"Este o referire la acea prevedere (...) care nu dadea dreptul unui agent economic, in cazul in care obtine in instanta castig de cauza, sa-si recupereze banii. Ceea ce, intr-adevar nu se poate accepta. Este o chestiune care si fara actiunea Avocatului Poporului s-ar fi modificat saptamana viitoare (n.r. saptamana 18-22 mai) in Parlament", a explicat vineri ministrul Finantelor Publice, informeaza Agerpres.
Potrivit acestuia, si cei care au deja decizii definitive in instanta de anulare a amenzilor isi vor primi banii inapoi.
"Categoric, ce spune instanta este lege si aplicam. Si omul isi primeste inapoi sumele pe care instanta a decis ca le are de recuperat", a spus Teodorovici.
Avocatul Poporului a sesizat pe 14 mai Curtea Constitutionala (CCR) cu o exceptie de neconstitutionalitate referitoare la OUG nr. 8/2015, in integralitatea ei.
Conform sursei citate, actul normativ este neconstitutional in ansamblul sau.
Mai exact, pct. 8 al pct. 13 din OUG nr. 8/2015 prevede ca daca operatorul economic achita amenda contraventionala sau jumatate din cuantumul acesteia, dupa caz, precum si o suma egala cu de zece ori amenda aplicata, sanctiunea complementara inceteaza de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitatii la organul constatator. Totusi, suma de bani egala cu de zece ori amenda aplicata nu se restituie in cazul in care, la solicitarea operatorului economic, instanta de judecata anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Avocatul Poporului sustine ca desi procesul-verbal de constatare a contraventiei este supus controlului instantei de judecata, hotararea judecatoreasca de anulare a acestuia nu are nicio finalitate cu caracter reparatoriu pentru persoana vatamata, intrucat amenda si suma de bani achitata nu se restituie, asa cum reiese din textul legal criticat.
Astfel, lipsirea de efecte a unei hotarari judecatoresti conduce la incalcarea prevederilor constitutionale ce consacra separatia si echilibrul puterilor in stat, se mentioneaza in sesizarea depusa de Avocatul Poporului la CCR.
Prin reglementarea criticata, Executivul anihileaza practic efectele obligatorii ale unei hotarari judecatoresti, se arata in documentul citat. Puterea judecatoreasca, investita in mod legal cu solutionarea unei cauze avand ca obiect anularea procesului-verbal de contraventie, desi poate dispune asupra anularii acestuia, este pusa in imposibilitatea de a dispune asupra restituirii amenzii sau sumei de bani.
Prin urmarea, pe de-o parte, operatorul economic, in exercitarea dreptului de acces liber la justitie nu poate solicita recuperarea sumei de bani achitate, iar pe de alta parte, instanta de judecata este impiedicata de dispozitiile criticate sa repuna partea in situatia anterioara constatarii masurii contraventionale, desi procesul-verbal de contraventie poate fi anulat sub aspectul legalitatii.
In acest sens, Avocatul Poporului se intreaba care este finalitatea practica si echitabila pentru operatorul economic care a obtinut anularea procesului-verbal de contraventie, in situatia in care instanta nu are posibilitatea sa dispuna si asupra restituirii amenzii sau a sumei de bani achitate in temeiul reglementarile legale mai sus mentionate.
Astfel, dreptul oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime devine teoretic si iluzoriu.
In opinia Avocatului Poporului, masura criticata poate crea premisele unor abuzuri din partea organelor de control, care cunoscand faptul ca solutia de anulare a procesului-verbal de contraventie pronuntata de instanta de judecata nu are niciun efect asupra amenzii achitate, pot incheia procese-verbale in afara conditiilor impuse de cadrul legal.
De asemenea, prevederile care stabilesc ca suspendarea activitatii operatorului economic inceteaza cu conditia achitarii amenzii sau a jumatatea din cuantumul acesteia, dupa caz, precum si a unei sume egale cu de zece ori amenda aplicata este o masura disproportionata pentru operatorul economic.
"Dispozitiile legale criticate conditioneaza exercitarea de catre agentul economic a liberului acces la o activitate economica de achitarea unei sume de bani avand caracter exorbitant, acesta fiind practic constans de organele statului sa suporte o sarcina inechitabila si neconstitutionala in vederea exercitarii unei liberatati fundamentale", se mentioneaza in documentul citat.
Potrivit Avocatului Poporului, OUG nr. 8/2015 afecteaza direct accesul liber la justitie, dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica de a obtine repararea pagubei, conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati, precum si liberatatea economica ale persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate.
Comentarii articol (5)