In Codul fiscal se mentioneaza ca tranzactiile intre persoane afiliate se realizeaza pe baza principiului pretului pietei libere, potrivit caruia tranzactiile intre persoanele afiliate se efectueaza in conditiile stabilite sau impuse care nu trebuie sa difere de relatiile comerciale sau financiare stabilite intre intreprinderi independente. Un exemplu de astfel de tranzactii il reprezinta imprumuturile intre partile afiliate.
Ca in cazul oricaror operatiuni contabile, riscul de a inregistra gresit in contabilitate acest tip de imprumut este unul materializabil, a declarat pentru AvocatNet.ro Ana Hondru, Senior Consultant, Transfer Pricing.
Aceasta a adaugat ca printre erorile intalnite se regasesc:
- utilizarea unor conturi contabile nepotrivite;
- utilizarea cursului de schimb la o data nepotrivita pentru inregistrarea imprumuturilor in monede straine;
- utilizarea altor rate de referinta mentionate in contractele de imprumut pentru determinarea dobanzii (de exemplu EURIBOR la 3 luni, LIBOR la 1 an etc.) decat cele specificate in contract (de exemplu luarea in calcul a ratei EURIBOR la alta maturitate – 6 luni in loc de 1 an, luarea in calcul a ratei la o data diferita – valoarea medie anuala in locul valorii la data inregistrarii dobanzii etc.);
- prelungirea duratei imprumuturilor fara a incheia acte aditionale si continuarea inregistrarii in contabilitate a dobanzilor fara a avea documente justificative;
- prelungirea duratei imprumuturilor si neinregistrarea acestora ca imprumuturi pe termen lung.
Ana Hondru ne-a explicat ca modalitatea de inregistrare a imprumuturilor in contabilitate variaza in functie de durata imprumutului (de exemplu termen scurt sau termen lung). Astfel, imprumturile intre partile afiliate, pe termen lung sau scurt, se inregistrareaza in contabilitate in felul urmator:
Eveniment | Imprumut pe termen lung | Imprumut pe termen scurt |
Primirea imprumutului de la parti afiliate | 512 / 531 = 166 / 167 | 512 / 531 = 451 |
Inregistrarea dobanzii aferente imprumutului primit de la parti afiliate | 666 = 168 | 666 = 4518 |
Plata dobanzii aferente imprumutului primit de la parti afiliate | 168 = 512 / 531 | 4518 = 512 / 531 |
Restituirea imprumutului primit de la parti afiliate | 166 / 167 = 512 / 531 | 451 = 512 / 531 |
Cum se acorda imprumuturile intre partile afiliate?
Imprumuturile intre partile afiliate care nu respecta conditiile de acordare prevazute de legislatia fiscala pot fi reclasificate de ANAF in aporturi la capital, au explicat recent specialistii contactati de AvocatNet.ro. O astfel de situatie ar afecta profitul firmelor, iar cheltuielile inregistrate cu aceste imprumuturi, respectiv dobanda si diferenta de curs valutar, nefiind deductibile la calculul profitului impozabil.
Pentru a evita aceasta situatie, contribuabilii ar trebui sa fie atenti la conditiile acordarii. Astfel, imprumuturile intre parti afiliate trebuie formalizate printr-un contract care sa reglementeze conditiile acordarii, ne-a explicat recent Emilia Moise, Tax Adviser, Head of Tax, Grant Thornton. Aceasta a atras atentia ca este necesar sa fie urmate regulile generale in ceea ce priveste imprumuturile intre societati nebancare si independente.
"Dat fiind faptul ca vorbim de entitati afiliate, imprumuturile astfel acordate trebuie sa aiba in vedere reglementarile privind preturile de transfer astfel incat sa stabileasca un nivel al dobanzii care sa respecte principiul valorii de piata", ne-a mai spus specialistul.
La randul sau, Ana Hondru, ne-a explicat ca tranzactiile de acordare de imprumuturi desfasurate intre parti afiliate fac obiectul legislatiei de preturi de transfer. Prin urmare, conditiile aferente acestora nu ar trebui sa difere de cele stabilite intre parti independente.
Astfel, incheierea unui contract de imprumut presupune, conform Senior Consultant-ului de la Transfer Pricing, parcurgerea urmatoarelor etape:
1. Intelegerea contextului economic al tranzactiei, respectiv care este scopul imprumutului.
2. Identificarea unor tranzactii comparabile pe piata desfasurate intre parti independente care sa justifice ca, in cadrul tranzactiei de imprumut intre parti afiliate ce urmeaza sa fie desfasurata, conditiile imprumutului (de exemplu nivelul ratei dobanzii) sunt in conformitate cu principiul valorii de piata. In acest sens trebuie efectuati pasii de mai jos:
- determinarea credit ratingului debitorului;
- analiza conditiilor imprumutului – data acordarii, moneda sumelor imprumutate, durata imprumutului, existenta garantiilor, gradul de senioritate al imprumutului etc.
- realizarea unui studiu in baze de date specializate (de exemplu LoanConnector, Bloomberg) pentru a identifica tranzactii comparabile desfasurate intre parti independente cu scopul de a determina intervalul de piata a costului imprumutului;
- selectarea acelui punct din intervalul de piata care sa reflecte cat mai bine particularitatile imprumutului ce se va incheia intre partile afiliate.
Important! Aceasta analiza este recomandat sa se pregateasca inainte de a desfasura efectiv tranzactia de imprumut, ea putand fi utilizata ulterior ca parte a dosarului preturilor de transfer, ajutand astfel contribuabilul sa isi sustina pozitia in fata autoritatilor fiscale.
3. Redactarea contractului de imprumut care trebuie sa reflecte substanta economica a tranzactiei.
4. Urmarirea derularii contractului in conformitate cu prevederile mentionate in acesta.
Comentarii articol (0)