I. Chestiuni generale:
Prin autor se intelege persoana fizica sau persoanele care au creat opera. Se prezuma a fi autor, pana la proba contrara, persoana sub numele careia opera a fost adusa pentru prima data la cunostinta publicului. (art.4)
In structura drepturilor de autor intra, pe de o parte, drepturile morale, iar pe de alta parte, drepturile patrimoniale.
a) Drepturile morale sunt mentionate in art.10-11 din legea 8/1996 modificata si nu pot face obiectul unei cesiuni sau renuntari. Ele apartin autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit mostenitorior sai pe durata nelimitata, potrivit legislatiei civile, iar in lipsa mostenitorilo, se transmit organismului de gestiune colectiva.
b) Alta este situatia drepturilor patrimoniale.
Acestea apartin autorului tot timpul vietii, iar dupa moartea sa, pot fi transmise prin mostenire pe o durata de 70 de ani (art.26 din L.8/1996)
Ele pot fi insa transmise si altor persoane, pe baza contractului de cesiune.
Autorul are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv asupra utilizarii operei sale de catre altii.
Potrivit art.13 din lege, utilizarea operei da nastere la drepturi patrimoniale, distincte si exclusive, ale autorului de a autoriza sau interzice:
- reproducerea operei
- distribuirea operei
- importul in vederea comercializarii pe piata interna a copiilor realizate, cu consimtamantul autorului, dupa opera
- inchirierea operei
- imprumutul operei
- comunicarea publica, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispozitia publicului, astfel incat sa poata fi accesata in orice loc si in orice moment ales, in mod individual de catre public
- radiodifuzarea operei
- retransmiterea prin cablu a operei
- realizarea de opere derivate.
II. Contractul de cesiune a drepturilor de autor
este contractul prin care una din parti (cedentul) � autorul sau titularul dreptului de autor, cedeaza altei persoane (cesionar), de obicei in schimbul unei remuneratii, drepturile sale patrimoniale de autor al unei opere.
Obiect:
contractul de cesiune poate avea ca obiect numai drepturile patrimoniale ale autorului sau ale titularului dreptului de autor si niciodata drepturile morale.
Pentru operele create in indeplinirea atributiilor de serviciu precizate in contractul individual de munca, in lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale apartin autorului operei create. In acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de catre terti, numai cu consimtamantul angajatorului si cu recompensarea acestuia pentru contributia la costurile creatiei. Utilizarea operei de catre angajator, in cadrul obiectului de activitate, nu necesita autorizarea angajatului autor. deci, in acest caz, cesionarea se face numai prin stipularea expresa a acestui lucru in contractul de munca.
Tot o forma de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor o reprezinta si contractul de comanda a unei opere viitoare. Contractul trebuie sa cuprinda atat termenul de predare, cat si termenul de acceptare a operei. De asemenea, trebuie sa cuprinda si o clauza prin care se stipuleaza cesiunea drepturilor patrimoniale de autor pentru respectiva opera, in caz contrar, drepturile respective ramanand ale autorului.
Cesiunea care are ca obiect totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate, este lovita de nulitate absoluta.
Forma
scrisa a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este ceruta ad probationem, exceptie facand contractele avand ca obiect opere utilizate in presa. Asta inseamna ca cesiunea drepturilor de autor nu se poate face decat prin forma scrisa a contractului si nu prin alte mijloace de proba.
Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitata la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu si pentru o anumita durata.
Tipuri de cesiune a drepturilor de autor: exclusiva si neexclusiva:
a) Cesiunea exclusiva - caracterul exclusiv al cesiunii trebuie sa fie expres prevazut in contract
In aceasta situatie, insusi titularul dreptului de autor, nu mai poate utiliza opera in modalitatile, pe tritoriul si pe termenul convenite cu cesionarul. De asemenea, nu mai poate nici sa transmita dreptul respectiv unei alte persoane.
b) Cesiunea neexclusiva - titularul dreptului de autor poate utiliza el insusi opera si poate transmite dreptul neexclusiv si altor persoane
Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul sau unei alte persoane decat cu consimtamantul expres al cedentului
Pentru ca un contract de cesiune sa isi produca efectele, este obligatoriu ca in cuprinsul acestuia sa se regaseasca precizate cu exactitate:
- drepturile patrimoniale transmise
- modalitati de utilizare
- durata si intinderea cesiunii
- remuneratia titularului dreptului de autor (se stabileste prin acordul partilor, cuantumul calculandu-se fie proportional cu incasarile provenite din utilizarea operei, fie in suma fixa sau in orice alt mod. Daca exista o disproportie vadita intre remuneratia autorului operei si beneficiile celui care a obtinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente revizuirea contractului sau marirea convenabila a remuneratiei; orice clauza prin care autorul renunta anticipat la exercitiul acestui drept este nula.
Absenta oricareia dintre aceste prevederi da dreptul partii interesate de a cere anularea contractului. Nu este vorba, deci, de o nulitate absoluta, ci una relativa.
Desfiintarea contractului de cesiune:
Potrivit art. 47, autorul poate solicita desfiintarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial in cazul in care cesionarul nu il utilizeaza sau il utilizeaza intr-o masura insuficienta si daca, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil, insa nu mai devreme de 2 ani de la data cesionarii dreptului patrimonial al unei opere; in cazul operelor cedate pentru publicatii cotidiene, termenul este de 3 luni, iar pentru cele periodice, de un an.
Insa, autorul nu poate solicita desfiintarea contractului de cesiune daca motivele de neutilizare sau de utilizare insuficienta se datoreaza propriei culpe, faptei unui tert, unui caz fosrtuit sau de forta majora.
De asemenea, persoana care a comandat o opera viitoare, poate denunta contractul daca opera nu indeplineste conditiile stabilite.
Avocat Gabriela Buzea
Cabinet de Avocat" Gabriela Buzea" - Baroul Bucuresti
www.e-law.ro
Comentarii articol (2)