Decizia ICCJ nr. 10/2014 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Dosar nr. 11/1/2014/HP/C

Iulia Cristina Tarcea - vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului
Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile
Roxana Popa - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile
Ionel Barba - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Nicoleta tandareanu - judecator la Sectia I civila
Lavinia Dascalu - judecator la Sectia I civila
Georgeta Carmen Negrila - judecator la Sectia I civila - judecator-raportor
Florentin Sorin Dragut - judecator la Sectia I civila
Raluca Moglan - judecator la Sectia I civila
Rodica Zaharia - judecator la Sectia a II-a civila - judecator-raportor
Nela Petrisor - judecator la Sectia a II-a civila
Marioara Isaila - judecator la Sectia a II-a civila
Veronica Magdalena Danaila - judecator la Sectia a II-a civila
Minodora Condoiu - judecator la Sectia a II-a civila
Iuliana Maiereanu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Gheorghita Lutac - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Elena Cantar - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Carmen Sirbu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Veronica Nastasie - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal - judecator-raportor

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent sa judece sesizarea ce formeaza obiectul Dosarului nr. 11/1/2014/HP/C este legal constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila si ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
La sedinta de judecata participa doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - a luat spre examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Craiova - Sectia I civila in Dosarul nr. 7.259/95/2013 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispozitiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, si anume, daca norma de trimitere anterior mentionata se refera la termenul general de prescriptie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva (respectiv art. 2.517 din Codul civil) sau la termenul de prescriptie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului fiscal urmator celui in care a luat nastere dreptul reglementat de art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Codul de procedura fiscala).
Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca la dosar au fost depuse raportul intocmit de judecatorii-raportori, comunicat partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, puncte de vedere si hotarari relevante in materie pronuntate de instantele judecatoresti, precum si raspunsul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul ca nu s-a verificat si nici nu se verifica, in prezent, practica judiciara in vederea promovarii unui eventual recurs in interesul legii.
Presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acorda cuvantul judecatorilor-raportori in sustinerea raportului intocmit.
Doamna judecator-raportor Georgeta Carmen Negrila invedereaza ca termenul de prescriptie trebuie interpretat in contextul unei corecte calificari a obiectului cauzei, fiind vorba de o contestatie impotriva unei decizii care constituie titlu executoriu, altul decat o hotarare judecatoreasca, asadar, o contestatie la titlu, cale procesuala reglementata de art. 712 alin. (2) din Codul de procedura civila. In contextul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, termenul de prescriptie este intervalul de timp stabilit de lege, inauntrul caruia Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca trebuie sa procedeze, conform art. 47 alin. (1) din acelasi act normativ, la emiterea deciziilor de debit, care constituie titluri executorii pentru sumele acordate in mod necuvenit din bugetul asigurarilor pentru somaj, sub sanctiunea pierderii acelui drept; se mai precizeaza ca raportul juridic privind restituirea primei de instalare reglementat de art. 76 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, are un temei delictual, ceea ce determina incidenta dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, constatand ca nu exista chestiuni prealabile de invocat sau exceptii de formulat, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

1. Titularul si obiectul sesizarii Curtea de Apel
Craiova - Sectia I civila, prin incheierea din 2 iulie 2014 pronuntata in Dosarul nr. 7.259/95/2013, a dispus sesizarea, din oficiu, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in baza art. 519 din Codul de procedura civila privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispozitiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv daca norma de trimitere anterior mentionata se refera la termenul general de prescriptie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (respectiv art. 2.517 din Codul civil) sau la termenul de prescriptie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului fiscal urmator celui in care a luat nastere dreptul reglementat de art. 131 alin. (1) din Codul de procedura fiscala.

