Firmele care desfasoara activitati ce pot avea impact asupra mediului inconjurator trebuie sa obtina de la autoritati o serie de documente, pentru a fi in legalitate. In caz contrar, acestea risca amenzi ce pot ajunge si pana la 100.000 de lei.
Conform OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, printre actele de mediu pe care firmele trebuie sa le detina se numara:
- acordul de mediu: actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si, dupa caz, masurile pentru protectia mediului, care trebuie respectate in cazul realizarii unui proiect;
- autorizatia de mediu: actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, prin care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de functionare ai unei activitati existente sau ai unei activitati noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea in functiune;
- autorizatia de mediu integrata - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, cu informarea prealabila a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, care acorda dreptul de a exploata in totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii, care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor privind prevenirea si controlul integrat al poluarii; autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii ori parti ale acesteia, situate pe acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator;
- avizul de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competenta pentru protectia mediului, care confirma integrarea aspectelor privind protectia mediului in planul sau programul supus adoptarii.
Tarifele aplicate de autoritatile publice pentru serviciile si lucrarile privind emiterea unora dintre aceste documente au fost modificate de doua ori saptamana trecuta.
Mai exact, acestea au fost schimbate prin Ordinul ministrului mediului nr. 938/2014, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din 19 iunie 2014 si care a intrat in vigoare la aceeasi data.
Conform actului normativ, au fost modificate tarifele practicate pentru serviciile privind procedura de emitere a autorizatiei de mediu/autorizatiei integrate de mediu sau revizuirea/ actualizarea acesteia (diverse etape). Astfel, noile taxe sunt urmatoarele:
- Evaluarea documentatiei in vederea emiterii autorizatiei de mediu 500 de lei;
- Analiza bilantului de mediu in procedura de emitere a autorizatiei de mediu, dupa caz 1.000 de lei;
- Finalizarea programului pentru conformare in procedura de emitere a autorizatiei de mediu, dupa caz 1.000 de lei;
- Revizuirea/Actualizarea autorizatiei de mediu 250 de lei;
- Analiza preliminara a documentatiei de sustinere a solicitarii autorizatiei integrate de mediu 1.000 de lei;
- Analiza propriu-zisa a documentatiei de sustinere a solicitarii autorizatiei integrate de mediu 5.000 de lei;
- Revizuirea/Actualizarea autorizatiei integrate de mediu 2.500 de lei.
Inainte ca Ordinul ministrului mediului nr. 938/2014 sa intre in vigoare pe 19 iunie, tarifele percepute pentru serviciile si lucrarile privind emiterea documentelor de mediu au mai fost modificate prin Ordinul ministrului mediului nr. 865/2014, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 439 din 17 iunie 2014 si care a intrat in vigoare pe 17 iunie.
Prin Ordinul ministrului mediului nr. 865/2014 din 17 iunie au fost eliminate tarifele pentru anumite servicii privind autorizatia de mediu si autorizatia integrata de mediu si de asemenea au fost introduse noi tarife. Totusi, prin Ordinul ministrului mediului nr. 938/2014, care a intrat in vigoare pe 19 iunie, tarifele eliminate prin ordinul din 17 iunie au fost reintroduse in legislatie, iar cele noi prevazute in acelasi act normativ din 17 iunie au fost eliminate prin ordinul din 19 iunie.
In schimb, tarifele pentru obtinerea avizului de mediu nu s-au modificat, asa incat contribuabilii vor plati ca si pana acum urmatoarele sume:
- incadrare – 500 de lei;
-
analiza calitatii raportului:
- planuri/programe locale – 500 de lei;
- planuri/programe judetene – 1.500 de lei;
- planuri/programe regionale – 2.000 de lei;
- planuri/programe nationale – 2.500 de lei.
Cine are nevoie de autorizatia de mediu?
Autorizatia de mediu trebuie solicitata de firme atunci cand desfasoara activitati existente sau incep activitati noi ce pot avea un impact semnificativ asupra mediului.
Mai exact, contribuabilii care au nevoie de autorizatie de mediu sunt prevazuti in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizatiei de mediu. Acest act normativ cuprinde lista cu codurile CAEN care au nevoie de autorizatie de mediu, pe care o puteti consulta AICI.
Atentie! Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activitatile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului.
Cum se obtine autorizatia de mediu?
Institutia care emite autorizatia de mediu este autoritatea competenta pentru derularea procedurii de emitere a autorizatiei de mediu (ACPM), care poate fi, dupa caz, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) sau Autoritatea publica teritoriala pentru protectia mediului (ATPM), se precizeaza in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007.
