avocatnet.ro 
Strasbourg (Cererea nr. 1.944/10)
Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din Conventie.
Aceasta poate suferi modificari de forma. In Cauza Mateescu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Birsan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 10 decembrie 2013, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 1.944/10 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Mircea Mateescu (reclamantul), a sesizat Curtea la 11 decembrie 2009, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna Diana Elena Dragomir, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a sustinut, in esenta, faptul ca nu i s-a permis sa practice simultan profesiile de avocat si de medic, incalcandu-se astfel drepturile sale garantate de Conventie.
4. La 26 ianuarie 2012, cererea a fost comunicata Guvernului.
5. La 10 decembrie 2013, Camera a respins cererea reclamantului de a se desesiza in favoarea Marii Camere (art. 72 § 1 din Regulamentul Curtii).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
6. Reclamantul s-a nascut in 1953 si locuieste in Bucuresti.
7. Acesta este medic, avand o experienta considerabila; a profesat ca medic generalist timp de peste optsprezece ani. In aceasta calitate, detine in prezent un cabinet particular, cu 2 angajati. De asemenea, este profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti si este autor al mai multor lucrari de medicina generala.
8. In 2006, reclamantul a absolvit facultatea de drept; un an mai tarziu a solicitat inregistrarea ca avocat, dupa ce a promovat examenul anual de admitere organizat de Baroul Bucuresti. La 18 decembrie 2007, Baroul Bucuresti a emis o decizie de validare a rezultatelor examenului si l-a declarat pe reclamant admis in barou.
9. La 14 februarie 2008, Baroul Bucuresti a decis, de asemenea, sa il inscrie pe reclamant ca avocat stagiar incepand din 15 februarie 2008. Avand in vedere ca efectuarea unui stagiu de 2 ani era o conditie obligatorie pentru obtinerea licentei pentru exercitarea profesiei de avocat, reclamantul a semnat un contract de colaborare cu firma de avocatura B.P. La 15 februarie 2008, baroul a aprobat stagiul reclamantului in cadrul firmei.
10. La 13 martie 2008, reclamantul a depus o cerere la Decanul Baroului Bucuresti pentru a i se permite sa efectueze stagiul de 2 ani in conformitate cu art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, desi detinea in acelasi timp propriul cabinet medical. Reclamantul a considerat ca „profesia medicala nu este incompatibila cu demnitatea profesiei de avocat sau cu regulile de conduita impuse avocatilor, in sensul art. 30 din Statutul profesiei de avocat”. La 20 martie 2008, Baroul Bucuresti a respins cererea reclamantului in temeiul art. 14 lit. b) si al art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995. In decizia sa, Baroul a declarat: „Cererea reclamantului de a exercita simultan profesiile de avocat si de medic este respinsa si, in consecinta, reclamantul trebuie sa opteze pentru una din cele doua profesii.”
11. La 21 aprilie 2008, reclamantul a contestat decizia respectiva in fata Uniunii Nationale a Barourilor din Romania. El a contestat motivarea respingerea cererii sale, in care, citandu-se art. 14 lit. b), se face referire la incompatibilitatea cu exercitarea profesiei de avocat a oricarei persoane care exercita deja o „ocupati [e] care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri”. Reclamantul a sustinut ca CV-ul sau profesional, care includea un doctorat in medicina, o cariera de profesor universitar si calitatea de autor al mai multor carti de medicina, nu putea, in niciun caz, sa lezeze demnitatea profesiei de avocat. In acelasi timp, a subliniat faptul ca nu era nici angajat, nici comerciant, astfel cum se interzicea in legislatia care reglementeaza activitatile exercitate de avocati. La 18 iunie 2008, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a confirmat decizia Baroului Bucuresti, de aceasta data in temeiul art. 15 din Legea nr. 51/1995, care enumera „exhaustiv” profesiile care sunt compatibile cu profesia de avocat (a se vedea „Dreptul intern relevant” de mai jos). Avand in vedere ca practicarea medicinei nu este specificata in randul acestor profesii, cererea reclamantului a fost respinsa.
12. Aceasta decizie a fost contestata in fata Curtii de Apel Bucuresti. In intampinare, parata a argumentat, in primul rand, ca interpretarea coroborata a art. 14 si 15 din lege a condus la concluzia ca nicio alta profesie nu putea fi exercitata in paralel cu cea de avocat, cu exceptia celor enumerate in mod restrictiv la art. 15; in plus, practicarea a doua profesii liberale in acelasi timp nu era nici permisa de lege si nici oportuna, avand in vedere ca fiecare profesie liberala necesita o dedicare totala din partea persoanei care o exercita.
