OUG nr. 62/2014 pentru completarea OUG nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 729 din 6 octombrie si care a intrat in vigoare la aceeasi data, prevede ca impozitele si taxele vor putea fi platite de contribuabili cu cardul, direct la ghiseele autoritatilor fiscale.
Actul normativ prevede, de asemenea, ca Trezoreria Statului va fi autorizata ca acceptator de plata cu cardul bancar si va presta acest serviciu pentru toate institutiile publice.
"Toti contribuabilii persoane fizice, care detin carduri apartinand unui sistem de plata ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), isi vor putea achita printr-un punct unic toate impozitele si taxele administrate de catre ANAF, primarii si alte institutii. Masura pe care MFP o propune Guvernului face parte dintr-un pachet mai amplu de masuri promovate in scopul imbunatatirii conformarii voluntare prin modernizarea si facilitarea modalitatilor de plata a obligatiilor fiscale, fara costuri suplimentare pentru contribuabili. Am anuntat proiectul de act normativ cu prilejul lansarii unui alt proiect: Spatiul Privat Virtual, aplicatie electronica prin care contribuabilii persoane fizice isi pot verifica online propria situatie fiscala", a declarat in toamna fostul ministru al Finantelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.
Intr-un comunicat de presa din aceeasi perioada, MFP preciza ca noul sistem de plata oferit de Trezoreria Statului va contribui atat la stimularea platilor cu mijloace electronice moderne, cat si la diminuarea platilor in numerar efectuate de catre contribuabil la ghiseele institutiilor publice.
De asemenea, institutia mai explica si ca implementarea acestui sistem nu va genera costuri pentru institutiile publice care vor incasa venituri bugetare intrucat se utilizeaza sistemul actual de decontare utilizat in relatia cu Trezoreria Statului, iar comisioanele de decontare vor fi suportate de la bugetul de stat.
"Un important avantaj este ca vom putea conecta la acest sistem toate institutiile publice, adica aproximativ 5000 – vorbim de primarii, ANAF, toate institutiile publice", a mai spus atunci fostul ministru.
Conform actului normativ emis la inceputul lunii octombrie, Trezoreria Statului va accepta conectarea la un sistem de plata numai daca acesta va cumula simultan o serie de conditii intre care, cel mai important, limitarea comisionului.
Comisionul avut in vedere in relatia cu institutiile emitente ale cardurilor si sistemele de plata nu va depasi cumulat 0,3% din valoarea tranzactiei, fara a fi acceptate alte costuri suplimentare.
Acest comision este corelat cu Proiectul de Regulament privind comisioanele interbancare pentru operatiunile de plata utilizand cardul, care prevede plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzactii la 0,2% din valoarea tranzactiei pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cele de credit, se arata in comunicatul MFP.
Conform MFP, in prezent, comisioanele interbancare reprezentand platile realizate intre bancile acceptante si bancile emitente pentru tranzactiile care presupun utilizarea cardurilor de plata sunt de aproximativ 0,5% + 2,50 lei (0,58 euro) pentru tranzactiile ATM, in care comisionul este platit de banca emitenta bancii acceptante (proprietara ATM-ului), si 1,00% (standard), 1,50% (e-commerce) si 0,7% (petrol) pentru tranzactiile POS, in care comisionul este platit de banca acceptanta bancii emitente. Aceste comisioane, in cazul sumelor achitate catre comercianti, sunt recuperate de catre bancile acceptante de la beneficiarii sumelor.
"MFP a purtat deja discutii cu reprezentantii principalelor sisteme de plata din Romania (Mastercard si VISA), care doresc sa fie autorizati. Estimam ca intr-o perioada de 6 luni-1 an, timp in care se va face licentierea, dezvoltarea sistemelor, persoanele fizice sa-si poata achita cu cardul toate impozitele si taxele la Trezorerie. Eu sunt optimista si am incredere ca impozitele si taxele pentru 2015 le voi plati cu cardul la Trezorerie. Daca vom implementa rapid procedurile, vom fi prima tara din lume care vom avea un punct unic de plata cu cardul pentru toate taxele si impozitele", a mai precizat in toamna fostul ministru al Finantelor Publice.
In OUG nr. 62/2014 se mentioneaza ca pentru aplicarea noilor prevederi se vor emite norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului Finantelor, insa acest act normativ nu a fost inca publicat, astfel ca facilitatea nu poate fi pusa momentan in practica.
Contribuabilii isi pot plati online taxele si prin ghiseul virtual de plati
De peste trei ani, contribuabilii au posibilitatea de a-si plati online taxele si impozitele, prin intermediul ghiseului virtual de plati, numit "Sistemul national electronic de plata online a taxelor si impozitelor utilizand cardul bancar" (SNEP), operational de peste 3 ani.
