Deși sună asemănător și multe persoane cred că ele sunt sinonime, cuvintele “simplu” și “simplist” au înțelesuri total diferite.
Dacă spunem că un raționament este simplu înseamnă că el este ușor de înțeles și lipsit de complicații.
În schimb, dacă spunem despre un mod de gândire că este simplist îl catalogăm ca fiind superficial, unilateral, neglijând uneori aspectele esențiale.
Referindu-ne la oameni, sensul lui ”simplu” poate fi diferit în funcție de ceea ce vrem să transmitem pentru că termenul se bucură de o multitudine de înțelesuri. Astfel, un om simplu poate fi și o persoană lipsită de rafinament, dar și o persoană sinceră ori cinstită.
De cealaltă parte, cu ”simplist” este mult... mai simplu. Oricum l-ai privi, el nu are decât un sens atunci când este folosit ca adjectiv pentru a caracteriza o persoană. Mai exact, un om simplist este un om lipsit de complicații și de subtilități intelectuale.
Citiți aici toate articolele publicate în Ghidul pentru supraviețuirea limbii române.
Comentarii articol (3)