Persoanele care nu si-au primit prin posta cardul national de sanatate pot verifica online, prin intermediul unei aplicatii, daca acesta a fost returnat la CASMB. In cazul in care cardul este la CASMB, asiguratii pot folosi aplicatia pentru a solicita eliberarea acestuia.
Concret, pentru a-si obtine cardul, asiguratii trebuie sa urmeze acesti pasi:
Pasul 1: Se verifica existenta cardului in aplicatia de pe site-ul CASMB. Informatiile necesare in acest sens sunt codul numeric personal si un cod de verificare ce poate fi gasit in aplicatie (foto jos).
Pasul 2: Daca aplicatia informeaza ca acesta este la CASMB, se completeaza datele privind cererea de eliberare (nume, adresa de e-mail, numar de telefon mobil), fara a se folosi diacritice.
Pasul 3: Solicitantul va primi automat, pe adresa de e-mail introdusa, un document ce trebuie tiparit si semnat.
Pasul 4: Solicitantul trebuie sa astepte primirea unui SMS de confirmare referitor la ridicarea cardului.
Pasul 5: In urma primirii SMS-ului, solicitantul se poate prezenta cu cererea la sediul CASMB din Str. Vasile Lascar, nr. 27.
Totodata, exista si varianta depunerii unei cereri de eliberare a cardului direct la o registratura a CASMB (sau transmiterea acesteia prin posta). Modelul cererii este anexat la articol.
"Va rugam sa utilizati doar una dintre variantele de transmitere a solicitarii de ridicare a cardurilor de la CASMB. Daca ati optat pentru cererea lansata prin aplicatia informatica, pe care, la momentul ridicarii cardurilor, o prezentati printata si semnata, nu mai transmiteti prin posta sau depunere la cele trei registraturi ale CASMB cereri scrise. Daca ati transmis deja o cerere scrisa (prin posta sau prin depunerea la una dintre cele trei registraturi ale CASMB), nu mai este necesar sa lansati cereri prin aplicatia informatica. De asemenea, este suficient sa depuneti/transmiteti solicitarile scrise doar la una din registraturile CASMB, nu la toate trei", scrie pe site-ul sursei citate.
Nota: Aplicatia pusa la dispozitie de CASMB poate fi accesata la aceasta adresa.
Cardul national de sanatate este folosit de la inceputul lunii februarie si de la 1 mai va deveni principala modalitate de a dovedi calitatea de asigurat in sistemul medical autohton. Mai multe informatii despre cum se va face dovada calitatii de asigurat dupa aceasta data si despre cum se poate obtine un duplicat al cardului pot fi gasite in acest articol.
Atentie! Cardul national sanatate se foloseste doar in Romania si este diferit de cardul european de sanatate, care se foloseste doar pe durata sederii temporare intr-un stat membru al Uniunii Europene, Spatiului Economic European sau in Elvetia.