Practic, sistemul da contribuabililor posibilitatea de a achita online impozite pe proprietati si taxe, precum si amenzi contraventionale, cu deducerile aferente platii in 48 de ore. Plata online este, insa, posibila doar daca institutiile catre care se efectueaza plata sunt inregistrate in SNEP. In momentul de fata, este vorba despre aproximativ 100 de primarii din Romania care accepta aceasta modalitate de plata. Lista lor completa este prezentata aici.
Potrivit reglementarilor in vigoare, institutiile publice accepta toate mijloacele electronice de plata online (internet banking, mobile banking, fara a se limita la acestea). In cazul in care contribuabilul va opta pentru plata impozitelor si taxelor utilizand cardul bancar, atunci poate utiliza carduri Visa, Visa Electron, MasterCard si Maestro emise de orice banca din tara sau strainatate.
Conform portalului www.ghiseul.ro, prin intermediul caruia se realizeaza platile online, SNEP pune la dispozitia utilizatorilor doua sectiuni, una de plata cu autentificare si una de plata fara autentificare.
Astfel, pentru sectiunea de plata cu autentificare, sunt necesare credentiale, adica un nume de utilizator si o parola, care se genereaza automat in momentul in care s-a finalizat procesul de inregistrare in sistem a primariei de care apartine contribuabilul. Numele de utilizator si parola sunt transmise in plic sigilat prin mijloace sigure de catre institutia publica, ulterior inregistrarii in SNEP.
Apoi, pentru a-si achita obligatiile, contribuabilul se va autentifica in sistem, prin accesarea site-ului www.ghiseul.ro, va introduce numele de utilizator si parola si, mai departe, va selecta obligatia de plata aferenta unei institutii publice beneficiare. Potrivit Ordinului MCSI nr. 168/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind SNEP, pentru a efectua plata, contribuabilul va selecta obligatia de plata, va introduce suma pe care doreste sa o achite, va confirma acceptarea termenilor si conditiilor de utilizare a serviciilor oferite de SNEP si va confirma initierea platii. La final, va introduce datele aferente cardului bancar si va autoriza plata.
Dupa efectuarea tranzactiei, SNEP va emite contribuabilului o dovada de plata ce va contine numarul dovezii de plata, data platii (data autorizarii tranzactiei), CNP/NIF sau CIF/CUI (pentru persoane fizice autorizate) al persoanei pentru care s-a achitat obligatia de plata, codul si denumirea obligatiei bugetare, denumirea si CIF-ul institutiei publice beneficiare, suma platita si explicatii.
Potrivit normelor metodologice, exista si posibilitatea ca un contribuabil sa efectueze o plata electronica si fara autentificarea in sistem. In acest caz, insa, nu este disponibila consultarea in timp real a obligatiilor de plata si istoricul tranzactiilor. Prin urmare, pot fi platite doar taxe si impozite al caror cuantum este deja cunoscut contribuabililor.
Mai exact, contribuabilul se conecteaza la SNEP fara informatiile de autentificare si va accepta termenii si conditiile utilizarii sistemului. Din interfata SNEP contribuabilul va selecta si/sau va completa, denumirea si CIF-ul institutiei publice, CNP/NIF sau CIF/CUI (pentru persoane fizice autorizate) al persoanei care achita obligatia de plata, CNP/NIF sau CIF/CUI (pentru persoane fizice autorizate) al persoanei pentru care se achita obligatia de plata, tipul obligatiei de plata, explicatii, suma de plata, numele si prenumele persoanei pentru care se achita obligatia de plata, adresa persoanei pentru care se achita obligatia de plata, adresa de e-mail la care se primeste dovada de plata, aprobarea si confirmarea initierii platii.
De asemenea, contribuabilul va introduce datele aferente cardului bancar in interfata procesatorului si va autoriza plata.
Dupa efectuarea tranzactiei, SNEP va emite, la adresa de e-mail mentionata, o dovada de plata ce va contine: numarul dovezii de plata (RRN), data platii (data autorizarii tranzactiei), CNP/NIF sau CIF/CUI (pentru persoane fizice autorizate) al persoanei pentru care s-a achitat obligatia de plata, codul si denumirea obligatiei bugetare, denumirea si CIF-ul institutiei publice beneficiare, suma platita si explicatii.
Important! Daca e-mail-ul cu dovada de plata nu ajunge, contribuabilul trebuie sa contacteze departamentul de suport al Ghiseul.ro pentru a verifica daca plata s-a efectuat cu succes. In cazul in care plata a fost efectuata cu succes, atunci trebuie contactata institutia publica catre care s-a efectuat plata.