Profesor doctor, speaker, psihoterapeut și specialist în dezvoltarea personală, Nathaniel Branden este considerat a fi unul dintre cei mai mari psihologi ai secolului și unul dintre cei mai remarcabili autori motivaționali. Experiența lui Nathaniel Branden ca autor și psiholog s-a concentrat îndeosebi în jurul încrederii și a stimei de sine. Renumele său este strâns legat de acest aspect. În cartea sa The Six Pillars of Self-Esteem (Cei șase stâlpi ai încrederii în sine), Nathaniel Branden ne prezintă cei 6 stâlpi ai încrederii în sine, practici la care ar trebui să apelăm zilnic. Iată care sunt în concepția lui Nathaniel Branden cei 6 stâlpi ai stimei și ai respectului de sine:
Trăiește conștient – Nu te uita prea mult în trecut, nici prea mult în viitor, ci trăiește în prezent. Învață să te bucuri de frumusețea lui “acum”. Fii receptiv la ceea ce se află în jurul tău și fii prezent la propria viață, la propriile acțiuni, la propriul comportament. Eforturile tale trebuie să se concentreze nici mai mult, nici mai puțin decât asupra a ceea ce are loc acum. Nu neglija circumstanțele și împrejurările și raportează-te întotdeauna la ele. Fii deschis către informația care îți poate parveni dinspre exterior și care te poate ajuta în concretizarea obiectivelor, valorilor și intereselor personale. Nu-ți pune ochelarii atunci când te uiți la ceea ce se petrece în lumea ta interioară. La fel cum nu neglijezi lumea exterioară, nu neglija nici lumea interioară. Este important să le asculți, ba mai mult, să te implici în amândouă.
Autoacceptarea – Putem fugi nu doar de partea noastră întunecată, dar și de partea noastră pozitivă, luminoasă – de orice care ne poate face să ne distingem din mulțime. Autoacceptarea înseamnă împăcarea cu sine și acceptarea a tot ceea ce există în noi, inclusiv a acelor aspecte pozitive pe care, inconștient sau nu, încercăm să le ascundem uneori. Nu este atât de ușor pe cât pare să fii capabil să te accepți așa cum ești și să-ți asumi responsabilitatea a ceea ce ești, în varietatea ta de gânduri, sentimente, acțiuni. Nu te nega, nu te renega și nici nu te ascunde. Nici în fața ta, nici în fața celorlalți. Nu te alunga. Dă-ți șansa să simți ceea ce simți. Acordă-ți permisiunea de a gândi ceea ce gândești. Dă-ți șansa de a acționa în felul în care acționezi. Dă-ți posibilitatea de a vedea sentimentele și acțiunile celorlalți fără a te simți obligat să îți placă în mod neapărat, să fii de acord cu ele sau să le găsești justificări. Fii conștient de toate acestea, însă asumă-ți responsabilitatea pentru ele. Fii conștient de tine și acceptă responsabilitatea pentru propria persoană.
Autoresponsabilitatea – Pentru a atinge încrederea în sine deplină trebuie să îți știi care îți sunt responsabilitățile. Trebuie să le accepți și să le faci față cu fruntea sus, nu cu capul plecat. Trebuie să răspundem provocărilor vieții ca indivizi, nu ca victime. Pentru că fiecare alegere ne aparține. Pentru că fiecare acțiune ne aparține. Pentru că fiecare din noi poartă pe umerii săi responsabilitatea propriei vieți și a stării sale de bine. Conștientizăm sau am putea conștientiza tot ceea ce facem. La fel de bine, am putea conștientiza și impactul pe care ceea ce facem îl are asupra celor din jur.
Autoafirmarea – Autoafirmarea înseamnă în primul rând sinceritate față de tine. Dacă ești sincer și corect față de ceilalți, nu fi nesincer și incorect față de tine. Nu-ți falsifica propria realitate a ceea ce ești și a ceea ce valorezi doar pentru că nu ți-ai dori să te confrunți cu dezaprobarea. Trebuie să găsești curajul să lupți pentru tine, să iei atitudine pentru tine într-un mod potrivit, în momentul potrivit , manifestând respect față de tine, față de contexte, dar și față de cei din jur. Fii autentic și manifestă-te, susține-te în fața celorlalți. A te afirma nu înseamnă nici a fi agresiv, nici a fi pasiv. Afirmarea este drumul dintre ele.
Trăiește cu scop – Dacă ești sincer față de ceilalți și ești sincer și față de tine, nu ezita sa fii sincer și față de dorințele, obiectivele sau scopurile personale. Pentru a crește stima de sine și avea o încredere pozitivă în tine, rămâi fidel obiectivelor proprii, nu obiectivelor altcuiva. Încearcă să-ți trăiești viața dându-i un scop, iar dacă nu l-ai găsit încă, apucă-te să îl identifici. Dă-ți un scop. Dă-ți două. Dă-ți mai multe scopuri. Mobilizează-te pentru a-ți împlini scopurile. Stabilește-ți obiectivele pe termen scurt sau lung. Luptă pentru ele. Ia atitudine concretă pentru ele. Ai în vedere și lucrurile de care ai nevoie pentru a le atinge. Nu te depărta prea mult de realitate. Evaluează-ți în permanență acțiunile pentru a-ți da seamă cât de departe sau aproape ești de îndeplinirea lor. Nu neglija nici rezultatele acțiunilor tale. Fiecare în parte te aduce mai aproape de împlinirea scopului.
Integritatea personală – Acest din stâlp este cel care susține toți ceilalți stâlpi, înglobând valorile, acțiunile, țelurile convingerile tale.
Cu AvocatNet.ro citești ceva interesant fiecare weekend. Poți vedea celelalte texte pe care le-am comentat aici.
Comentarii articol (2)