2. Expunerea succinta a procesului
Reclamanta Schinteie Viorica, prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 7.259/95/2013, a solicitat in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Gorj anularea, ca netemeinica si nelegala, a Deciziei nr. 154/09.07.2013, emisa de catre parata. Prin decizia contestata, i s-a imputat reclamantei suma de 3.500 lei, reprezentand prima de instalare ce i-a fost acordata acesteia in luna iunie 2010, in temeiul art. 75 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. In motivarea contestatiei, reclamanta a sustinut ca a fost depasit termenul general de prescriptie de 3 ani la momentul emiterii deciziei contestate, in sensul celor prevazute prin art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Gorj, prin apararile formulate, a apreciat ca termenul aplicabil pentru recuperarea debitului este cel prevazut de art. 131 din Codul de procedura fiscala, respectiv de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la recuperarea debitului, deoarece masurile de executare emise au fost realizate in conformitate cu prevederile art. 31 din anexa la Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca nr. 279/2004 pentru aprobarea Procedurii privind activitatea de control, de indeplinire a masurilor asiguratorii, precum si de efectuare a executarii silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, care fac trimitere la dispozitiile Codului de procedura fiscala. Tribunalul Gorj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale, prin Sentinta civila nr. 5.243 din 9 decembrie 2013, a admis contestatia formulata de reclamanta si a dispus anularea deciziei atacate, cu motivarea ca aceasta a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 75, 76 si art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, termenul general de prescriptie prevazut de art. 47 alin. (2) din actul normativ anterior mentionat fiind cel de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, in vigoare la data acordarii primei de instalare si nu cel de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept, in sensul celor prevazute de art. 131 din Codul de procedura fiscala, considerandu-se ca Legea nr. 76/2002 este lege speciala in raport cu Codul de procedura fiscala. impotriva acestei sentinte, intimata Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Gorj a formulat apel, criticile formulate vizand atat problema termenului de prescriptie aplicabil pentru recuperarea debitului, cat si fondul cauzei, respectiv dreptul la restituirea primei de instalare. Curtea de Apel Craiova - Sectia I civila, in cadrul solutionarii apelului, a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la chestiunea de drept dedusa judecatii, dispunand totodata suspendarea cauzei pana la pronuntarea solutiei cu privire la dezlegarea in drept a chestiunii sesizate, potrivit dispozitiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedura civila.

3. Motivele de admisibilitate retinute de titularul sesizarii
Prin incheierea din data de 2 iulie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 7.259/95/2013, Curtea de Apel Craiova - Sectia I civila a apreciat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila privind admisibilitatea sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, motivat de faptul ca:
1. Solutionarea litigiului depinde de rezolvarea problemei de drept cu privire la identificarea duratei termenului de prescriptie reglementat de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru recuperarea sumelor acordate in mod necuvenit din bugetul asigurarilor pentru somaj, precum si oricaror alte debite constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj, fiind necesar a se stabili daca norma de trimitere de la articolul anterior mentionat se refera la termenul general de prescriptie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (respectiv art. 2.517 din noul Cod civil) sau termenul de prescriptie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul, reglementat de art. 131 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.
2. Problema de drept care face obiectul sesizarii este noua, intrucat asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

4. Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
4.1. Apelanta Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Gorj a sustinut ca, in situatia debitelor constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj, altele decat cele provenind din contributii, dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 5 ani, termen care incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept.
4.2. Intimata Schinteie Viorica a aratat ca durata termenului general de prescriptie prevazut de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 3 ani, si anume termenul prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

5. Punctul de vedere al completului de judecata cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Opinia exprimata de instanta de sesizare este cea potrivit careia sintagma „termenul general de prescriptie legal” din cuprinsul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie interpretata prin trimitere la dispozitiile generale ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (reluate in art. 2.517 din Codul civil), durata termenului de prescriptie pentru recuperarea debitelor constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj fiind de 3 ani. in sustinerea acestei opinii, instanta de trimitere a invocat urmatoarele argumente:
a. Legea utilizeaza, in norma de trimitere, sintagma „termen general de prescriptie legal”, iar acest termen a fost reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (in prezent, de art. 2.517 din noul Cod civil), acestea fiind dispozitiile legale cu aplicabilitate generala, atunci cand legile speciale nu prevad un alt termen.
b. Termenul prevazut de art. 131 din Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, nu este un termen general, ci unul special, reglementat in materia executarii silite a creantelor fiscale, iar obligatia de restituire a sumelor primite necuvenit cu titlu de prima de instalare nu se incadreaza in categoria creantelor fiscale, astfel cum acestea sunt definite de art. 21 si 22 din actul normativ anterior mentionat.
c. Dispozitiile art. 31 din anexa la Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca nr. 279/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se refera la activitatea de indeplinire a masurilor asiguratorii, precum si de efectuare a executarii silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor legii, insa fac trimitere la procedura concreta de realizare a acestei activitati. Ordinul dat in aplicarea legii nu poate statua printr-o norma de trimitere un alt termen decat legea insasi. Daca legiuitorul ar fi inteles sa reglementeze durata termenului de prescriptie la 5 ani prin raportare la dispozitiile speciale din Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, ar fi trimis, in mod expres, in cuprinsul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, la aceste norme si nu la termenul general de prescriptie.
d. Ca argument de analogie, dispozitiile asemanatoare privind recuperarea debitelor la bugetul asigurarilor sociale au statuat, prin art. 141 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, ca sumele incasate necuvenit cu titlu de prestatii de asigurari sociale se recupereaza pe baza deciziei emise de casa teritoriala/sectoriala de pensii, ce constituie titlu executoriu, cu respectarea termenului general de prescriptie de 3 ani.

