Opinie: Convinge judecatorul - Tehnica si arta convingerii instantei

Scopul fundamental al oricarui avocat este sa castige procesul in care este implicat. Nu poate face acest lucru decat daca convinge judecatorul sa-i dea dreptate. Intreg succesul profesional si material al avocatului depinde de masura in care stapaneste eficient mecanismele de comunicare si interactiune cu instanta.

Instrumentele de lucru ale avocatului litigant sunt simple si vechi de cand exista insusi judecatorul: scrisul si vorbitul.

Avocatul trebuie mai intai sa scrie bine, astfel incat sa atraga si sa mentina atentia judecatorului asupra cererilor lui. Nu este indiferent cum scrii, la fel cum nu este indiferent ce scrii. Judecatorii nu citesc la fel toate documentele pe care le primesc, observatie la fel de banala cum este aceea ca avocatii nu scriu toti la fel. Unele cereri pot fi intelese usor, atrag prin aspectul lor sau prin modul de expunere a argumentelor, ofera satisfactie intelectuala. Altele, dimpotriva, constituie o adevarata corvoada sa le parcurgi si sa destelenesti ceea ce vor sa transmita din punct de vedere juridic. Sunt anoste, fade, obscure, respingatoare. Judecatorul nu este o masina automata de descifrat texte incifrate, nu este o Enigma a criptografiei judiciare.

Vestea proasta este ca la inceputul carierei lor cei mai multi avocati scriu gresit. Vestea buna este ca avocatii pot invata usor sa scrie bine. Avocatii sunt deja adevarati scriitori profesionisti, prin frecventa cu care sunt obligati sa scrie. Pentru a scrie eficient trebuie sa stie care sunt asteptarile de la ei. Voi incerca sa fac eu in paginile urmatoare acest simplu exercitiu de informare. In afara propriei experiente nimic nu ne invata la modul concret care este stilul judiciar adecvat pentru instantele noastre. Nu exista un standard pe care sa-l asimilam in scoala sau in anii petrecuti in institutele de formare profesionala.

Judecatorii insisi e greu sa se puna de acord, pentru ca ce este subiectiv valabil pentru unul, poate sa nu fie valabil pentru altul.

In al doilea rand, avocatul trebuie sa vorbeasca eficient in fata instantei. Pretoriul a suferit transformari esentiale in epoca moderna. A apus vremea pledoariilor ample, exercitiilor oratorice emotionante si infruntarilor dure pe taramul maiestriei lingvistice pentru captarea bunavointei auditorului. Procesele actuale sunt tehnice, extrem de profesionalizate, iar judecatorii nu mai sunt simplii martori ai desfasurarii teatrale a avocatilor. Salile de judecata care au fost martorele pledoariilor celebre ce ne sunt prezentate ca modele la scoala au suferit transformari radicale. Mai intai, a disparut juriul. In acest moment decizia apartine exclusiv judecatorului, iar nevoile acestuia pentru a-si asuma o decizie sau alta sunt total diferite de cele ale unor nespecialisti. Apoi, pretoriul modern este afectat de o criza majora a timpului. Desfasurarea lucrurilor in sala de judecata are loc la o viteza mai mare, totul trebuie concentrat si uneori redus la esenta.

Judecatorii si insusi mecanismul sistemului judiciar evolueaza la viteze de neconceput altadata.

Demersul meu stiintific este si unul de demistificare. Nu pot analiza mecanismele de luare a deciziei instantelor decat atata vreme cat plec de la realitatea nefardata, de la date si fapte autentice. Judecatorii sunt profesionisti cu o misiune importanta, dar in acelasi timp raman, de la intrarea in sistem pana la iesirea la pensie, oameni. Actul de judecata propriu zis este unul omenesc si tocmai de aici rezulta exceptionalul si miracolul lui, pentru ca realizarea dreptatii inseamna in fiecare moment depasirea slabiciunilor omenesti.

Exista si varianta alternativa a unei viziuni idilice si atemporale cu privire la misiunea mesianica a judecatorului si a functiei lui cvasi-divine. Aceasta este exprimata cel mai bine de un fost coleg judecator (aceasta optiune ascunde probabil si o prea mare iubire de sine), intr-o mini-critica^[1] la un fragment publicat din aceasta lucrare. Negandu-mi-se chiar o descriere a gradului de aglomerare a judecatorilor din instantele noastre, venerabilul autor imi opune teza sacralitatii judecatorului si care la propriu a capatat de la Dumnezeu puterea de a judeca. “Doamne! Eu sunt unica fiinta pe lume careia Tu i-ai dat o particica din atotputernicia Ta; puterea de a condamna sau a achita pe semenii mei.” Acest judecator, creatia unui mister teologic, este desigur infailibil, desavarsit, nesupus oboselii fizice, stresului, grijilor, indoielilor, este tot timpul perfect. Daca o astfel de viziune paradisiaca nu ar fi insotita si de o mare aroganta, ar fi chiar induiosatoare. Dar mai inainte de toate ea este profund gresita si incredibil de paguboasa pentru sistemul judiciar insusi. O astfel de abordare este cruda chiar pentru judecator, caruia ii stabileste artificial un standard de performanta pe care nu-l poate atinge nici o fiinta omeneasca. Judecatorii sunt supusi greselii, stresului, obosesc, sunt presati de timp, pot fi extenuati, au griji, pot fi impresionati sau nu. Sunt, previzibil, oameni. Daca nu-i cunoastem asa cum sunt nu-i putem intelege, iar daca nu-i putem intelege nu le putem oferi ceea ce au nevoie.

