”Cunoscand indeaproape provocarile managementului financiar pentru companiile medii si mari din diverse domenii de activitate, echipa BARIN Accounting, condusa de doi parteneri, aduce o solutie diferita, moderna, pe piata serviciilor de contabilitate si consultanta financiara din Romania: solutii practice, concrete, deja verificate, si o abordare personalizata a clientilor prin consultanta financiara adaptata industriei respective, conditiilor pietei si legislatiei, tehnologiei actuale, precum si resurselor disponibile”, se precizeaza in documentul de presa.
Conform comunicatului, noua companie se adreseaza companiilor locale si internationale, iar echipa BARIN asigura atat analiza si raportarea indicatorilor de business, cat si recomandari privind strategia de dezvoltare a afacerilor pentru care lucreaza - totul intr-un limbaj comun, lesne de inteles, pentru ca managerii sau decidentii sa nu-si iroseasca timpul descifrand jargonul financiar-contabil si sa se poata concentra asupra afacerii.
Cu o experienta solida in audit financiar, contabilitate, management financiar si consultanta de business, Anca Bogorin este membru ACCA si expert contabil, membru CECCAR, iar la inceputul lui 2014 a devenit vicepresedinte CECCAR Romania. Fondatoarea BARIN Accounting si-a inceput cariera profesionala in PwC, unde a profesat sase ani in calitate de auditor financiar pentru diverse industrii. Apoi, ca director financiar al unui grup international de firme timp de aproape 3 ani, Anca Bogorin si-a perfectionat abilitatile de management financiar, dezvoltand strategia financiara, bugetul de grup si optimizand procedurile interne ale grupului. Ulterior, ca partener al TPA Horwath pentru 8 ani, Anca Bogorin a coordonat practica de contabilitate si raportare fiscala, raportare IFRS si salarizare, multiplicand dimensiunile acestei linii de business si ale echipei.
“Antreprenorii din Romania se confrunta cu o piata din ce in ce mai complexa si cu un mediu de business competitiv. De aceea, vor cauta acele solutii profesionale pentru contabilitate si raportare fiscala care sa le asigure conformitatea cu legislatia, sa le aduca valoare si optimizare de costuri. Noi venim in sprijinul companiilor mici si mijlocii care isi doresc servicii de consultanta financiara complete, calitative si, totodata, accesibile, oferindu-le suport in aspectele decisive pentru stabilitatea afacerii lor”, a declarat Anca Bogorin, partener fondator al companiei BARIN Accounting.
Comentarii articol (1)