Decizia ICCJ nr. 2/2015 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala

Dosar Nr. 30/1/2014/HP/P

Mirela Sorina Popescu - presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului
Maricela Cobzariu - judecator la Sectia penala - judecator-raportor
Angela Dragne - judecator la Sectia penala
Sandel Lucian Macavei - judecator la Sectia penala
Lucia Tatiana Rog - judecator la Sectia penala
Aurel Gheorghe Ilie - judecator la Sectia penala
Marius Dan Foitos - judecator la Sectia penala
Ilie Iulian Dragomir - Judecator la Sectia penala
Stefan Pistol - judecator la Sectia penala
Costin Cristian Pusca - magistrat-asistent

S-a luat in examinare sesizarea formulata la Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala prin care solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept in sensul de a se stabili care este calea de atac legala in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala (revizuirea in cazul hotararilor CEDO), in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Sedinta a fost prezidata de catre presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Mirela Sorina Popescu. La sedinta de judecata a participat domnul Costin Cristian Pusca, magistrat-asistent in cadrul sectiei penale, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de doamna procuror Iuliana Nedelcu din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, aratand ca s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curti de apel, tribunale si judecatorii. In acest context, a aratat ca la nivelul instantelor nationale s-au conturat patru opinii, dintre care doua majoritare:
1. In prima opinie majoritara exprimata s-a sustinut ca, in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala (revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului), in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului, calea de atac este cea a apelului intrucat, in actuala reglementare procesual penala, in vigoare incepand cu data de 1.02.2014, recursul nu mai este prevazut ca si cale ordinara de atac, apelul fiind singura cale ordinara de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararii primei instante.
2. In cea de a doua opinie majoritara exprimata s-a sustinut ca recursul este calea de atac legala intrucat, chiar daca nicio dispozitie procesual penala nu reglementeaza expres situatia din prezenta cauza, rejudecarea (dupa admiterea cererii de revizuire) in etapa apelului ar lasa fara niciun efect hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in speta, de vreme ce incalcarea dreptului la un proces echitabil nu s-a constatat pentru faza apelului ci pentru recurs, iar in aceasta situatie procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala nu si-ar atinge finalitatea pentru care a fost reglementata si nu ar constitui un remediu intern eficient pentru incetarea incalcarilor constatate, echivaland cu o neexecutare a hotararilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
3. In cea de a treia opinie s-a sustinut ca doar sentintele si incheierile, in anumite conditii prevazute de lege, pot fi atacate cu apel, si nicidecum deciziile pronuntate in apel, cum este cazul in dosarul de fata, hotararea fiind definitiva, si, in consecinta, nu exista nicio cale de atac ce poate fi exercitata impotriva acestei decizii.
4. A fost exprimat punctul de vedere conform caruia calea de atac aplicabila in speta este recursul in casatie, argumentat pe faptul ca dispozitiile art. 11 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale prevad ca deciziile pronuntate in apel inainte de intrarea in vigoare a Codului de procedura penala cu privire la care termenul de declarare a caii ordinare de atac prevazute de legea anterioara nu expirase la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse recursului in casatie. In continuare a aratat ca la dosar a fost depus raportul intocmit de judecatorul-raportor care a fost comunicat partilor, potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala. A mai referat ca la data de 19 ianuarie 2014 Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a depus Adresa nr. 3.063/C/3.686/III-5/2014 prin care s-a adus la cunostinta ca in cadrul Sectiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu exista in lucru nicio sesizare avand ca obiect promovarea unui recurs in interesul legii vizand problema de drept supusa dezlegarii in prezenta cauza, fiind depuse si concluzii scrise.
Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a acordat cuvantul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile si, constatand ca nu sunt alte cereri sau exceptii de formulat, a solicitat procurorului sa sustina punctul de vedere al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la problema de drept supusa dezbaterii. Reprezentantul Ministerului Public a apreciat sesizarea ca fiind inadmisibila si aceasta apreciere se bazeaza pe jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a promovat o interpretare restrictiva cu privire la dispozitiile procesual penale ca obiect al acestei proceduri intemeiate pe art. 475 din Codul de procedura penala si in care s-au pronuntat solutii de respingere, ca inadmisibile, a acelor sesizari care au avut ca obiect dispozitii procesual penale, aratandu-se ca ele reprezinta chestiuni incidentale de care nu depinde solutionarea fondului. A sustinut ca, in mod concret, in Decizia nr. 11/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala s-a aratat ca interpretarea pe care eventual ar da-o completul trebuie sa produca consecinte juridice asupra fondului cauzei, respectiv sa se afle in dependenta cu solutia data actiunii penale, respectiv celei civile. In aceeasi decizie s-a definit sintagma „solutionare pe fond a cauzei”, aratandu-se ca este vorba de dezlegarea raportului juridic care a fost generat de incalcarea normei de incriminare care protejeaza relatiile sociale ce fac obiectul acesteia, si nicidecum de cereri sau chestiuni incidentale. A aratat ca, in Decizia nr. 17/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala in care se analiza o problema de competenta functionala, s-a pronuntat o solutie de respingere, ca inadmisibila, calificandu-se aceasta problema ca fiind un incident procesual. De asemenea, Decizia nr. 24/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, in care s-a pus problema admisibilitatii unei cai de atac in materia masurilor preventive, problema pusa in discutie a fost calificata ca o chestiune incidentala. A facut trimitere si la Decizia nr. 22/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala in care tot o problema de admisibilitate a unui tip de actiune intr-o ipoteza particulara a fost dezbatuta, aratandu-se ca problema excedeaza lamuririi vreunei chestiuni de care depinde solutionarea fondului. A aratat ca cerere incidentala sau chestiunea prealabila reprezinta orice alta cerere care nu se grefeaza pe actiunea principala, iar un incident reprezinta o chestiune ce apare in solutionarea unui proces si care se solutioneaza prealabil fondului si, prin urmare, nu antameaza fondul, ci, cel mult, pune in discutie conditii formale ale judecatii sau conditii ale exercitarii dreptului la actiune. A facut trimitere la Decizia nr. 1/2013 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie civila in care se mentioneaza ca, numai analizand pretentia concreta, instanta realizeaza o judecare a fondului cauzei. Doamna procuror a facut cateva mentiuni referitoare la cauza in care s-a configurat prezenta chestiune de drept ce face obiectul dezlegarii. Astfel, a aratat ca instanta, Curtea de Apel Timisoara, a admis o revizuire bazata pe dispozitiile art. 465 din Codul de procedura penala avand in vedere o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a constatat incalcarea dreptului la un proces echitabil in calea de atac exercitata de procuror, recurs la acea data, si a dispus rejudecarea cauzei, iar prin dispozitivul hotararii a recalificat calea de atac ca fiind un apel. A aratat ca si din aceasta perspectiva, avand in vedere hotararea instantei care a dispus revizuirea, se releva caracterul inadmisibil al prezentei dezlegari pentru ca instanta de control judiciar a stabilit printr-o hotarare limitele procesuale in care urmeaza sa se desfasoare rejudecarea cauzei, aceasta hotarare fiind obligatorie pentru instanta de rejudecare. In concluzie, a solicitat respingerea sesizarii, ca inadmisibila. Pe fondul problemei de drept supuse dezlegarii, a aratat ca, avand in vedere si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala, in concret, Incheierea din 3 decembrie 2014 pronuntata in Dosarul nr. 1.948/1/2014, precum si incheierea invocata de catre doamna judecator-raportor in raportul atasat la Dosarul cauzei, sesizarea este admisibila, insa nu in baza dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, ci in baza art. 46 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care obliga statele participante la Conventie sa respecte caracterul obligatoriu al deciziilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si in baza Recomandarii nr. R (2000) 2 a Comitetului de Ministri al statelor membre cu privire la reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel national in urma hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului care obliga partile contractante sa repuna partile in situatia anterioara. Or, o repunere in situatia anterioara incumba, din perspectiva legislatiei nationale actuale, o ultraactivitate a legii procesual penale vechi, respectiv supravietuirea dispozitiilor referitoare la recursul ordinar si rejudecarea cauzei concrete potrivit dispozitiilor art. 3859 si urmatoarele din Codul de procedura penala anterior.
Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a declarat dezbaterile inchise, retinandu-se dosarul in pronuntare asupra sesizarii formulate. Dupa care,

INALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

I. Titularul si obiectul sesizarii
Prin Incheierea de sedinta din data de 20 noiembrie 2014 pronuntata in Dosarul numarul 214/59/2008, Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala, in temeiul art. 476 alin. (1) din Codul de procedura penala raportat la art. 475 din Codul de procedura penala, a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii unor chestiuni de drept, respectiv: care este calea de atac legala in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala (revizuirea in cazul hotararilor CEDO), in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului”

II. Expunerea succinta a cauzei ce formeaza obiectul Dosarului nr. 214/59/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia penala.
Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala a fost investita cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva Deciziei penale nr. 496/2003, pronuntata de Tribunalul Arad in Dosarul nr. 1.929/2003. Prin Decizia penala nr. 124/R din 31.01.2011 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntata in Dosarul nr. 214/59/2008 s-a dispus, ca urmare a admiterii recursului declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva Deciziei penale nr. 496/2003 a Tribunalului Arad, condamnarea inculpatului F.C.D. la o pedeapsa de 15 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de organizare, conducere sau finantare de trafic international de droguri de mare risc, prevazuta de art. 3 alin. (2) raportat la art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 13 din Codul penal anterior, si 5 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si lit. b) din Codul penal anterior ca pedeapsa complementara, hotararea fiind definitiva. Prin Decizia penala nr. 599/A din 2 iulie 2014 a Curtii de Apel Timisoara, indreptata material prin Incheierea penala nr. 599/A/CC din 10 septembrie 2014 a Curtii de Apel Timisoara, a fost admisa cererea de revizuire formulata de revizuentul F.C.D., a fost desfiintata Decizia penala nr. 124/R din 31 ianuarie 2011 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntata in Dosarul nr. 214/59/2008, s-a dispus rejudecarea de catre aceasta instanta a recursului, care urma sa fie recalificata in apel declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva Deciziei penale nr. 496/2003 a Tribunalului Arad, pronuntata in Dosarul nr. 1.929/2003. Admiterea cererii de revizuire s-a produs ca urmare a aplicarii art. 465 alin. (1) din Codul de procedura penala, respectiv ca urmare a faptului ca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat o hotarare de condamnare a statului roman in Cauza F. c/a Romania (Cauza nr. 17.520/04), stabilind ca prin condamnarea revizuentului la pedeapsa de 15 ani inchisoare fara audierea martorilor care figurau in dosar, in conditiile in care celelalte instante de fond si apel au dispus achitarea inculpatului, a fost incalcat dreptul revizuentului la un proces echitabil. De la momentul pronuntarii Deciziei penale nr. 124/R din 31 ianuarie 2011 a Curtii de Apel Timisoara si pana in momentul solutionarii prezentei cauze au intervenit modificari legislative semnificative in ceea ce priveste caile de atac, prin intrarea in vigoare a noului Cod penal si a noului Cod de procedura penala, incepand cu data de 1 februarie 2014, principalul element care vizeaza prezenta cauza fiind disparitia caii de atac a recursului, respectiv calificarea caii de atac a apelului ca fiind o cale de atac integral devolutiva si a faptului ca, la epuizarea judecatii in aceasta cale de atac, hotararea pronuntata este definitiva. Problema de drept care s-a nascut in aceasta speta din cauza acestor modificari legislative succesive ale legii penale este calea de atac de urmat in vederea judecarii „recursului” declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva Deciziei penale nr. 496 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Arad, pronuntata in Dosarul nr. 1.929/2003. In speta, aparatorul inculpatului F.C.D. a invocat exceptia inadmisibilitatii apelului, raportandu-se la dispozitiile art. 408 alin (1) si (2) din Codul de procedura penala, care prevad ca doar sentintele si incheierile in anumite conditii prevazute de lege pot fi atacate cu apel, si nicidecum deciziile pronuntate in apel, cum este cazul in dosarul de fata (Decizia nr. 496/2003 a Tribunalului Arad), in opinia apararii aceasta hotarare fiind definitiva, iar consecinta ca inculpatul ar fi absolvit de raspunderea penala intrucat prin aceasta decizie s-a dispus achitarea inculpatului pentru invinuirea adusa.
Procurorul de sedinta a aratat faptul ca s-ar putea judeca pe fond in calea de atac a apelului apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, ca urmare a recalificarii recursului in apel, existand aceasta posibilitate procedurala datorita intrarii in vigoare a Noului Cod penal, care nu mai prevede calea de atac a recursului drept cale de atac ordinara, ci doar calea de atac a apelului, iar critica Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a referit la faptul ca in calea de atac declansata de procuror nu au fost administrate probele pe care s-a bazat hotararea de condamnare a inculpatului, in sprijinul acestei variante fiind interpretarea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesuale penale. De altfel, ar mai exista si o a treia posibilitate de a fi calificata calea de atac prin aplicarea dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013, lege pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, care prevede ca recursurile in curs de judecata la data intrarii in vigoare a legii noi, declarate impotriva hotararilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, raman in competenta aceleiasi instante si se judeca potrivit dispozitiilor legii vechi privitoare la recurs, desigur acest lucru fiind permis daca s-ar interpreta ca aceasta dispozitie legala se refera si la astfel de situatii cum este speta de fata, respectiv prin admiterea unei cai extraordinare de atac se pune problema rejudecarii pe fond a cauzei in conditiile in care dosarul a parcurs trei grade de jurisdictie - fond, apel si recurs. Raportat la cele trei situatii posibile prezentate mai sus, s-a pus problema daca subzista o cale de atac impotriva Deciziei penale nr. 496/2003 a Tribunalului Arad si daca da, care este aceasta, apelul sau recursul prevazut de Codul de procedura penala anterior, aceasta calificare corecta si legala a caii de atac (daca exista) avand o repercusiune directa asupra solutionarii fondului cauzei, intrucat de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde intrutotul solutia de fond care urmeaza a fi adoptata in speta de fata. Daca s-ar califica inexistenta caii de atac, respectiv inadmisibilitatea apelului, s-ar pronunta o solutie prevazuta de art. 421 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penala nou; daca s-ar admite ideea ca ar exista posibilitatea rejudecarii pe fond a cauzei avand ca obiect apelul procurorului impotriva Deciziei penale nr. 496/2003 a Tribunalului Arad, aceasta rejudecare ar trebui efectuata intr-o anumita componenta (de doi judecatori) a completului de judecata si cu respectarea caracterului integral devolutiv al acestei cai de atac, iar in a treia varianta, in care s-ar accepta rejudecarea cauzei in calea de atac a recursului prevazut de legea veche, completul de judecata ar trebui sa fie compus conform dispozitiilor legale referitoare la compunerea completului in aceasta cale de atac (trei judecatori) si ar trebui avute in vedere si motivele de recurs prevazute de legea veche, intrucat recursul ar viza o hotarare data in apel. S-a mentionat ca statul roman a fost condamnat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru faptul ca, in calea de atac a recursului, instanta de recurs nu a procedat la administrarea probelor testimoniale, in conditiile in care instantele de fond si apel au dispus achitarea inculpatului, apreciind ca prin aceasta maniera de judecata s-a incalcat un drept fundamental al omului, respectiv dreptul la un proces echitabil. In esenta, avand in vedere aceasta constatare a Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat ca se impune repunerea persoanei in cauza, respectiv a inculpatului, intr-o situatie anterioara, iar reparatia incalcarii constatate de catre o instanta internationala, respectiv CEDO, prin desfiintarea hotararii care a produs aceasta incalcare a unui drept fundamental al omului si apoi posibilitatea de a se rejudeca cauza in conditiile respectarii dreptului la un proces echitabil. Datorita insa schimbarilor legislative, ca urmare a intrarii in vigoare a Codului de procedura penala, a aparut problema calificarii caii de atac existente in speta data, punandu-se problema daca mai exista vreo cale de atac, iar daca exista, care este aceasta. In aceste conditii, chiar daca problema de drept dezlegata are caracterul unei problematici de procedura penala, si nu de drept material, s-a apreciat ca are o influenta directa asupra modalitatii de solutionare a cauzei pe fond, iar de lamurirea acestei chestiuni de drept depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, astfel ca prima conditie impusa de art. 475 teza I din Codul de procedura penala este indeplinita. De altfel, aceasta chestiune de drept are un caracter de noutate intrucat Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a mai statuat asupra acesteia printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii, problema in cauza nefacand obiectul unor astfel de hotarari in curs de solutionare, astfel ca este indeplinita si conditia impusa de art. 475 teza II din Codul de procedura penala. Avand in vedere ca sunt indeplinite conditiile impuse de art. 475 din Codul de procedura penala, dar si necesitatea lamuririi chestiunii de drept printr-o hotarare prealabila de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea unei bune solutionari a prezentului dosar, in baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedura penala raportat la art. 475 din Codul de procedura penala, instanta a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:
- care este calea de atac legala in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala (revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului), in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului?
Potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedura penala, avand in vedere faptul ca judecarea cauzei depinde de modul de lamurire a chestiunii de drept puse in discutie, s-a dispus suspendarea judecarii cauzei pana la pronuntarea hotararii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.