13. La 20 ianuarie 2009, instanta a admis cererea de chemare in judecata, sustinand ca art. 14 lit. b) nu era aplicabil, in masura in care „profesia de medic nu aduce atingere independentei profesiei de avocat”. In continuare, instanta a sustinut ca orice restrictie privind exercitarea unei profesii trebuie sa fie prevazuta de lege in mod expres si fara echivoc, ceea ce nu este valabil in cazul de fata. In plus, Constitutia Romaniei protejeaza dreptul la munca, ce nu poate fi supus niciunei limitari, cu cateva exceptii enumerate in mod expres la art. 53, precum motivele de securitate nationala, protejarea ordinii, a sanatatii si a moralei publice sau protejarea drepturilor si libertatilor individuale, niciuna dintre aceste situatii nefiind aplicabila in cazul reclamantului. In plus, interdictia de a practica profesia de avocat, simultan cu exercitarea profesiei de medic, nu este inclusa in textul art. 14 lit. b) din Legea nr. 51/1995, care face referire doar la profesiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau sunt contra bunelor moravuri. In continuare, instanta a hotarat ca art. 15 din lege nu contine o lista exhaustiva a profesiilor compatibile cu profesia de avocat, in ciuda interpretarii de catre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a dispozitiei in cauza in sensul ca, daca in textul acesteia profesia de medic nu este inclusa in randul profesiilor compatibile inseamna ca, prin deductie inversa, aceasta nu este compatibila cu profesia de avocat. Profesiile incompatibile sunt enumerate exhaustiv la art. 14 si profesia de medic nu este inclusa in acestea. Afirmatia conform careia exercitarea unei profesii liberale necesita o dedicare totala si, implicit, mult timp din partea persoanei care o practica nu putea fi luata in considerare pentru aprecierea legalitatii deciziilor adoptate de barourile locale si nationale; faptul ca o persoana nu poate sa dedice suficient timp pentru cazurile clientilor nu are nicio legatura cu independenta profesiei de avocat. Astfel, instanta a confirmat dreptul reclamantului de a exercita ambele profesii simultan, anuland deciziile barourilor.
14. Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a formulat recurs impotriva acestei hotarari in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Inalta Curte). Aceasta a sustinut ca, desi art. 14 din lege enumera profesiile care sunt incompatibile cu profesia de avocat in mod generic, oferind exemple, art. 15 reglementeaza, in mod strict si restrictiv, exceptiile care sunt permise, in randul carora nu este mentionata profesia de medic. In acelasi timp, exercitarea simultana a ambelor profesii incalca principiul independentei avocatilor. Prin dorinta de a exercita ambele profesii, reclamantul nu a facut decat sa isi demonstreze mercantilismul extrem, deoarece „acesta minimiza importanta acestor profesii, tratandu-le pur si simplu ca pe o sursa de venit”.
15. La 24 iunie 2009, Inalta Curte a admis calea de atac si a respins cererea reclamantului, hotarand ca interpretarea coroborata a art. 14 si 15 conducea la concluzia ca lista de situatii compatibile este exhaustiva si astfel art. 15 face referire la singurele profesii care, prin lege, sunt compatibile cu profesia de avocat. Inalta Curte a subliniat ca, desi dispozitiile art. 30 din Statutul profesiei de avocat, invocat de reclamant in apararea sa, enumera si alte situatii de incompatibilitate si compatibilitate, acestea au un rang inferior unei legi si, prin urmare, nu pot sa contrazica dispozitiile legii in cauza.