6. Jurisprudenta instantelor nationale in materie
Opiniile conturate prin solutiile pronuntate sau punctele de vedere exprimate de instantele judecatoresti sunt neunitare, in sensul ca anumite curti de apel au apreciat ca sintagma „termenul general de prescriptie legal” din cuprinsul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se refera la termenul de 3 ani prevazut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, in timp ce altele au retinut ca aceasta are in vedere termenul de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul, conform art. 131 alin. (1) din Codul de procedura fiscala. Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat anterior asupra acestei chestiuni de drept, nefiind pronuntata o decizie in interesul legii sau o alta hotarare prealabila avand acest obiect; totodata, este de observat ca instanta suprema nu are competenta in legatura cu aplicarea dispozitiilor Legii nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, din adresele existente la dosar rezultand ca nu au identificat, in jurisprudenta proprie, decizii referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizarii. De asemenea, prin Adresa nr. 2.034/C/III-5/2014 din 11 septembrie 2014, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat ca, din verificarile efectuate in evidenta sesizarilor de recurs in interesul legii la nivelul Sectiei judiciare, Serviciul judiciar civil, nu a fost identificata nicio lucrare de verificare a practicii judiciare in legatura cu problema de drept ce face obiectul sesizarii.

7. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
Curtea Constitutionala nu a fost investita cu examinarea constitutionalitatii art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

8. Raportul asupra chestiunii de drept
Prin raportul intocmit in cauza, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca sunt intrunite conditiile de admisibilitate a sesizarii formulate, concluzionandu-se ca sintagma „termenul general de prescriptie legal” din cuprinsul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se refera la termenul de 3 ani prevazut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv art. 2.517 din Codul civil.

9. Inalta Curte
Examinand sesizarea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorii-raportori si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata constata urmatoarele: Potrivit dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, „Daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, este noua si asupra acesteia inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata”. Asadar, legiuitorul, in cuprinsul articolului anterior mentionat, a instituit o serie de conditii de admisibilitate pentru declansarea acestei proceduri, care se impun a fi intrunite in mod cumulativ; in doctrina, ele au fost identificate dupa cum urmeaza:
1. existenta unei cauze in curs de judecata, in ultima instanta;
2. cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza in ultima instanta;
3. ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata;
4. o chestiune de drept cu caracter de noutate si asupra careia Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare. Pentru a se conchide cu privire la respectarea conditiei privind existenta unei cauze in curs de judecata, in ultima instanta, trebuie pornit de la obiectul cererii deduse judecatii, calificarea acesteia si verificarea competentei instantei de sesizare de a solutiona cauza in ultima instanta, ceea ce, implicit, presupune si premisa verificarii competentei de prima instanta. Cum finalitatea pronuntarii unei hotarari prealabile in procedura reglementata de art. 519 si urmatoarele din Codul de procedura civila este dezlegarea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, prin care sa dea rezolvare de principiu acesteia, se impune evaluarea problemei de drept in coordonatele sale legale, ceea ce implica stabilirea premiselor corecte de analiza in realizarea demonstratiei juridice, si nu preluarea celor stabilite de instanta de trimitere, dupa cum, la pronuntarea prezentei decizii, este lipsita de relevanta si omisiunea aceleiasi instante de a da anumite dezlegari intermediare ce se constituie in chestiuni prealabile indispensabile in rezolvarea problemei de drept. Cauza dedusa judecatii pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale are ca obiect contestatia formulata de contestatoarea Schinteie Viorica prin care, in contradictoriu cu intimata Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Gorj, a solicitat instantei ca, prin sentinta ce o va pronunta, sa dispuna anularea, pentru nelegalitate si netemeinicie, a Deciziei nr. 154 din 9 iulie 2013 emise de intimata, prin care s-a dispus recuperarea unui debit de 3.500 lei, reprezentand prima de instalare ce i-a fost acordata in temeiul art. 75 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, suma incasata de contestatoare in luna iunie 2010. Art. 75 din actul normativ de referinta prevede ca: „Persoanele care, in perioada in care beneficiaza de indemnizatie de somaj, se incadreaza, potrivit legii, intr-o alta localitate si, ca urmare a acestui fapt, isi schimba domiciliul primesc o prima de instalare, acordata din bugetul asigurarilor pentru somaj, egala cu de sapte ori valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la data instalarii.”