III. Dispozitii legale incidente
Art. 465 din Codul de procedura penala - Revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului
(1) Hotararile definitive pronuntate in cauzele in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a solutionarii amiabile a litigiului dintre stat si reclamanti, pot fi supuse revizuirii, daca vreuna dintre consecintele grave ale incalcarii Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta continua sa se produca si nu poate fi remediata decat prin revizuirea hotararii pronuntate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al carei drept a fost incalcat;
b) membrii de familie ai condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, numai daca cererea este formulata in favoarea condamnatului;
c) procurorul.
(3) Cererea de revizuire se introduce la instanta care a pronuntat hotararea a carei revizuire se cere.
(4) Cererea de revizuire se poate face cel mai tarziu in termen de 3 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a hotararii definitive pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
(5) Dupa sesizare, instanta poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea partii, suspendarea executarii hotararii atacate. Dispozitiile art. 460 alin. (1) si (3) se aplica in mod corespunzator.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) La judecarea cererii de revizuire, partile se citeaza. Partea aflata in stare de detinere este adusa la judecata.
(8) Atunci cand partile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, instanta asculta si concluziile acestora.
(9) Instanta examineaza cererea in baza actelor dosarului si se pronunta prin decizie.
(10) Instanta respinge cererea in cazul in care constata ca este tardiva, inadmisibila sau nefondata.
(11) Atunci cand instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, in parte, hotararea atacata sub aspectul dreptului incalcat si, rejudecand cauza, cu aplicarea dispozitiilor sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii speciale, inlatura consecintele incalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotararea si, cand este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta in fata careia s-a produs incalcarea dreptului, aplicandu-se dispozitiile sectiunii 1 a cap. V din titlul III al partii special.
(12) Hotararea pronuntata este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotararea revizuita.
Art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului
Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia, in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale, intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta, atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.
Art. 7 din Conventia europeana a drepturilor omului
(1) Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savarsita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii.
(2) Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care, in momentul savarsirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate
Art. 11 din Constitutia Romaniei - Dreptul international si dreptul intern
(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei.
Art. 20 din Constitutia Romaniei - Tratatele internationale privind drepturile omului
(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Art. 41 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - Reparatia echitabila
Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti Contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.

IV. Punctul de vedere al partii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Inculpatul F.C.D. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusa judecatii, astfel cum avea posibilitatea potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala.

V. Punctele de vedere exprimate de catre curtile de apel si instantele de judecata arondate
Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca la nivelul curtilor de apel si al instantelor de judecata arondate s-au conturat urmatoarele patru opinii, dintre care doua majoritare:
1. In prima opinie majoritara exprimata s-a sustinut ca, in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala (revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului), in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului, calea de atac este cea a apelului intrucat, in actuala reglementare procesual penala, in vigoare incepand cu data de 01.02.2014, recursul nu mai este prevazut drept cale ordinara de atac, apelul fiind singura cale ordinara de atac ce poate fi exercitata impotriva hotararii primei instante.
2. In cea de a doua opinie majoritara exprimata s-a sustinut ca recursul este calea de atac legala intrucat, chiar daca nicio dispozitie procesual penala nu reglementeaza expres situatia din prezenta cauza, rejudecarea (dupa admiterea cererii de revizuire) in etapa apelului ar lasa fara niciun efect hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in speta, de vreme ce incalcarea dreptului la un proces echitabil nu s-a constatat pentru faza apelului, ci pentru recurs, iar in aceasta situatie procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala nu si-ar atinge finalitatea pentru care a fost reglementata si nu ar constitui un remediu intern eficient pentru incetarea incalcarilor constatate, echivaland cu o neexecutare a hotararilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
3. In cea de a treia opinie s-a sustinut ca doar sentintele si incheierile, in anumite conditii prevazute de lege, pot fi atacate cu apel, si nicidecum deciziile pronuntate in apel, cum este cazul in dosarul de fata, hotararea fiind definitiva, si, in consecinta, nu exista nicio cale de atac ce poate fi exercitata impotriva acestei decizii.
4. A fost exprimat punctul de vedere conform caruia calea de atac aplicabila in speta este recursul in casatie, argumentat pe faptul ca dispozitiile art. 11 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale prevad ca deciziile pronuntate in apel inainte de intrarea in vigoare a Codului de procedura penala cu privire la care termenul de declarare a caii ordinare de atac prevazute de legea anterioara nu expirase la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse recursului in casatie.