II. Dreptul si practica interne relevante
16. Legislatia interna aplicabila este prezentata in continuare.
1. Constitutia Romaniei Dispozitiile relevante ale Constitutiei Romaniei sunt redactate dupa cum urmeaza: Art. 41 „(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.” Art. 53 „(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
2. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat Dispozitiile relevante ale Legii nr. 51/1995 se citesc dupa cum urmeaza: Art. 12 „(1) Poate fi membru al barourilor din Romania cel care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are exercitiul drepturilor civile si politice;
b) este licentiat al unei facultati de drept sau doctor in drept;
c) nu se gaseste in vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de prezenta lege;
d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei de avocat
(2) Indeplinirea conditiei prevazute la lit. d) a alin. (1) trebuie dovedita cu certificat medical de sanatate, eliberat pe baza constatarilor facute de o comisie medicala constituita in conditiile prevazute in statutul profesiei de avocat.” Art. 15 „Exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu:
a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii decat cea de avocat;
b) ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri;
c) exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert.” Art. 16 „Exercitarea profesiei de avocat este compatibila cu:
a) calitatea de deputat sau senator, consilier in consiliile locale sau judetene;
b) activitati si functii didactice in invatamantul juridic superior;
c) activitatea literara si publicistica;
d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier in proprietate intelectuala, consilier in proprietate industriala, traducator autorizat, administrator sau lichidator in cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare judiciara, in conditiile legii.” Art. 17 „(1) Primirea in profesie se realizeaza numai in baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel putin anual si la nivel national, potrivit prezentei legi si Statutului profesiei de avocat. (...)”. Art. 18 „(...) (2) Conditiile efectuarii stagiului, drepturile si obligatiile avocatului stagiar, ale avocatului indrumator, precum si ale baroului fata de acestia sunt reglementate prin statutul profesiei
(3) In perioada stagiului, cu acordul avocatului indrumator, avocatii stagiari pot urma cursuri de masterat, care sunt luate in considerare la aprecierea formarii profesionale initiale, in conditiile prevazute de Statutul profesiei de avocat
(4) Stagiul se suspenda in caz de lipsa motivata din profesie ori in caz de incetare a indrumarii profesionale fara culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuata se socoteste pentru indeplinirea stagiului
(5) Dupa efectuarea stagiului avocatul stagiar va sustine examenul de definitivare
(6) Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie. Art. 56 „(1) Consiliul baroului este format din 5 pana la 15 membri, alesi pe o perioada de 4 ani si care au o vechime continua in profesie de minimum 8 ani. Decanul si prodecanul se includ in acest numar
(2) Consiliul baroului are urmatoarele atributii: (...) e) verifica si constata indeplinirea conditiilor legale ale cererilor de primire in profesie si aproba primirea in profesie cu examen sau cu scutire de examen; (...)”. Art. 66 „Consiliul U.N.B.R. are urmatoarele atributii: (...) o) verifica legalitatea si temeinicia deciziilor de primire in profesie, date de catre consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate;
p) anuleaza hotararile barourilor pentru cauze de nelegalitate si rezolva plangerile si contestatiile facute impotriva hotararilor adoptate de consiliile barourilor, in cazurile prevazute de lege si de statutul profesiei; (...)”.
3. Statutul profesiei de avocat Dispozitiile relevante ale Statutului profesiei de avocat se citesc dupa cum urmeaza: Art. 28 „Pentru primirea in profesie si pentru exercitarea acesteia avocatul trebuie sa nu se gaseasca in vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de Lege.” Art. 30 „(1) Sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, daca legi speciale nu prevad altfel:
a) faptele personale de comert exercitate cu sau fara autorizatie;
b) calitatea de asociat intr-o societate comerciala in nume colectiv, de comanditar intr-o societate comerciala in comandita simpla sau in comandita pe actiuni;
c) calitatea de administrator intr-o societate comerciala in comandita pe actiuni;
d) calitatea de administrator unic sau - in cazul unei pluralitati de administratori - aceea de administrator cu puteri depline de reprezentare si administrare, de presedinte al consiliului de administratie ori de membru in comitetul de directie al unei societati comerciale cu raspundere limitata
(2) Avocatul poate fi asociat sau actionar la societatile comerciale cu raspundere limitata ori la cele pe actiuni
(3) Avocatul poate indeplini functia de membru in consiliul de administratie sau in consiliul de supraveghere al unei societati comerciale pe actiuni sau de membru al consiliului de administratie al unei societati comerciale cu raspundere limitata, cu obligatia de a aduce acest fapt la cunostinta decanului baroului in care isi exercita profesia. [...]”