Pe de alta parte, art. 76 alin. (2) si (3) din acelasi act normativ stabileste ca angajatii au obligatia de a restitui integral suma primita ca prima de instalare, in situatia in care isi schimba domiciliul la vechiul domiciliu, intr-o perioada de 12 luni de la angajare. Totodata, in situatia nerespectarii obligatiei de restituire a sumei incasate ca prima de instalare, recuperarea acestor sume se va face pe baza angajamentelor beneficiarilor, care constituie titluri executorii. Cum existenta unui asemenea angajament de restituire a acestei sume asumat de contestatoare, beneficiar al primei de instalare, nu s-a retinut in cauza, astfel cum rezulta din consultarea Sentintei civile nr. 5.243 din 9 decembrie 2013 a Tribunalului Gorj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale, rezulta ca Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Gorj a uzat de dispozitiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si a emis decizia de debit contestata in cauza. Astfel, norma mentionata prevede ca „Sumele acordate in mod necuvenit din bugetul asigurarilor pentru somaj, precum si orice alte debite constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj, altele decat cele provenind din contributii, se recupereaza pe baza deciziilor emise de agentiile pentru ocuparea fortei de munca sau, dupa caz, de centrele regionale de formare profesionala a adultilor, care constituie titluri executorii”. In consecinta, cererea formulata in cauza reprezinta o contestatie impotriva unei decizii care constituie titlu executoriu, altul decat o hotarare judecatoreasca, asadar, o contestatie la executare in temeiul art. 712 alin. 2 din Codul de procedura civila potrivit caruia „In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legatura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui”. Ca atare, o astfel de contestatie la executare este admisibila daca legea care ii stabileste caracterul de titlu executoriu nu prevede o alta cale procesuala pentru desfiintarea lui. Or, actul normativ de referinta - Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare - nu contine o astfel de solutie procesuala speciala, ci, dimpotriva, in art. 119 alin. (1) din acelasi act normativ, face trimitere la dispozitiile de drept comun: „Litigiile rezultate ca urmare a aplicarii prevederilor prezentei legi se solutioneaza de catre instantele judecatoresti competente, potrivit legii.”
Conform art. 713 alin. (1) din Codul de procedura civila, contestatia la executare se introduce la instanta de executare, iar art. 650 alin. (1) din Codul de procedura civila, norma activa la data sesizarii primei instante, dispunea in sensul ca instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla sediul biroului executorului judecatoresc care face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel; este util a se preciza ca, in prezent, aceasta dispozitie legala a fost reformulata prin adoptarea Legii nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative si conexe, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014 - asadar, in vigoare din 19 octombrie 2014, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, mentiune necesara in contextul suspendarii de drept a art. 650 alin. (1) forma initiala, ca efect al publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 348 din 17 iunie 2014 prin care a fost declarata neconstitutionalitatea acestei norme. Decizia Curtii Constitutionale nu poate avea niciun efect asupra executarilor silite aflate in curs, implicit nici asupra incidentelor ivite in cursul executarii silite, precum este si contestatia la executare, intrucat, in temeiul art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, ea produce efecte numai pentru viitor (facta futura), nu si cu privire la situatiile juridice trecute (facta praeterita) sau aflate in curs de desfasurare (facta pendentia). In plus, motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a privit exclusiv criteriul de stabilire a competentei teritoriale, acest criteriu fiind cel apreciat de Curtea Constitutionala ca neconform dispozitiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) si art. 126 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, si prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Totodata, in domeniul executarii silite a debitelor rezultate din incalcari ale Legii nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost emis Ordinul nr. 279/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. La art. 31 din cap. II din anexa acestui ordin se dispune astfel: „Activitatea de indeplinire a masurilor asiguratorii, precum si de efectuare a executarii silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor legii se realizeaza, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre personalul de specialitate din cadrul agentiilor pentru ocuparea fortei de munca, desemnat prin dispozitii ale directorilor executivi”, persoane denumite executori bugetari, investite cu exercitiul autoritatii publice, conform art. 32 alin. (1) si (2) din anexa la acelasi ordin. Art. 33 lit. a) din anexa la ordinul de referinta prevede urmatoarele: „Fac obiectul executarii silite, in conditiile art. 31, urmatoarele debite rezultate din nerespectarea prevederilor legii: a) sumele platite fara temei legal, cu titlu de indemnizatie de somaj, precum si debitele create in conditiile legii, care se recupereaza in temeiul deciziilor emise de agentiile