VI. Opinia specialistilor consultati
In conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (1) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedura penala, a fost solicitata specialistilor in drept penal opinia asupra chestiunii de drept ce formeaza obiectul sesizarii. Dintre specialisti, Academia Romana - Institutul de Cercetari Juridice a comunicat urmatorul punct de vedere: In cauza, incalcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, constatata de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), s-a produs in fata instantei de recurs, care l-a condamnat direct pe inculpat in urma recursului procurorului, prin simpla reapreciere a acelorasi probe in temeiul carora s-a pronuntat achitarea la fond si s-a mentinut achitarea in apel, fara ca instanta de recurs sa readministreze, in mod nemijlocit si contradictoriu, probele invocate de acuzare (a se vedea, in acelasi sens, Hotararea CEDO Hanu contra Romaniei din 4 iunie 2013 si deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala nr. 213 din 22 ianuarie 2013, nr. 725 din 28 februarie 2013 si nr. 3.757 din 16 noiembrie 2012). Prin admiterea cererii de revizuire si desfiintarea deciziei instantei de recurs in fata careia s-a produs incalcarea dreptului, practic, cauza revine in momentul procesual anterior, in care aceeasi instanta, Curtea de Apel, trebuie sa judece din nou, adica sa rejudece recursul Parchetului cu care a fost si este investita. Desi aceasta ipoteza nu a fost avuta in vedere prin dispozitiile tranzitorii ale Legii nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, prin efectul desfiintarii deciziei mentionate si al obligatiei de a se rejudeca aceeasi cale de atac ordinara in fata careia s-a incalcat un drept fundamental, ne gasim, practic, in ipoteza unei repuneri in situatia anterioara, respectiv in situatia prevazuta de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, a unui recurs care nu a fost judecat pana la data intrarii in vigoare a Codului de procedura penala.

VII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegarii
Referitor la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita, opinia judecatorului-raportor a fost in sensul ca in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala, in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului, calea de atac este recursul in forma si reglementarea prevazuta de lege la data judecarii recursului initial.