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie
17. Invocand art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plans ca decizia autoritatilor nationale de a nu-i permite sa practice simultan profesiile de avocat si de medic era incorecta si incalca principiile dreptului international care garanteaza dreptul la munca al persoanelor. Curtea reaminteste ca, fiind responsabila cu incadrarea juridica a faptelor cauzei, nu se considera legata de incadrarea pe care le-o atribuie partile. O cerere se caracterizeaza prin faptele invocate si nu doar prin motivele legale sau argumentele sustinute (a se vedea Powell si Rayner impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1990, pct. 29, seria A, nr. 172). Prin urmare, in prezenta cauza, Curtea considera ca se impune examinarea capetelor de cerere ale reclamantului in temeiul art. 8 din Conventie, care se citeste dupa cum urmeaza: „1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
A. Cu privire la admisibilitate
18. Guvernul a sustinut ca art. 8 nu este aplicabil, din cauza lipsei unei ingerinte semnificative in viata privata a reclamantului. Acesta a declarat ca masura contestata nu a afectat in mod semnificativ dezvoltarea identitatii sociale a reclamantului sau posibilitatea acestuia de a-si dezvolta relatiile cu lumea inconjuratoare [a se vedea, a contrario, Bigaeva impotriva Greciei (nr. 26.713/05, pct. 23, 28 mai 2009), si Sidabras si Džiautas impotriva Lituaniei, nr. 55.480/00 si 59.330/00, pct. 48, CEDO 2004-VIII]. In plus, refuzul baroului de a-l inscrie pe reclamant ca avocat a avut loc la scurt timp dupa examenul de admitere, iar reclamantul avea libertatea de a alege intre doua profesii liberale diferite; asadar, masura in cauza nu ii interzicea, in niciun caz, sa devina avocat.
19. Reclamantul a contestat aceste argumente.
20. Curtea reaminteste ca art. 8 din Conventie „protejeaza dreptul la dezvoltarea personala si dreptul de a stabili si dezvolta relatii cu alte persoane si cu lumea inconjuratoare” (a se vedea Pretty impotriva Regatului Unit, nr. 2.346/02, pct. 61, CEDO 2002-III) si ca notiunea de „viata privata” nu exclude, in principiu, activitatile de natura profesionala sau comerciala (a se vedea
C. impotriva Belgiei, 7 august 1996, pct. 25, Culegere de hotarari si decizii 1996-III). In definitiv, majoritatea oamenilor au ocazii semnificative de a-si dezvolta relatiile cu lumea inconjuratoare in timpul vietii lor profesionale (a se vedea Niemietz impotriva Germaniei, 16 decembrie 1992, pct. 29, seria A nr. 251-B). In continuare, Curtea a sustinut ca restrictiile privind inregistrarea ca membru al anumitor profesii (de exemplu, avocat sau notar), care ar putea afecta intr-o anumita masura posibilitatea reclamantului de a-si dezvolta relatiile cu lumea inconjuratoare, intra sub incidenta vietii sale private (a se vedea Campagnano impotriva Italiei, nr. 77.955/01, pct. 54, CEDO 2006-IV). In cauza mai recenta Bigaeva impotriva Greciei, citata anterior, Curtea a hotarat ca art. 8 poate, de asemenea, sa includa incadrarea in munca, inclusiv dreptul de a avea acces la o profesie, si anume aceea de avocat (pct. 24).
21. In prezenta cauza, Curtea subliniaza ca decizia autoritatilor nationale de a conditiona dreptul reclamantului de a exercita profesia de avocat de renuntarea acestuia la cariera de medic a avut loc intr-un moment din viata sa profesionala cand acesta se astepta sa aiba posibilitatea de a utiliza in mod corespunzator competentele juridice obtinute prin eforturi academice considerabile si dupa ce a fost admis in barou. Avand in vedere elementele mentionate, Curtea considera ca masura contestata a prejudiciat sansele reclamantului de a exercita profesia de avocat si, astfel, a avut repercusiuni deosebite asupra exercitarii de catre acesta a dreptului la respectarea vietii sale private (a se vedea, din nou, Bigaeva, citata anterior, pct. 25), ceea ce implica aplicabilitatea art. 8 din Conventie.