pentru ocuparea fortei de munca, ce constituie titluri executorii, potrivit art. 47 alin. (1) din lege, de la persoanele care le-au primit;”. Prin urmare, executarea silita a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, adica a titlurilor executorii emise in aplicarea dispozitiilor art. 47 alin. (1) din actul normativ anterior mentionat, se efectueaza de executorii bugetari, si nu de catre executorii judecatoresti, astfel ca, in aplicarea art. 119 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 713 alin. (1) raportat la art. 650 alin. (1) din Codul de procedura civila (forma in vigoare la data sesizarii primei instante) coroborat cu art. 31 si art. 32 alin. (1) si (2) din anexa la Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca nr. 279/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca, in cauza, competenta de solutionare a contestatiei la executare revenea judecatoriei in circumscriptia careia se afla sediul executorului bugetar, deci sediul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca Gorj, acesta fiind personalul de specialitate din cadrul agentiilor pentru ocuparea fortei de munca, in sensul textelor anterior citate. Potrivit art. 717 alin. (1) din Codul de procedura civila, hotararea pronuntata cu privire la contestatie poate fi atacata numai cu apel, cu exceptia hotararilor pronuntate in temeiul art. 711 alin. (4) si art. 714 alin. (4) din Codul de procedura civila, care pot fi atacate in conditiile dreptului comun. Asadar, cererea dedusa judecatii reprezinta o contestatie la executare a carei competenta de solutionare revenea judecatoriei in a carei raza isi are sediul Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Gorj, iar hotararea pronuntata de aceasta instanta era susceptibila numai de apel, calea de atac fiind in competenta de solutionare a tribunalului competent teritorial, conform art. 94 pct. 2 din Codul de procedura civila, care urma sa judece in ultima instanta si sa pronunte o hotarare judecatoreasca definitiva, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila. Cu toate acestea, se observa ca pricina care a generat prezenta sesizare a fost solutionata in prima instanta de Tribunalul Gorj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale, instanta care, in temeiul obligatiei legale statuate prin art. 131 alin. (1) din Codul de procedura civila, a procedat la verificarea propriei sale competente si a constatat ca este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, in temeiul dispozitiilor art. 153 si art. 154 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 95 din Codul de procedura civila. Este adevarat ca art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste competenta materiala a tribunalului de a solutiona contestatiile impotriva masurilor de executare silita, insa textul priveste, in mod explicit, ca aceste masuri sa fi fost dispuse „in baza prezentei legi”, asadar a legii privind sistemul unitar de pensii publice, in timp ce art. 154 din acelasi act normativ reprezinta norma de competenta teritoriala in aceeasi materie; pe de alta parte, aceste dispozitii din legea speciala deroga si exclud de la aplicare dispozitiile dreptului comun, respectiv normele de competenta din Codul de procedura civila, intre care si art. 95 anterior mentionat. Insa, sistemul de asigurari sociale este unul complex si el acopera atat pensiile publice, dar si alocatiile de stat pentru copii, situatiile de incapacitate temporara de munca, riscurile de accidente de munca si boli profesionale si alte servicii de asistenta sociala, indemnizatiile de somaj si stimulentele acordate angajatorilor pentru crearea de locuri de munca; or, fiecare dintre aceste forme de asistenta sociala este guvernata de actele normative adoptate pentru acel segment de relatii sociale (domeniul propriu de reglementare), iar din perspectiva spetei deduse judecatii, pensiile publice sunt guvernate de prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, in timp ce sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca de cele ale Legii nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare; ca atare, solutionarea litigiilor generate de aplicarea lor se supune regulilor propriului act normativ, cu exceptia situatiilor in care, in cuprinsul lui, nu se face trimitere la normele dintr-o alta reglementare. Concluzia anterioara este sustinuta de principiul unicitatii reglementarii in materie consacrat ca atare prin dispozitiile art. 14 din Legea nr. 24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora reglementarile de acelasi nivel si avand acelasi obiect se cuprind, de regula, intr-un singur act normativ, iar un act normativ poate cuprinde reglementari si din alte materii conexe numai in masura in care sunt indispensabile realizarii scopului urmarit prin acest act, dar si de regula evitarii paralelismelor legislative enuntata de art. 16 alin. (1) din acelasi act normativ, potrivit caruia in procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Asadar, sentinta pronuntata in prima instanta de Tribunalul Gorj in aceste conditii (pornind de la o gresita calificare a cererii deduse judecatii, calificare ce intereseaza si dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei hotarari prealabile), pe baza unor norme de competenta neincidente, este supusa numai apelului la curtea de apel competenta, respectiv la Curtea de Apel Craiova care va pronunta o hotarare