VIII. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea formulata de Curtea de Apel Timisoara in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, retine urmatoarele:
Reglementand conditiile de admisibilitate a sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispozitiile art. 475 din Codul de procedura penala posibilitatea Inaltei Curti, a curtii de apel si a tribunalului, investite cu solutionarea unei cauze in ultima instanta, care constata, in cursul judecatii, existenta unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei si asupra careia instanta nu a statuat inca printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui asemenea recurs, sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prin care sa se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Astfel, sesizarea completului competent sa pronunte hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibila, trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe cerinte, respectiv sa fie solicitata intr-o cauza aflata in curs de judecata in ultima instanta pe rolul uneia dintre instantele prevazute de art. 475 din Codul de procedura penala, obiectul acesteia sa vizeze o chestiune de drept de care depinde solutionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept sa nu fi fost dezlegata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin mecanismele legale ce asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii. In ceea ce priveste indeplinirea primei conditii, se constata ca ne aflam in prezenta unui complet sesizat cu solutionarea in ultima instanta a cauzei, respectiv investirea Curtii de Apel Timisoara cu solutionarea unei pricini in ultima instanta, si anume recursul formulat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva Deciziei penale nr. 496/2003, pronuntata de Tribunalul Arad in Dosarul nr. 1.929/2003. De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizata instanta suprema nu a primit o rezolvare printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
In ceea ce priveste cea de-a treia cerinta impusa de art. 475 din Codul de procedura penala, desi aceasta chestiune vizeaza calificarea caii de atac aplicabile in prezenta speta ca urmare a modificarilor legislative survenite prin intrarea in vigoarea la 1 februarie 2014 a noilor coduri, penal si de procedura penala, dezlegarea acestei probleme de drept are o influenta directa asupra modalitatii de solutionare pe fond a cauzei, iar de lamurirea sa depinde insasi solutionarea cauzei in materialitatea sa, astfel ca si aceasta conditie este indeplinita, insa se impune a fi facute o serie de precizari. Astfel, admisibilitatea sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile este conditionata, atat in cazul in care vizeaza o norma de drept material, cat si atunci cand priveste o dispozitie de drept procesual, de imprejurarea ca interpretarea data de instanta suprema sa aiba consecinte juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, intre problema de drept a carei lamurire se solicita si solutia data asupra actiunii penale si/sau civile de catre instanta pe rolul careia se afla cauza in ultimul grad de jurisdictie trebuie sa existe o relatie de dependenta, in sensul ca decizia Inaltei Curti pronuntata in procedura prevazuta de art. 476 si 477 din Codul de procedura penala sa fie de natura a produce un efect concret asupra continutului hotararii din procesul principal, cerinta pertinentei fiind expresia utilitatii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are in cadrul solutionarii pe fond a litigiului. Prin sintagma „solutionarea pe fond a cauzei” folosita de legiuitor in cuprinsul art. 475 din Codul de procedura penala pentru a desemna legatura obiectiva dintre chestiunea de drept supusa interpretarii si procesul penal in curs trebuie sa se inteleaga dezlegarea raportului juridic penal nascut ca urmare a incalcarii relatiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecintelor de natura civila, si nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecarii cauzei in ultima instanta.
De altfel, aceasta a fost si ratiunea avuta in vedere de legiuitor care, prin art. 102 pct. 284 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, a modificat continutul art. 475 ce reglementeaza conditiile de admisibilitate a sesizarii formulate in vederea pronuntarii de catre instanta suprema a unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, introducand expresia „pe fond”, care lipsea din prima forma adoptata a Codului, prin reformularea textului de lege mentionat urmarindu-se tocmai excluderea de la aceasta procedura ce vizeaza asigurarea unei practici judiciare unitare a problemelor de drept de care nu depinde solutionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce urmeaza a fi supuse interpretarii numai pe calea recursului in interesul legii, in situatia in care sunt indeplinite si celelalte conditii de admisibilitate reglementate de Codul de procedura penala. In prezenta cauza, chiar daca obiectul sesizarii il reprezinta o problema de drept ce se circumscrie sferei normelor procesual penale, de dezlegarea chestiunii de drept depinde „solutionarea pe fond a cauzei” avand in vedere diferentele majore intre caile de atac prevazute atat in legislatia in vigoare de la 1 februarie 2014, cat si in cea anterioara acestei date. Astfel, in situatia in care calea de atac legala este cea a apelului, acesta are efect integral devolutiv, constand intr-o noua judecare a cauzei sub toate aspectele de fapt si de drept, care au format obiectul judecatii in fata instantei inferioare, spre deosebire de situatia in care calea de atac legala ar fi cea a recursului, in forma si reglementarea anterioara, in care recursul are un efect devolutiv partial, cauza fiind rejudecata numai in limita cazurilor de casare prevazute de lege.