22. Curtea observa ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie. De asemenea, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
23. Reclamantul a sustinut ca intreg procesul decizional referitor la cererea sa de a exercita profesia de avocat simultan cu profesia de medic nu avea niciun temei juridic pertinent. In plus, masura contestata nu servea unui interes public si, in orice caz, nu era nici necesara intr-o societate democratica, nici proportionala. In continuare, acesta a pretins ca dispozitiile legale referitoare la situatia lui nu sustineau decizia Inaltei Curti de a refuza inscrierea sa ca avocat. In acelasi timp, reclamantul considera ca, in masura in care legea sanatatii nu facea referire la nicio incompatibilitate intre profesiile de medic si de avocat, in mod simetric, nici legea profesiei de avocat nu putea fi interpretata ca incluzand o astfel de incompatibilitate. Nu a fost prezentat niciun argument pentru a dovedi ca, in cazul in care acesta ar exercita simultan ambele profesii, demnitatea si independenta vreuneia din ele ar fi afectata in vreun fel. Dimpotriva, acesta a sustinut ca expertiza lui in calitate de medic ar completa in mod eficient cariera sa de avocat specializat in cazuri de malpraxis. In continuare, acesta a prezentat un document emis de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, care atesta faptul ca un medic nu este angajat al casei, contractul incheiat intre casa si cabinetul medical fiind unul de furnizare de asistenta medicala.
24. Guvernul a argumentat ca, in masura in care impunerea unor conditii privind accesul in barou putea fi considerata drept o ingerinta, ingerinta in cauza se intemeia pe dispozitiile art. 14 si 15 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si avea ca scop protejarea drepturilor altora, si anume ale cetatenilor, asigurand independenta avocatului. A sustinut ca medicii generalisti, precum reclamantul, aveau obligatia de a lucra in temeiul unor contracte cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, ceea ce putea ridica probleme privind independenta fata de influenta statului. In continuare, Guvernul a sustinut ca interpretarea de catre Inalta Curte a textelor relevante era previzibila si rezonabila, in conformitate cu principiul exceptio strictissimae interpretationis est. Guvernul a subliniat ca legislatia corespunzatoare din anumite tari excludea, in general, exercitarea simultana a unei profesii diferite de cea de avocat.
25. In cele din urma, Guvernul a pretins ca ingerinta contestata era conforma cu legea si previzibila, fiind inerenta sistemului de reglementare a profesiei de avocat, si avea ca scop protejarea intereselor altora; in acest context, reglementarea profesiilor liberale era un aspect care putea fi abordat cel mai bine de instantele interne si autoritatile relevante, si anume barourile locale si nationale.
2. Motivarea Curtii
26. Curtea reitereaza, in primul rand, ca obiectul art. 8 este in principal acela de a proteja persoanele particulare impotriva ingerintei arbitrare a autoritatilor publice, obligand statul sa se abtina de la asemenea ingerinte. Intr-un astfel de context, trebuie sa se tina seama de justul echilibrul care trebuie pastrat intre interesul general si interesele persoanei in cauza. Marja de apreciere a statului este mai ampla in cazul in care se impune pastrarea unui echilibru just intre interese private si publice concurente sau intre diverse drepturi prevazute de Conventie [a se vedea, intre multe alte hotarari, Evans impotriva Regatului Unit (MC), nr. 6.339/05, pct. 77, CEDO 2007-I].
27. In prezenta cauza, reclamantul a pretins ca intentiona sa isi foloseasca experienta profesionala considerabila pe care a acumulat-o in calitate de medic si in alt domeniu, si anume furnizarea de consiliere juridica in cazuri de malpraxis medical. In acest scop, a absolvit facultatea de drept in 2006; un an mai tarziu a promovat examenul de admitere organizat pentru viitorii avocati; ulterior, a fost admis in barou si contractul sau de colaborare a fost acceptat (a se vedea supra, pct. 8 si 9); cu toate acestea, avand in vedere faptul ca nu a renuntat la practicarea medicinei, Baroul a refuzat sa ii permita exercitarea profesiei de avocat, considerand ca cele doua profesii sunt incompatibile. Acest punct de vedere a fost confirmat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, anulata de Curtea de Apel Bucuresti si confirmata din nou de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Avand in vedere elementele mentionate anterior, Curtea considera ca decizia autoritatilor de a conditiona exercitarea de catre reclamant a profesiei de avocat de cariera medicala a acestuia, desi fusese deja acceptat in barou dupa ce promovase examenul de admitere, constituie o ingerinta in exercitarea dreptului acestuia la respectarea vietii sale private.
28. O astfel de ingerinta incalca art. 8 din Conventie daca nu poate fi justificata, in temeiul art. 8 § 2, ca fiind „prevazuta de lege”, urmarind unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate in dispozitia respectiva, si ca fiind „necesara intr-o societate democratica” pentru indeplinirea scopului sau scopurilor respective.