In aceasta carte va fi vorba numai despre judecatori reali. Nu veti gasi nimic aici despre judecatorii “crampei divin”, nimic despre infailibilitate si perfectiune. Atata vreme cat justitia va fi facuta de oameni iar nu de ingeri va trebui sa ne amintim ceea ce spuneau creatorii sistemului nostru judiciar, romanii, prin intermediul autorului care va fi omniprezent in aceasta carte, Quintilian: „As vrea sa se cunoasca, daca este posibil, si firea judecatorului. Caci, dupa cum va fi aspru, bland, placut, grav, dur, iertator, va trebui sa invocam in interesul cauzei noastre insusiri ce ii sunt pe plac, ori sa atenuam pe cele contrare firii lui.”^[2]

Ne adresam unor judecatori concreti, cu slabiciuni si virtuti omenesti.

Aceasta carte indeamna la o reintoarcere la realism. La realismul marilor parinti fondatori ai retoricii, oratoriei si artei elocventei judiciare. Pragmatismul roman ne-a oferit exceptionale exemple de sfaturi cu privire la tehnicile de persuasiune a judecatorilor. Spuse fara afectare, fara falsa pudoare, direct, simplu, deschis, cinstit. Acest arc in timp de aproape 2000 de ani il subliniez in aceasta lucrare prin folosirea extinsa a citatelor din opera fundamentala a lui Marcus Fabius Quintilianus (30-96 A.D.), Institutio Oratoria. Quintilian, retor si pedagog roman este alaturi de Cicero, unul dintre renumitii oratori si scriitori latini. Originar din Peninsula Iberica (Hispania), a studiat la Roma, unde a fost profesor de retorica si avocat. De institutione oratoria (“Despre oratorie” sau cum a fost tradusa la noi “Arta oratorica”) este primul tratat complet si sistematic despre tehnica si arta convingerii si impresionarii judecatorilor, fiind un punct de referinta important pentru scolile medievale de retorica dar si pentru scolile juridice moderne din sistemul judiciar anglo-saxon.

Gandirea clasica sau cea contemporana internationala despre elocinta judiciara nu pot fi probabil fundamental imbunatatite in aceasta lucrare. Amintind inca o data reverenta mea pentru inaintasi, imi propun in paginile urmatoare sa fac o actualizare a reflectiilor despre arta si tehnica convingerii judecatorului si mai ales o localizare la nivelul sistemului judiciar romanesc, o adaptare a lor la timpurile actuale si o adecvare la mecanismele functionale si la oamenii din instantele noastre judecatoresti.

Desi peste tot in aceasta carte m-am adresat direct unui avocat generic (caruia ii cer scuze de pe acum pentru ca l-am tutuit!), cartea poate fi utila oricarei persoane care are un dosar in instantele de judecata. Ea vorbeste despre cum iau deciziile judecatorii, despre ce ii impresioneaza pozitiv sau negativ, despre ce le este pe plac, ce ii deranjeaza si despre ce asteptari au de la cei care stau in fata lor. Este o prezentare directa si onesta a perspectivei judecatorilor asupra dosarelor pe care le au de solutionat, necesara a fi cunoscuta tocmai pentru a creste eficienta si calitatea interactiunii cu instantele si judecatorii insisi. Bineinteles, este vorba despre o analiza proprie in ce priveste aceste teme. Ea este inevitabil subiectiva si este rezultatul experientelor personale, ale observatiilor si studiilor autorului. Nu exista un standard unic al comportamentului rational si emotional al judecatorului si al instantei de judecata.

Si o ultima precizare. Demersul meu priveste exclusiv tehnicile de persuasiune a judecatorului prin mijloace legitime. Aceasta carte nu vizeaza aspecte straine de mecanismele firesti de luare a deciziilor judiciare, altele decat cele intemeiate pe analiza proprie a judecatorului si intima lui convingere.

--------

^[1] Marin Voicu, Judecatorul si functia lui sacra, www.juridice.ro, 7 martie 2014.
^[2] Quintilian, Arta oratorica, Vol. I, pag. 330 par. 17, Editura Minerva, Bucuresti, 1974.

Vrei mai mult? Acest fragment este introducerea cartii recent aparuta la editura Wolters Kluwer Romania, ”CONVINGE JUDECATORUL – tehnica si arta convingerii instantei”, unde gasiti si continuarea. Lucrarea se gaseste in exclusivitate si intr-o editie speciala, limitata, in magazinul wolterskluwer.ro. O puteti comanda doar de la editura, aici. Detalii, alte fragmente, cuprinsul integral, precum si alte materiale despre arta si tehnica scrierii juridice gasiti pe site-ul de dezvoltare al cartii, http://www.CastigaProcese.ro.