De asemenea, Inalta Curte retine faptul ca, desi prin Decizia penala nr. 599/A din 2 iulie 2014 a Curtii de Apel Timisoara, indreptata material prin Incheierea penala nr. 599/A/CC din 10 septembrie 2014 a Curtii de Apel Timisoara, a fost admisa cererea de revizuire formulata de revizuentul F.C.D., a fost desfiintata Decizia penala nr. 124/R din 31 ianuarie 2011 a Curtii de Apel Timisoara, pronuntata in Dosarul nr. 214/59/2008, s-a dispus rejudecarea de catre aceasta instanta a recursului care a fost recalificat in apel declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad impotriva Deciziei penale nr. 496/2003 a Tribunalului Arad, pronuntata in Dosarul nr. 1.929/2003, calificarea facuta de catre instanta ce a admis cererea de revizuire nu impiedica instanta de apel sa repuna in discutie calificarea caii de atac si sa dispuna in consecinta pentru ca, in drept, nu este vorba despre o decizie a Curtii de apel cu caracter obligatoriu in sensul celor prevazute de art. 385^18 din Codul de procedura anterior, ci despre o recalificare a caii de atac ce decurge si trebuie exercitata in conditiile legii. In concluzie, fata de faptul ca recalificarea caii de atac nu se circumscrie aspectului prevazut de art. 385^18 din Codul de procedura anterior, in sensul in care decizia Curtii de apel este obligatorie doar sub aspectul limitelor stabilite in continutul deciziei, si nu in ceea ce priveste calea de atac ce trebuie exercitata, Inalta Curte apreciaza ca sesizarea completului competent sa pronunte hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept indeplineste cumulativ cerintele legale pentru admisibilitatea acesteia. Pe fondul chestiunii de drept a carei dezlegare se solicita, Inalta Curte stabileste ca, in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala, in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului, calea de atac este recursul in forma si reglementarea prevazuta de lege la data judecarii recursului initial, avand in vedere urmatoarele argumente: Analiza dispozitiilor art. 465 din Codul de procedura penala, referitoare la revizuirea in cazul hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, releva ca aceasta cale extraordinara de atac are o natura juridica tipica, aparte, determinata de fundamentul, obiectul, functionalitatea si functia sa procesuala, care o deosebeste de celelalte cai extraordinare de atac, mai ales prin aceea ca determina examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de catre instanta a propriei solutii, solutie care este inlocuita cu una corespunzatoare noilor fapte si imprejurari constatate si de care instanta nu a avut anterior cunostinta de ele. Prin posibilitatea acordata partii de a exercita aceasta cale extraordinara de atac, practic Curtea Europeana a Drepturilor Omului vine sa confirme faptul ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante este garantat de art. 6 alin. (1) din Conventie, iar acest drept trebuie sa se interpreteze in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante si, desi unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data de catre instante in mod definitiv oricarui litigiu sa nu mai fie rejudecata (a se vedea Cauza Brumarescu contra Romaniei), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autoritatii de lucru judecat, adica a caracterului definitiv al hotararilor judecatoresti (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX), atunci cand insa se constata incalcarea unui drept, Curtea Europeana a Drepturilor Omului impune instantelor obligatia de a relua procesul din stadiul in care s-a aflat partea in momentul incalcarii dreptului.
Asadar, Conventia creeaza un adevarat cadru juridic privitor la protectia drepturilor si libertatilor fundamentale pe care le protejeaza, cu valoare supranationala, dar bazat pe principiul subsidiaritatii, ceea ce presupune o repartizare a competentelor in acest domeniu intre autoritatile nationale, cu vocatia de a asigura ele, primele, apararea acestor drepturi si libertati, si instanta europeana, chemata sa intervina numai atunci cand aceasta nu se realizeaza pe deplin in cadrul sistemului national de drept in discutie1. Prin exercitarea acestei cai de atac, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a integrat pe deplin sfera drepturilor omului in sfera dreptului pozitiv si a pus bazele protectiei europene a drepturilor omului, oferindu-le partilor beneficiul unui control jurisdictional al respectarii drepturilor lor, instituind astfel masuri de garantie suplimentara, pentru ca acest sistem are la baza elemente de garantie cu scop final de armonizare minimala a dreptului intern al statelor contractante care isi pastreaza propriile caracteristici de fond si de procedura, avand insa ca obiectiv final armonizarea sistemelor jurisdictionale in functie de un sistem minim de protectie, pe care il defineste si pe care statele pot sa il depaseasca.
Conventia Europeana a Drepturilor Omului este, in acelasi timp, atat un tratat international, cat si expresia unei traditii constitutionale a statelor membre, ce reprezinta cadrul esential european al protectiei unor drepturi fundamentale ale omului2, pentru ca demersul instantei europene care transpune in practica dezideratele Conventiei ar fi unul gratuit, daca statele condamnate nu s-ar supune autoritatii deciziilor Curtii, incalcandu-si astfel obligatia asumata prin aderarea la Conventie, aceea de a se conforma la deciziile pronuntate de Curte in litigiile la care ele sunt parti. Desi Curtea lasa la latitudinea statelor alegerea mijloacelor la care vor recurge pentru a pune capat violarii constatate si pentru a indeparta consecintele acesteia, conformarea efectiva derivand, in lipsa fortei executorii a deciziilor, din „loialitatea conventionala” 3 (Cauza Maestri contra Italiei), extrasa din continutul inserat in art. 1 al Conventiei si parafrazand dispozitiile cuprinse in art. 34 si, respectiv, art. 38 alin. (1) din Conventie, se poate afirma ca statul parat este obligat nu numai sa se abtina de la a stanjeni in vreun fel exercitarea eficace a dreptului de sesizare a instantei europene si sa furnizeze toate facilitatile pentru stabilirea faptelor, ci si sa coopereze mai departe pentru asigurarea eficacitatii solutiei adoptate de instanta europeana.
