"Proiectele Business Days intra intr-o noua etapa. Ne pregatim pentru trecerea la faza de dezvoltare internationala. Credem ca in cei patru ani si jumatate am crescut, ne-am dezvoltat, ne-am maturizat si am reusit sa intelegem foarte bine mediul de business din tara noastra”, declara Laszlo Pacso, fondator si coordonator proiecte Business Days. “Anul acesta am inceput sa dezvoltam relatiile cu ambasadele, consulatele si camerele de comert bilaterale, pentru a incuraja atragerea de investitori si pentru a dezvolta schimburile economice cu tara noastra. Primele proiecte implementate pe platforma Business Days, in cadrul evenimentelor Business Days, sunt serile de business networking internationale, create in special pentru a facilita interactiunea intre companiile interesate de a genera afaceri in Romania si oameni de afaceri din tara noastra. Primele astfel de seri vor fi organizate in cadrul Cluj Business Days, cu sprijinul Consulatului Ungariei, Ambasadei Austriei, Consulatului Olandei, Camerei de Comert si Industrie Romania-Israel, Clubului de afaceri German si alte organizatii bilaterale de oameni de afaceri prezente in tara noastra”, mai spune Laszo Pacso.
Odata cu aceasta noua etapa, s-a simtit nevoia unui brand nou, care sa comunice in mod simplu si puternic ceea ce este Business Days: o platforma unica in mediul de afaceri din tara noastra, din care nu-ti permiti sa nu faci parte intr-un fel sau altul atunci cand esti un om de afaceri si iti pasa de viitorul organizatiei din care faci parte sau de viitorul economic al Romaniei. Business Days s-a dezvoltat de la un simplu proiect la un fenomen care atrage cat mai multi simpatizanti care aleg sa se implice si vor sa ajute sincer si dezinteresat sustinerea crearii de noi afaceri si stimularea spiritului antreprenorial in orice patura sociala, pentru ca au inteles ca aceasta este singura cale prin care putem asigura o crestere economica durabila si sustenabila pe termen lung a tarii noastre.
Cluj Business Days vine in sprijinul dezvoltarii afacerilor printr-un mix complex de activitati:
- Temele debatute in cadrul conferintelor si workshop-urilor - in urma cercetarilor de piata si a interviurilor purtate cu oameni de afaceri din regiunea in care se va desfasura evenimentul, a rezultat ca principalele preocupari ale acestora sunt concentrate pe noi modalitati de a creste vanzarile, de a imbunatati relatia cu clientii existenti, pe managementul si coordonarea mai eficienta a echipelor, atragerea talentelor si mai ales mentinerea celor foarte buni in echipa, pe gasirea surselor accesibile de finantare, gestionarea eficienta a resurselor financiare, pe cresterea productivitatii, pe capacitatea de a folosi tehnologia pentru optimizarea si cresterea afacerilor, de a intelege legile care guverneaza afacerile, de a gestiona riscurile, de a dezvolta abilitatile de comunicare si de inter-relationare, de a intelege principiile corecte de branding si pozitionare. Toate aceste teme se vor regasi in temele manifestarilor din cadrul editiei 15 Business Days.
- Facilitati si programe de accelerare pentru startup-uri prin mentoring, cresterea afacerii, vanzare si marketing de produs.
- Sesiuni de business networking prin aplicatia meet me, intalniri si receptii internationale, la care vor participa comunitatile olandeze, austriece, nemtesti, unguresti, franceze dar si alte comunitati interesate sa dezvolte afaceri in zona;
- Workshop-uri speciale: „Leadership si muzica” (sustinut de Maestrul Giorgio Fabbri) si „Marketing and sales in the global context” (sustinut de Paul J.R. Renaud, Professor Maastricht School).
In plus, in cadrul evenimentului, va fi lansat Acceleratorul de vanzari, un proiect ce are rolul de a-i ajuta pe tinerii talentati in arta vanzarilor sa isi dezvolte abilitatile.
In primele doua saptamani de campanie, respectiv pana pe data de 23 iunie 2014, ora 24.00, este in vigoare oferta de tip early-bird, prin care oricine poate participa la eveniment cu o reducere din start de 15% la orice tip de acces.
Costurile tichetelor de acces precum si formularul de inscriere se gasesc pe pagina dedicata http://businessdays.ro/Evenimente/Cluj-2014/Inscriere. Tipurile de acces de tipul BASIC si PREMIUM sunt MULTIPASS si permit accesul la eveniment cu acelasi badge pentru mai multe persoane, nu in acelasi timp. Studentii beneficiaza de 50% reducere pe baza carnetului de student, insa pentru ei exista un numar limitat de locuri.
Printre speakerii invitati ai acestei editii se numara personalitati care au un cuvant de spus in lumea afacerilor, precum Wouter Reijers, Giorgio Fabbri, Orlando Szasz, Paul J.R. Renaud, Marius Ghenea, Felix Patrascanu, Dragos Anastasiu, Cristian Nacu, Sergiu Negut, Florentin Banu, Dan Berteanu, Amalia Sterescu, Dragos Bucurenci, Adrian Cioroianu, Voicu Oprean, Dan Pitic, Simona Baciu si multi altii.
Comentarii articol (0)