Reglementarile privind raportarea fiscala care au fost introduse in ultimii trei ani nu au fost percepute ca un factor decisiv in influentarea evolutiei afacerilor, se arata in studiul realizat de TMF Group Romania. Mai mult de jumatate dintre companiile care au raspuns la acest studiu (53%) considera ca nu au fost afectate de acestea, insa aproximativ o treime (34%) dintre respondenti au declarat ca a fost nevoie de suplimentarea numarului de angajati in departamentul financiar, iar 11% dintre companii au platit amenzi pentru nerespectarea reglementarilor nou introduse.
In acest context, companiile sunt dispuse sa externalizeze in principal serviciile de asistenta fiscala (80%), contabilitate (74%) si salarizare si administrare resurse umane (66%).
"De 15 ani, de cand activam pe piata de outsourcing din Romania, ne confruntam cu acelasi set de provocari indicate de clientii nostri. Desi de-a lungul timpului sistemul fiscal si de contabilitate s-a simplificat mult, adaptarea la sistemul de contabilitate si taxare ramane principala preocupare a unei companii care vine pentru prima oara in tara noastra. Este si principalul motiv pentru care externalizeaza aceste servicii, deoarece au nevoie de specialisti care sa ii ajute sa isi simplifice operatiunile. Ceea ce facem noi este sa ii ajutam sa dea sens cifrelor, luand povara raportarii si conformitatii cu legislatia de pe umerii lor, pentru a se putea concentra mai bine pe aspectele principale ale activitatii lor de baza", a declarat Camelia Nita, Managing Director TMF Group Romania.
Situatia nu este specifica exclusiv Romaniei, dupa cum releva un studiu IDC realizat la nivel global in 2013, insa procentul companiilor care considera sistemul de taxe si reglementari o provocare importanta este semnificativ mai mare in Romania decat la nivel Global. Prin comparatie, potrivit documentului, la nivel global, 22% la suta dintre companiile care isi extind afacerile in alte tari considera aceasta o provocare importanta.
In ciuda dificultatii in a gasi forta de munca bine pregatita, a nivelului mare de taxe si a efortului suplimentar necesar pentru adaptarea la sistemul de taxe si reglementari, 58% dintre companii estimeaza o crestere a business-ului pentru anul 2015, cu mai mult de 5%, se arata in studiul TMF Group. Dintre acestia, 29% se asteapta la o crestere moderata, de maxim 5%, in timp ce un numar egal estimeaza o crestere de pana la 10 procente. 22% dintre respondenti au asteptari de crestere accelerata, intre 10 si 15% fata de anul curent.
Cei care mizeaza pe cresteri mai mari de 10% in 2015 au raspuns ca intentioneaza sa isi extinda afacerea anul viitor. 35% dintre respondenti vizeaza noi teritorii pentru afacerile lor in 2015, doar 7% in Romania, iar de patru ori mai mult (28%) in afara tarii, se mentioneaza in documentul citat.
Motivatia pentru expansiune tine de cresterea vanzarilor (67%), saturarea pietei pe care opereaza (33%), dar si optimizarea costurilor operationale si a logisticii (33%).
Emine Constantin, Managing Director TMF Group Romania, a precizat ca firmele planuiesc sa-si optimizeze costurile prin extinderea in alte regiuni.
Conform studiului, cele mai mari taxe platite de catre companii catre stat, raportat la cifra de afaceri, sunt Taxa pe Valoare Adaugata (39%), taxele locale (37%) si contributiile sociale pentru angajati (32%).
"Efortul de a gasi cele mai bune resurse umane si incapacitatea de a gasi forta de munca la nivelul de pregatire dorit de companiile internationale, le forteaza sa investeasca in formarea profesionala a angajatilor, ceea ce pune presiune pe costurile de operare", se arata in documentul citat.
Privind perspectivele introducerii monedei unice europene, companiile ce au raspuns studiului se asteapta la un impact pozitiv asupra afacerii lor (79%). Ele considera ca schimbarea va avea un impact pozitiv asupra veniturilor (79%), a exporturilor (79%) si a competitivitatii (79%). Un efect negativ, insa, se va vedea asupra costurilor de operare, asa cum se asteapta 47% dintre respondenti, iar 30% considera ca impactul asupra taxelor administrative va fi, de asemenea, negativ.
Companiile care au raspuns sondajului TMF Group Romania reprezinta cele mai importante industrii din Romania: industria petroliera (26%), retail (20%) si servicii financiare (16%). Cifra de afaceri cumulata a companiilor respondente este de aproximativ 2% din PIB.
---
TMF Group Romania, parte a TMF Group, ofera companiilor locale si internationale servicii de outsourcing profesionale, de la contabilitate si raportare pana la resurse umane, salarizare si servicii juridic-administrative. Prezenta pe piata din Romania din 1999, TMF Group Romania are acum o echipa de 100 de experti in contabilitate, servicii juridic-administrative, financiare, resurse umane si salarizare, care pot asista atat start-up-uri, cat si organizatii multinationale in atingerea obiectivelor de business, respectand in acelasi timp reglementarile locale si internationale. La nivel global, TMF Group este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de outsourcing, cu operatiuni in peste 80 de tari din America, Asia Pacific, Europa, Africa si Orientul Mijlociu.