definitiva, asadar, in ultima instanta. Retinand ca autorul sesizarii este o curte de apel care, in aceasta cauza, judeca in ultima instanta, urmand a pronunta o hotarare definitiva, se constata indeplinita si cea de-a doua conditie de admisibilitate, intrucat, fata de momentul procesual la care se afla pricina pe rolul instantei de trimitere, necompetenta materiala si cea teritoriala de ordine publica nu pot fi invocate de parti ori de catre judecator in orice stare a pricinii, ci doar la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) din Codul de procedura civila. Prin urmare, neregularitatea procedurala constand in solutionarea cauzei in prima instanta de o instanta necompetenta material, acoperita fiind, nu are alt efect decat al competentei dobandite de instantele care au fost investite cu solutionarea cauzei, ea neafectand si corecta calificare juridica a cererii, anterior aratata, anume contestatie la executare formulata in temeiul art. 712 alin. (2) din Codul de procedura civila. Si cea de-a treia conditie de admisibilitate a sesizarii este, de asemenea, intrunita, respectiv cea referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata, inca de la prima instanta, contestatoarea invocand depasirea termenului general de prescriptie legal (referindu-se la termenul de 3 ani prevazut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958) la momentul emiterii deciziei contestate in cauza, aspect care, in contextul contestatiei la executare formulate in temeiul art. 712 alin. (2) din Codul de procedura civila, se constituie intr-un motiv de drept, de nelegalitate, referitor la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, altul decat o hotarare judecatoreasca, si anume decizia emisa in baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind, asadar, o aparare de fond a contestatoarei, si nu o exceptie procesuala de fond. Aceasta aparare a contestatoarei a fost retinuta de prima instanta, iar dezlegarea acesteia din cuprinsul sentintei a fost criticata de catre intimata prin motivele de apel cu a caror analiza este investita, in ultima instanta, Curtea de Apel Craiova. Or, de lamurirea acestei chestiuni de drept - intelesul sintagmei „termenul general de prescriptie legal” din cuprinsul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, depinde, intr-adevar, solutionarea pe fond a cauzei aflate in curs de judecata. Pentru a se conchide asupra noutatii chestiunii de drept este necesar a se enunta scopul legiferarii acestei institutii procesuale a hotararii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preintampina aparitia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului in interesul legii care are menirea de a inlatura o practica neunitara deja intervenita in practica instantelor judecatoresti (control a posteriori). Sigur ca un act normativ recent adoptat sau recent intrat in vigoare are mai degraba un potential de a contine probleme noi de drept care ar fi susceptibile a genera practica neunitara, decat un act normativ intrat in vigoare de mai mult timp; cu toate acestea, nu se poate nega, de plano, doar pe baza criteriului vechimii, ca un astfel de act normativ mai poate genera chestiuni noi de drept, intrucat este posibil ca o instanta sa fie chemata sa se pronunte pentru prima data asupra respectivei probleme de drept, dupa cum sunt posibile modificari sau completari ulterioare mai recente ale actului normativ care sa suscite probleme de interpretare. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe masura ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instantelor, in urma unei interpretari adecvate, in timp ce opiniile jurisprudentiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declansator al mecanismului pronuntarii unei hotarari prealabile. in consecinta, se apreciaza ca importante, sub acest aspect, sunt existenta si dezvoltarea unei jurisprudente continue si constante in aceasta materie. Or, norma a carei interpretare se solicita pe calea acestei sesizari reprezinta o chestiune noua de drept care necesita o dezlegare prin pronuntarea unei hotarari prealabile, dat fiind potentialul sau de a genera practica neunitara si in scopul inlaturarii oricarei incertitudini care ar putea plana asupra securitatii raporturilor juridice deduse judecatii, cu toate ca dificultatea acesteia nu este una serioasa. Desi Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, nu este un act normativ recent intrat in vigoare si unele dintre instante fie nu au fost chemate sa se pronunte in aplicarea dispozitiilor art. 47 alin. (2) din aceasta lege, fie nu s-au pronuntat decat sporadic in legatura cu aceasta norma, concluzia care se impune este aceea ca nu se pot constata existenta si dezvoltarea unei jurisprudente continue si constante in aceasta materie, astfel ca se retine a fi indeplinita si conditia privind caracterul de noutate al chestiunii de drept deduse judecatii. inalta Curte constata ca, potrivit art. 47 alin. (1) si (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare: „(1) Sumele acordate in mod necuvenit din bugetul asigurarilor pentru somaj, precum si orice alte debite constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj, altele decat cele provenind din contributii, se recupereaza pe baza deciziilor emise de agentiile pentru ocuparea fortei de munca sau, dupa caz, de centrele regionale de formare profesionala a adultilor, care constituie titluri executorii.
