"Electorata" s-ar putea modifica din nou. Plafonul de venit pentru cei care vor sa rescadenteze creditul ajunge la 3.300 lei, scrie economica.net.
Ministrul Finantelor a spus spus ca Executivul vrea sa simplifice modalitatile de rescadentare a creditelor, dar si sa creasca nivelul venitului brut de la care se poate aplica rescadentarea, la 3.300 de lei.
Noul plafon ar putea fi introdus incepand cu 1 martie, a spus Valcov, in Parlament. Ministrul finantelor a estimat ca rata lunara ar putea scadea cu pana la 240 de lei pe luna.
Romania, singura tara din regiune in care creditele pentru companii vor scadea si in 2015, informeaza capital.ro.
Avansul imprumuturilor pentru companii va fi anul acesta motorul cresterii creditarii in toate tarile Europei Centrale si de Est (CEE), cu exceptia Romaniei, singura tara din regiune in care creditele pentru companii vor continua sa scada si in 2015, anticipeaza analistii Grupului UniCredit, intr-un studiu prezentat azi, la Viena, la Forumul Euromoney pentru CEE.
Imprumuturile pentru companii vor scadea anul acesta cu 0,8% in Romania, dupa o scadere mult mai mare in 2014, de 5,6%, anticipeaza analistii UniCredit.
Urmeaza cresteri de preturi in toata Europa. Suma cheltuita pentru asta este uriasa, titreaza evz.ro.
Pentru a diminua scaderile de preturi si reincuraja cresterea inflatiei, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a propus Consiliului guvernatorilor cheltuirea a pana la 1.100 de miliarde de euro, pentru suplimentarea lichiditatilor, scrie Agerpres, citand Bloomberg.
Masura ar avea drept scop stimularea inflatiei in zona euro.
Arin Stanescu, presedintele UNPIR: Insolventa persoanelor fizice nu va salva pe toata lumea, mentioneaza adevarul.ro.
Legea insolventei persoanelor fizice, proiect aflat in prezent in analiza la comisiile de specialitate din Camera Deputatilor, nu-i salva pe toti cei aflati in dificultate financiara si nu presupune numai avantaje, ci si dezavantaje, a declarat Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), la Adevarul Live.
„Sa spunem ca salvarea celor cu credite in franci este legea insolventei persoanelor fizice ar fi un lucru care nu corespunde realitatii. Eu nu am indoieli ca o astfel de lege este necesara, dar, pe de alta parte, nu am niciun fel de indoiala ca nu va salva pe toata lumea“, a spus Arin Stanescu.
Comentarii articol (0)