29. Expresia „prevazuta de lege” impune, in primul rand, ca masura contestata sa fie intemeiata pe dreptul intern. In al doilea rand, aceasta face referire la calitatea legii in cauza, impunand ca aceasta sa fie formulata cu suficienta precizie, astfel incat sa fie accesibila persoanei in cauza, care trebuie, in plus, sa fie capabila sa prevada, intr-o masura care sa fie rezonabila in circumstantele respective, consecintele pe care le poate avea o anumita actiune [a se vedea, intre alte hotarari, The Sunday Times impotriva Regatului Unit (nr. 1), 26 aprilie 1979, pct. 49, seria A. nr. 30, si Michaud impotriva Frantei, nr. 12.323/11, pct. 94-96 CEDO 2012]. Gradul de precizie care se impune legislatiei interne - care nu poate, in niciun caz, sa prevada orice situatie - depinde in mare masura de continutul instrumentului in cauza, domeniul pe care este destinata sa il reglementeze, precum si numarul si statutul persoanelor carora li se adreseaza (a se vedea Vogt impotriva Germaniei, 26 septembrie 1995, pct. 48, seria A, nr. 323).
30. In prezenta cauza, Curtea subliniaza ca masura contestata era intemeiata pe art. 14 si 15 din legea pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Prin urmare, ingerinta era intemeiata pe dreptul intern. Curtea nu are niciun motiv sa se indoiasca de faptul ca textele in cauza erau accesibile. Prin urmare, ramane sa se stabileasca daca aplicarea dispozitiilor in cauza era previzibila.
31. Curtea subliniaza, in primul rand, ca niciun text nu face referire in mod expres la profesia de medic. In vreme ce art. 15 stabileste cazurile de compatibilitate cu o oarecare precizie, art. 14 defineste cazurile de incompatibilitate in termeni mai generali, facand referire la „ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri”. Acest articol nu face deloc referire la practicarea medicinei ca fiind inclusa in aceste ocupatii si nici nu ofera vreo precizare in acest sens; in plus, instanta romana nu a stabilit in mod rezonabil motivul pentru care demnitatea si independenta profesiei de avocat ar fi afectate de exercitarea profesiei de medic. In continuare, Curtea observa ca opiniile autoritatilor interne cu privire la care dintre texte era relevant si la implicatiile sale asupra cererii reclamantului erau divergente; in fapt, instantele au aplicat aceleasi texte juridice intr-o maniera diferita, ajungand la concluzii total opuse. Curtea considera ca, in astfel de circumstante, este putin probabil ca reclamantul sa fi putut sa prevada in mod rezonabil ca - in ciuda faptului ca a fost acceptat in barou, a fost inscris ca avocat stagiar si ca legea care reglementa profesia de avocat nu mentiona in mod explicit faptul ca practicarea medicinei era incompatibila cu profesia de avocat si, ghidandu-se dupa principiul conform caruia este permis tot ceea ce nu este interzis - in cele din urma, nu i se va permite sa exercite simultan profesiile de medic si de avocat.
32. In consecinta, textul dispozitiilor legale care reglementeaza practicarea profesiei de avocat nu este suficient de previzibil pentru a-i permite reclamantului - desi, avand in vedere ca aspira la profesia de avocat, acesta era informat si cunostea foarte bine legea - sa isi dea seama ca exercitarea simultana a unei alte profesii, neenumerata in randul celor excluse de lege, implica refuzarea dreptului acestuia de a exercita profesia de avocat (a se vedea, de exemplu, N.F. impotriva Italiei, nr. 37.119/97, pct. 31, CEDO 2001-IX; Sorvisto impotriva Finlandei, nr. 19.348/04, pct. 119, 13 ianuarie 2009; si Ternovszky impotriva Ungariei, nr. 67.545/09, pct. 26, 14 decembrie 2010).
33. In aceasta situatie, Curtea concluzioneaza ca nu a fost indeplinita conditia de previzibilitate si ca, in consecinta, ingerinta nu era prevazuta de lege. Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din Conventie.
II. Cu privire la alte pretinse incalcari ale Conventiei
34. In ultimul rand, reclamantul s-a plans, in temeiul art. 14 din Conventie si al art. 1 din Protocolul nr. 12, de faptul ca interpretarea Inaltei Curti a probelor si a legislatiei aplicabile a fost discriminatorie.
