Legea educatiei a fost modificata substantial in aceasta saptamana prin OUG nr. 49/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 486, din 30 iunie 2014, intrand in vigoare la data publicarii. Actul normativ a adus legii educatiei o serie de modificari majore si a introdus mai multe noutati, printre care se numara si unele referitoare la examenul de bacalaureat.
Mai exact, potrivit noilor dispozitii, elevii care nu au sustinut si cei care nu au luat examenul de bacalaureat vor beneficia de cursuri de pregatire gratuite, oferite de stat.
"Pentru absolventii de liceu care nu au sustinut/nu au promovat examenul de bacalaureat national, statul poate asigura, din finantarea de baza sau din alte surse de finantare, organizarea de cursuri de pregatire pentru examenul de bacalaureat", se mentioneaza in recenta ordonanta.
Aceste cursuri vor fi organizate la nivelul unitatilor de invatamant liceal, precum si la nivelul institutiilor de invatamant superior acreditate.
Mai mult decat atat, in OUG nr. 49/2014 se mentioneaza ca fiecare absolvent poate beneficia o singura data de finantare pentru a participa la cursurile de pregatire pentru examenul de bacalaureat.
De asemenea, acelasi act normativ stabileste ca orele de pregatire pentru bacalaureat se vor desfasura potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.
La prima vedere, noua masura vine in sprijinul elevilor, insa, va fi, intr-adevar, benefica pentru acestia, astfel incat sa ii ajute sa promoveze examenul de bacalaureat?
Argumente PRO
1. Reglementarile recent intrate in vigoare vin in sprijinul elevilor care nu au cunostinte temeinice pentru a face fata examenului de bacalaureat si, mai ales, care nu isi permit sa plateasca meditatii in particular. Astfel, statul le ofera acestora finantare pentru a participa la cursurile de pregatire pentru examenul de bacalaureat. Mai exact, elevii care nu au bani sa plateasca meditatii vor beneficia de pregatire gratuita. In acest fel s-ar putea asigura accesul tuturor elevilor la "meditatii", nu doar celor care isi permit sa le plateasca. Mai mult, s-ar crea un oarecare echilibru (din punctul de vedere al cunostintelor) intre elevii care au o situatie materiala buna si cei care au o situatie modesta.
2. Un alt argument in favoarea acestei masuri este acela ca, daca pregatirea va avea loc in liceul in care elevii invata, iar orele vor fi predate de profesorii de la clasa, atunci acestia din urma vor sti deja la ce nivel se afla elevii. Avand in vedere acest lucru, profesorii vor sti pe ce trebuie sa insiste si ce lacune sunt de acoperit. In conditiile in care cunosc parcursul elevilor, vor sti care sunt punctele slabe ale acestora si pe ce trebuie sa se axeze atunci cand ii vor pregati pentru bacalaureat. In schimb, un profesor care ofera meditatii in particular, care nu cunoaste elevul, va trebui sa il supuna pe acesta unor testari pentru a afla nivelul la care se afla.
3. Noile dispozitii ar putea aduce si unele beneficii materiale pentru cadrele didactice. Motivul il reprezinta faptul ca profesorii ar putea fi platiti de stat pentru orele de pregatire acordate. Asadar, ei ar putea beneficia de un venit suplimentar, in conditiile in care salariile sunt mici. In prezent, profesorii din licee fac pregatire cu elevii pentru examenul de bacalaureat, insa benevol si fara a fi platiti de stat.
Argumente CONTRA
1. Cursurile de pregatire pentru examenul de bacalaureat urmeaza sa se desfasoare in licee, se arata in noile reglementari. Practic, la aceste cursuri vor participa elevii care nu au sustinut bacalaureatul si cei care au picat examenul, astfel ca vor exista diferente in ceea ce priveste nivelul lor de pregatire. Este posibil ca elevii care sunt slab pregatiti sa aiba nevoie de o atentie speciala din partea profesorului, dar sa nu o primeasca. Daca la cursurile organizate de stat vor participa foarte multi elevi, atunci profesorul nu va reusi sa se ocupe de toti. Prin urmare, pregatirea suplimentara din liceu, desi va fi gratuita, nu se va putea compara cu meditatiile in particular, unde profesorul se concentreaza doar pe nevoile unui singur elev.
2. Un alt punct in minus al cursurilor de pregatire pentru bacalaureat ii vizeaza pe profesori. Acestia, fie ca vor fi platiti, fie ca nu, ar putea efectua ore suplimentare pentru a le preda elevilor la cursurile organizate de stat. Prin urmare, ar putea exista posibilitatea ca ei sa stea peste program sau sa fie chemati la scoala in timpul vacantelor. Mai mult decat atat, ar putea constitui un dezavantaj real pentru profesori sa faca ore suplimentare, dar sa nu fie remunerati.
3. Nu garanteaza nimeni ca la meditatiile oferite sub forma cursurilor de pregatire pentru bacalaureat profesorii, aceiasi care le predau zilnic la clasa elevilor, isi vor da silinta mai mult decat o fac in cursul orelor normale. In plus, meditatiile oferite de profesorii cu o pregatire slaba nu le va aduce niciun beneficiu real elevilor, pentru ca acestia nu vor acumula suficiente informatii care sa ii ajute sa promoveze examenul de bacalaureat. In plus, in situatia in care cursurile de pregatire pentru bacalaureat nu vor fi diferite de orele de curs, prin prisma faptului ca vor fi tinute de aceiasi profesori slab pregatiti care predau si la clasa, acest lucru va fi sustinut financiar de catre contribuabili. Mai exact, in noile dispozitii se mentioneaza ca statul poate asigura cursurile din finantarea de baza, cu alte cuvinte din bugetul de stat, la care contribuie platitorii de impozite si taxe.
Voi ce parere aveti despre cursurile de pregatire pentru bacalaureat, oferite gratuit de stat? Ii vor ajuta pe elevi? Vor fi profesorii afectati?
Comentarii articol (19)