(2) Sumele prevazute la alin. (1) se recupereaza de la beneficiari in termenul general de prescriptie legal.”
Instanta de trimitere a solicitat inaltei Curti de Casatie si Justitie sa lamureasca, prin intermediul unei hotarari prealabile: „Daca norma de trimitere de la art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 se refera la termenul general de prescriptie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (respectiv art. 2.517 din noul Cod civil) sau la termenul de prescriptie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul, reglementat de art. 131 alin. (1) din Codul de procedura fiscala.”
Norma juridica este o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie care are ca scop asigurarea ordinii sociale si care, la nevoie, poate fi dusa la indeplinire prin constrangere; din punct de vedere logico-juridic, norma are o structura compusa din trei elemente: ipoteza, dispozitie si sanctiune; cele care contin toate aceste trei elemente structurale sunt norme complete sau determinate, iar cele carora le lipseste oricare dintre aceste elemente sunt norme incomplete sau nedeterminate si care contin o trimitere explicita la o alta norma cu care se intregeste (norma de trimitere). De asemenea, normele de trimitere, in redactarea unor acte normative, sunt utilizate pentru sublinierea unor conexiuni legislative, sens in care dispune art. 16 alin. (1) teza finala din Legea nr. 24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Or, fata de cele aratate, se poate observa ca art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, nu contine nicio norma de trimitere, intrucat nu indica un text de lege cu care sa se intregeasca, ci dispozitia legala a carei interpretare se cere, face insa referire la institutia juridica a „termenului general de prescriptie legal”. Inainte de intrarea in vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011), termenul general de prescriptie legal era prevazut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, in timp ce, dupa intrarea in vigoare a Codului civil, acesta este reglementat de art. 2.517 din Codul civil, fiind de 3 ani; asadar, atat inainte, cat si dupa intrarea in vigoare a Codului civil, toate celelalte termene de prescriptie, altele decat cele prevazute de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 si, respectiv, art. 2.517 din Codul civil, sunt termene speciale de prescriptie legale, derogatorii de la termenul general. Termenul de prescriptie extinctiva reprezinta intervalul de timp stabilit de lege, inauntrul caruia trebuie exercitat dreptul la actiune in sens material, sub sanctiunea pierderii acelui drept. in contextul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, termenul de prescriptie este intervalul de timp stabilit de lege, inauntrul caruia agentia pentru ocuparea fortei de munca sau, dupa caz, centrele regionale de formare profesionala a adultilor trebuie sa procedeze la emiterea deciziilor de debit, care constituie titluri executorii, pentru sumele acordate in mod necuvenit din bugetul asigurarilor pentru somaj, precum si orice alte debite constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj, altele decat cele provenind din contributii, sub sanctiunea pierderii acelui drept (recuperarea debitului). Drept urmare, prin emiterea deciziei se stabileste creanta prin exercitarea dreptului subiectiv la recuperarea debitului ce corespunde obligatiei angajatilor de restituire a primei de instalare incasate nelegal (obligatie ce are ca izvor un fapt juridic ilicit si care genereaza raspunderea juridica delictuala), in timp ce, dupa emiterea deciziei de debit (asadar, a titlului executoriu), se naste dreptul emitentului de a trece la executarea silita in vederea realizarii creantei. Depasirea acestui termen general de prescriptie legal la momentul emiterii deciziei de catre institutia abilitata prin lege in acest sens si deci constituirea titlului executoriu dupa stingerea, prin prescriptie extinctiva, a dreptului la recuperarea sumelor acordate in mod nelegal sau a altor debite constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj lipsesc decizia de cauza juridica, ceea ce se constituie intr-un motiv de nulitate a acesteia [apararea de fond invocata de contestatoare in contestatia la executare adresata primei instante in temeiul art. 712 alin. (2) din Codul de procedura civila]. Avand in vedere ca termenul general de prescriptie legal este aplicabil ori de cate ori nu este incident un termen special de prescriptie, este necesar a se arata de ce alternativa indicata de autorul sesizarii - art. 131 alin. (1) din Codul de procedura fiscala - nu isi gaseste aplicarea in contextul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si care sunt etapele interpretarii sistematice care au permis invocarea acestei alternative. Art. 131 alin. (1) din Codul de procedura fiscala (cu denumirea marginala „inceperea termenului de prescriptie”) este plasat in cuprinsul acestui act normativ in titlul VIII - Colectarea creantelor fiscale, capitolul VII intitulat „Prescriptia dreptului de a cere executarea silita si a dreptului de a cere compensarea sau restituirea”, si prevede astfel: „Dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept.”