35. Dupa examinarea acestor capete de cerere, Curtea considera ca, in lumina tuturor elementelor de care dispune si in masura in care este competenta sa se pronunte cu privire la aspectele invocate, acestea nu indica nicio aparenta incalcare a drepturilor si libertatilor stabilite in Conventie sau in protocoalele sale. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt in mod vadit nefondate si trebuie respinse in temeiul art. 35 § 3 lit. (a) si § 4 din Conventie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
36. Art. 41 din Conventie prevede: „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
37. Reclamantul a solicitat 14.655 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Acesta a sustinut ca, din 2007, atunci cand a fost adoptata masura contestata, a fost impiedicat sa castige venituri din profesia de avocat. Facand trimitere la salariul minim brut pe tara pentru persoanele cu studii superioare din anul 2007 pana in prezent, reclamantul a considerat ca avea dreptul la suma solicitata. Bazandu-se pe faptul ca interdictia care i s-a impus i-a afectat atat viata profesionala, cat si viata personala si l-a supus unei umilinte considerabile, reclamantul a solicitat un 1 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
38. Guvernul a contestat suma solicitata cu titlu de prejudiciu material, considerand-o foarte speculativa. A argumentat ca, in temeiul legii, avocatii aveau dreptul la un anumit venit garantat doar pe durata stagiului, si anume in primii 2 ani de practica; venitul castigat ulterior stagiului depinde exclusiv de capacitatea avocatului de valorificare a competentelor sale profesionale. In plus, potentialul venit al reclamantului din practicarea profesiei de avocat ar fi fost castigat in defavoarea venitului obtinut din exercitarea profesiei sale de medic. In continuare, acesta a sustinut ca, in prezenta cauza, constatarea existentei unei incalcari ar trebui sa fie o reparatie suficienta.
39. Curtea reitereaza faptul ca trebuie sa existe o legatura clara de cauzalitate intre prejudiciul pretins de reclamant si incalcarea Conventiei constatata. In continuare, aceasta subliniaza ca beneficiile nerealizate mentionate de reclamant ca temei pentru suma solicitata cu titlu de prejudiciu material se refera la venitul care putea fi obtinut din practicarea profesiei de avocat in detrimentul castigurilor obtinute din exercitarea profesiei de medic si, prin urmare, au un caracter speculativ [a se vedea mutatis mutandis, Thlimmenos impotriva Greciei (MC), nr. 34.369/97, pct. 67, CEDO 2000-IV]. Prin urmare, Curtea nu acorda reclamantului nicio despagubire cu titlu de prejudiciu material. Avand in vedere natura incalcarii constatate, Curtea considera ca aceasta i-a cauzat in mod cert reclamantului o frustrare care nu poate fi compensata prin simpla constatare a unei incalcari. Tinand seama de principiul ne ultra petita, Curtea acorda reclamantului suma de 1 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecata
40. De asemenea, reclamantul a solicitat suma de 6.210 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii si a prezentat o lista detaliata a acestor cheltuieli.
41. Guvernul a sustinut ca suma solicitata era cu mult exagerata si nejustificata de complexitatea cauzei.
42. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora (a se vedea, intre multe alte hotarari, Campagnano impotriva Italiei, nr. 77.955/01, pct. 84, CEDO 2006-IV). In prezenta cauza, tinand seama de documentele de care dispune si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde suma de 2.000 EUR pentru toate cheltuielile efectuate pentru procedura in fata Curtii.
C. Dobanzi moratorii
43. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal, practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, In unanimitate,
CURTEA:
1. declara admisibil capatul de cerere privind dreptul reclamantului la exercitarea profesiei de avocat si celelalte capete de cerere inadmisibile;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda nationala a statului parat la ra ta de schimb aplicabila la data platii: (i) 1 EUR (un euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral; (ii) 2.000 EUR (doua mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca, de la expirarea termenului de 3 luni mentionat anterior si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris la 14 ianuarie 2014, in temeiul art. 77 § 2 si § 3 din Regulamentul Curtii.
PRESEDINTE JOSEP CASADEVALL Grefier, Santiago Quesada
Pilu 
Cabinet de Avocat ”Patrascu Razvan”
Comentarii articol (0)