanatate fizica si mentala, implementat de specialisti: artisti, scriitori, actori si oameni de afaceri.
"Cu siguranta, ideea de tabara trezeste nostalgii multora dintre noi. Acesta este si motivul pentru care am vrut sa recream atmosfera de tabara, cu libertatea, distractiile si plimbarile in natura pentru noile generatii. Am adaugat, bineinteles, activitati educative, prin care copiii si adolescentii sa descopere un altfel de mod de a invata, pe placul lor, fara constrangeri. Credem ca Tabara BookLand este o experienta transformatoare pentru tineri, care, pe langa prieteniile pe care le vor lega si amintirile frumoase cu care vor ramane, vor deveni mai siguri pe ei, vor avea perspective noi si se vor autoconvinge de utilitatea educatiei", a afirmat Mihaela Petrovan, initiatoarea Taberei Coolturale BookLand.
Mai multe detalii si informatii despre Tabara Coolturala Bookland pe www.book-land.ro/tabara.
Comentarii articol (0)