„Restituirea” enuntata in titlul cap. VII din Codul de procedura fiscala este explicitata la art. 135 din acest act normativ ca fiind „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale”, ceea ce este o chestiune diferita de obiectul de reglementare al art. 76 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, care constituie cauza obligatiei angajatilor la restituirea debitelor constituite la bugetul asigurarilor pentru somaj (precum prima de instalare, acordata potrivit art. 75 din legea anterior mentionata). Aceasta obligatie de restituire in mod evident are un temei delictual, fiind determinata de incalcarea ulterioara a unor cerinte ale legii, deoarece prin reglementarea de la art. 76 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, legiuitorul a prezumat intentia de a frauda legea de cel care, angajandu-se si schimbandu-si domiciliul pentru acest motiv, revine la vechiul domiciliu intr-un interval de 12 luni de la angajare, presupunandu-se ca schimbarea de domiciliu nu a fost generata in mod real de evenimentul angajarii, ci doar pentru a se crea premisele incidentei dispozitiilor art. 75 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea incasarii primei de instalare. Obligatiei angajatilor aflati in situatia de la art. 76 alin. (2) din lege ii corespunde dreptul agentiilor pentru ocuparea fortei de munca sau, dupa caz, al centrelor regionale de formare profesionala a adultilor de a emite decizii ce constituie titluri executorii, in conditiile art. 47 alin. (1) din acelasi act normativ, drept care se naste la data luarii la cunostinta despre faptul ilicit sau cand acest fapt trebuia a-i fi cunoscut agentiei sau centrului, respectiv revenirea angajatului la vechiul domiciliu. Trimiterea la dispozitiile Codului de procedura fiscala se regaseste in art. 31 din anexa la Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca nr. 279/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Acest ordin a fost emis in baza prevederilor art. 116 alin. (4) din Procedurile privind accesul la masurile pentru stimularea ocuparii fortei de munca, modalitatile de finantare si instructiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 377/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, adoptate pentru organizarea aplicarii Legii nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 31 din anexa la ordinul mentionat dispune astfel: „Activitatea de indeplinire a masurilor asiguratorii, precum si de efectuare a executarii silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor legii se realizeaza potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre personalul de specialitate din cadrul agentiilor pentru ocuparea fortei de munca, desemnat prin dispozitii ale directorilor executivi.”
Asadar, Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca nr. 279/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, nu face trimitere la titlul VI din Codul de procedura fiscala - Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat - ori la dispozitiile art. 91 alin. (1) si (2) din Codul de procedura fiscala, avand denumirea marginala „Obiectul, termenul si momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale”, si care prevad ca dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel, situatie in care termenul incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel. Art. 91 alin. (1) si (2) din Codul de procedura fiscala ar fi intrat in conflict cu cele dispuse prin art. 47 alin. (1) si (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, iar nu art. 131 din Codul de procedura fiscala, astfel ca titlul executoriu se emite in termen de 3 ani [date fiind dispozitiile art. 47 alin. (2)] de la data nasterii dreptului la recuperarea debitului. in consecinta, ordinul invocat a fost emis pentru aprobarea procedurii privind activitatea de control, de indeplinire a masurilor asiguratorii, precum si de efectuare a executarii silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, fara a contine dispozitii care sa puna problema unui conflict intre art. 47 alin. (1) si (2) din lege (care reglementeaza modalitatea de constituire a titlului executoriu, precum si termenul de prescriptie in care acesta se emite) si dispozitii din Codul de procedura fiscala, doar executarea silita a titlului executoriu emis in baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, urmand a fi realizata potrivit procedurii din Codul de procedura fiscala, nu si emiterea acestuia.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 521 raportat la art. 519 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

in numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Craiova - Sectia I civila in Dosarul nr. 7.259/95/2013 privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispozitiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 priv ind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.

Stabileste ca „termenul general de prescriptie legal” din cuprinsul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 este termenul de 3 ani prevazut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, respectiv art. 2.517 din Codul civil.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20 octombrie 2014.

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURtI DE CASATIE SI JUSTITIE, IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent, Ileana Peligrad