Toate aceste argumente releva indubitabil ca atunci cand Curtea Europeana constata incalcarea unui drept, impune instantelor obligatia de a relua procesul din stadiul in care s-a aflat partea sau mai exact reclamantul in momentul incalcarii dreptului, recunoscandu-i acestuia posibilitatea de a relua judecarea unei cai de atac ce a fost valabil exercitata la un anumit moment procesual si care prin raportare la modul in care a fost solutionata a generat o vatamare ce continua sa isi produca efectele si nu poate fi inlaturata decat prin rejudecarea cauzei de catre instanta in fata careia s-a produs incalcarea dreptului. Este vorba, in mod real, despre o repunere a partii in situatia juridica sau, mai exact, in dreptul conferit de calea de atac exercitata la momentul declararii si judecarii ei, astfel ca, in cauza nu pot fi aplicabile dispozitiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale si care prevad ca „Rejudecarea cauzei de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata ori de catre instanta competenta, dispusa dupa intrarea in vigoare a Codului de procedura penala, se desfasoara conform legii noi”, intrucat nu ne aflam in prezenta unei situatii clasice de desfiintare cu rejudecare si care practic obliga instantele sa aplice legea noua, ci in prezenta dispozitiilor tranzitorii inserate in continutul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale care arata ca „Recursurile in curs de judecata la data intrarii in vigoare a legii noi, declarate impotriva hotararilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, raman in competenta aceleiasi instante si se judeca potrivit dispozitiilor legii vechi privitoare la recurs”. Astfel, in situatia in care nu s-ar da valoare dispozitiilor tranzitorii prevazute in acest text de lege, nu numai ca s-ar infrange principiul loialitatii conventionale, care impune statelor sa repare incalcarea produsa partii prin rejudecarea cauzei de catre instanta in fata careia i s-a incalcat dreptul, in speta instanta de recurs, ba, mai mult decat atat, s-ar ajunge in situatia ca o persoana sa fie judecata de doua ori in cadrul aceleiasi cai de atac, doar pe motiv ca legea noua nu mai prevede in competenta instantelor calea de atac a recursului.
Or, scopul legii penale prin reglementarea data in continutul dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale a fost acela de a acoperi si astfel de situatii care au o reglementare mai speciala si care au menirea sa raspunda exigentelor referitoare la executarea hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, in sensul de a se lua masuri suficiente pentru a se evita pe viitor repetarea incalcarii drepturilor ori inlaturarea celor care continua sa isi produca efectele. In plus, in caz de conflict intre normele juridice internationale privind drepturile omului si dreptul roman, instanta de contencios european a statuat ca nu se va aplica principiul ierarhiei juridice si nici principiul succesiunii in timp, ci se va aplica norma cea mai favorabila pentru drepturile omului. Or, o masura suficienta si de natura sa previna pe viitor o astfel de vatamare este tocmai aceea de a recunoaste si de a da partii dreptul de a fi judecata in calea de atac ce a generat incalcarea dreptului sau, si nu de a supune normele de drept europene clare si neechivoce si care se bucura de preeminenta unor interpretari novatorii in raport cu dreptul intern in cauza, pentru ca esenta acestei proceduri o reprezinta garantia ce i se ofera acuzatului, in sensul ca exigentele referitoare la executarea hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt respectate, iar acest lucru se va putea realiza doar prin repunerea partii in situatia in care se afla la data incalcarii dreptului, indiferent ca este vorba despre prima instanta, instanta de apel sau de recurs, cu mentiunea expresa ca, pentru hotararile ramase definitive potrivit legii vechi, competenta va fi instanta de recurs asa cum era aceasta stabilita sub imperiul legii vechi, iar compunerea completului va fi cea de la recurs, asa cum era reglementata de legea anterioara. Pentru ca dincolo de dreptul recunoscut partii, judecatorul national este unul dintre destinatarii unei astfel de hotarari, interesul acestuia trebuie sa fie acela de a evita repetarea faptului ilicit, in asteptarea intervenirii unei modificari a dreptului intern si chiar in ipoteza in care hotararile Curtii necesita o reforma complexa si ampla a sistemului legislativ intern, judecatorul national poate si trebuie, pe cat este posibil, sa puna in aplicare aceste hotarari, pana sa intervina o lege interna in concordanta cu Conventia, pentru ca, „judecatorul national ramane deplin responsabil in aplicarea uniforma a Conventiei in sistemul intern judiciar, realizand eficient si constitutionalist o sinteza intre exigentele acesteia si constrangerile, in unele privinte si perioade, inhibitoare, date de calitatea legii, de regulile procedural nationale si, chiar, de jurisprudenta dominanta” 4. Mai mult decat atat, judecatorul national - ca organ al statului independent de puterea legiuitoare - poate aplica in mod direct Recomandarea (2004) 5 a Comitetului de Ministri catre statele membre privind verificarea compatibilitatii proiectelor de lege, a legilor in vigoare si a practicilor administrative cu standardele impuse de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (adoptata la 12 mai 2004, la cea de-a 114-a sesiune), iar modalitatea concreta in care se poate ajunge la acest obiectiv este indicata in pct. 12 din anexa la Recomandarea mai sus mentionata, care prevede ca: „pentru asigurarea compatibilitatii, este suficient sa se procedeze la schimbari de jurisprudenta si de practica. In conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurata prin simpla neaplicare a masurilor legislative respective”.
Pentru considerentele expuse, se va admite sesizarea formulata de catre Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala in Dosarul 214/59/2008 prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept: „care este calea de atac legala in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala (revizuirea in cazul hotararilor CEDO), in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului”. Va stabili ca, in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala, in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului, calea de atac este recursul in forma si reglementarea prevazuta de lege la data judecarii recursului initial.

