Hotararea ASF nr. 19/2015, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 271 din 22 aprilie si care a intrat in vigoare la aceeasi data, stabileste contributia aferenta anului 2015 pe care asiguratorii RCA trebuie sa o achite la Fondul de protectie a victimelor strazii.
Concret, aceasta este de 2% din volumul primelor brute incasate pentru RCA, in crestere fata de valoarea din 2014 si 2013 care a fost de 1%. Spre deosebire, in anul 2012, asiguratorii nu au contribuit deloc la fond, in timp ce in anul 2010, cota a fost de 0,3%.
"Sumele ce reprezinta contributia asiguratorilor RCA la Fond se vireaza pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului expirat sau pana in urmatoarea zi lucratoare. In documentele de plata a contributiilor la Fond trebuie sa se precizeze perioada pentru care se efectueaza virarea acestora", se precizeaza in noile dispozitii.
Daca asiguratorii nu vor achita contributia in termen, atunci vor trebui sa plateasca majorari de intarziere, calculate potrivit reglementarilor legale privind colectarea creantelor bugetare. Majorarile de intarziere se vireaza tot in contul fondului.
Fondul are obligatia de a urmari incasarea contributiei, respectarea prevederilor legale privind calculul contributiei datorate, precum si al majorarilor de intarziere. Apoi, fondul va prezenta Autoritatii de Supraveghere Financiara, pana la sfarsitul lunii urmatoare trimestrului expirat, raportarea referitoare la contributie si la majorarile de intarziere datorate.
Fondul de protectie a victimelor strazii este o asociatie profesionala, fara scop lucrativ, la care contribuie anual toti asiguratorii care au dreptul sa incheie pe teritoriul Romaniei asigurarea de raspundere civila auto. Acesti bani sunt folositi pentru despagubirea persoanelor care au suferit prejudicii in urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul Romaniei si, in anumite conditii, si pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau neidentificate.
Comentarii articol (0)