Firmele care au nevoie de autorizatie de mediu pentru desfasurarea activitatii sunt obligate, conform Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007, sa depuna la ACPM un dosar cu mai multe documente. De asemenea, contribuabilii care au autorizatie de mediu, dar trebuie sa o reinnoiasca, vor depune dosarul cu minimum 45 de zile inainte de expirarea acesteia.
In ordinul citat se mentioneaza ca dosarul pentru obtinerea autorizatiei de mediu trebuie sa cuprinda urmatoarele documente:
- cererea pentru eliberarea autorizatiei de mediu;
- fisa de prezentare si declaratie;
- dovada ca a facut publica solicitarea prin cel putin una dintre metodele de informare;
- planul de situatie si planul de incadrare in zona a obiectivului;
- procesul-verbal de constatare a respectarii tuturor conditiilor impuse prin acordul de mediu intocmit potrivit Ordinului ministrului apelor si protectiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, dupa caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent;
- formularul de inregistrare, insotit de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activitatii gradinilor zoologice, acvariilor publice si centrelor de reabilitare si/sau ingrijire.
Important! Dosarele care nu vor contine documentele mentionate anterior nu vor fi primite de catre autoritati.
Dupa ce ACPM primeste dosarul din partea contribuabilului, va verifica amplasamentul, va analiza documentele cuprinse in acel dosar, va stabili daca sunt necesare informatii, acte sau documente suplimentare si le va solicita in scris titularului activitatii, se arata in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007.
Acelasi document stabileste ca pentru activitati noi pentru care a fost emis acordul de mediu, ACPM, dupa derularea etapelor mai sus, va face publica decizia de emitere a autorizatiei de mediu, precum si programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de internet. Aceasta decizia poate fi contestata in termen de 15 zile lucratoare de la data publicarii.
In cat timp se elibereaza autorizatia pentru mediu?
Termenul de eliberare a autorizatiei de mediu este de maximum 90 de zile lucratoare de la data depunerii documentatiei complete, se arata in Ordinul ministrului mediului nr. 1.798/2007.
Pentru activitatile existente, in termen de 20 de zile lucratoare de la data depunerii solicitarii, ACPM va intocmi indrumarul cu problemele rezultate din analiza initiala a documentatiei, lista autorizatiilor/avizelor necesare emise de alte autoritati, precum si necesitatea efectuarii bilantului de mediu.
Dupa executarea bilantului de mediu, titularul activitatii va prezenta la ACPM un raport cu concluziile bilantului de mediu si cu recomandari pentru elementele programului pentru conformare. Acest raport va fi supus dezbaterii publice, iar dupa realizarea dezbaterii publice si analizarea rezultatelor acesteia, ACPM impreuna cu titularul activitatii si cu colectivul de analiza tehnica va analiza raportul cu concluziile bilantului de mediu, concluziile dezbaterii publice si va stabili daca emite autorizatia de mediu, cu sau fara un program pentru conformare, se mentioneaza in ordinul citat.
Mai departe, ACPM va face publica decizia de emitere a autorizatiei de mediu, precum si programul de consultare a documentelor care au stat la baza acesteia, prin afisare la sediul propriu si postare pe pagina proprie de internet. Decizia va putea fi contestata in termen de 30 de zile lucratoare de la data afisarii, iar la expirarea acestui termen, ACPM va elibera autorizatia de mediu.
Autorizatia de mediu are o valabilitate de cinci ani, care a fost modificata in iulie 2013, cand a fost redusa de la zece ani la cinci ani.
Contribuabilii care incalca prevederile autorizatiei de mediu risca amenzi de pana la 100.000 lei
Conform OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, este considerata contraventie incalcarea obligatiei de a solicita autorizatia de mediu, aceasta fiind sanctionata cu amenda.
Astfel, persoanele juridice care nu solicita si nu obtin actele de reglementare conform prevederilor legale, precum si acordul de import/export si autorizatiile privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, in termenele stabilite de autoritate vor fi sanctionate cu amenda cuprinsa intre 30.000 si 60.000 de lei.
Mai mult decat atat, amenzile cresc in situatia in care firmele detin autorizatie de mediu, dar nu respecta prevederile acesteia.
OUG nr. 195/2005 stabileste ca incalcarea obligatiei persoanelor juridice de a functiona cu respectarea prevederilor autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu pentru activitatile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protectiei mediului se sanctioneaza cu amenda de la 50.000 la 100.000 de lei.