Pentru motivele aratate, in temeiul art. 475 si art. 477 din Codul de procedura penala,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala in Dosarul 214/59/2008 prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept: „care este calea de atac legala in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul d e procedura penala (revizuirea in cazul hotararilor C.E.D.O.), in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (p rima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului”.
Stabileste ca, in urma desfiintarii deciziei date in recurs, in calea de atac a revizuirii reglementata in procedura prevazuta de art. 465 din Codul de procedura penala, in conditiile in care cauza a parcurs trei grade de jurisdictie (prima instanta, apel si recurs), in ultima instanta solutionandu-se recursul procurorului, calea de atac este recursul in forma si reglementarea prevaz uta de lege la data judecarii recursului initial.
Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 2 februarie 2015.

PRESEDINTELE SECTIEI PENALE A INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, judecator MIRELA SORINA POPESCU
Magistrat-asistent, Costin Cristian Pusca

__________

Note de subsol

1. Fr. Sudre, Drept european si international al drepturilor omului, Ed. Polirom, Iasi, 2006.
2. A. Gentimir, Consideratii referitoare la interpretarea autonoma a Conventiei Europene a Drepturilor omului, in Dreptul, nr. 10/2004.
3. C. Barsan, Uniunea Europeana si Conventia Europeana a Drepturilor Omului: unitate sau dualitate in protectia europeana a dreptu rilor omului, in Revista Romana de Drept Comunitar, nr. 1/2003.
4. Hotararea din 8 aprilie 2004, Cauza Tahsin Acar contra Turciei, tradusa si comentata de C. L. Popescu, in Pandectele Romane.