Cazierul fiscal reflecta disciplina financiara a unui contribuabil, documentul fiind necesar atat pentru infiintarea unei societati sau autorizarea unei activitati, cat si pentru cesiunea partilor sociale ori pentru cooptarea unor noi asociati in firma. Guvernul a aprobat, printr-o ordonanta, un nou cadru legal care reglementeaza acest document, modificand substantial regulile care il guverneaza. Este vorba despre OG nr. 39/2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 655, din 31 august 2015.
Noul act normativ, care intra in vigoare in 3 septembrie, abroga si inlocuieste OG nr. 75/2001, care reglementeaza acum cazierul fiscal.
Spre deosebire de vechiul cadru legal, noul act normativ, care se aplica de azi, extinde sfera de aplicare a cazierului fiscal, stabileste noi situatii in care documentul trebuie prezentat si reglementeaza si alte aspecte care nu erau pana acum prevazute de legislatie.
Una dintre cele mai importante modificari pe care le aduce noua ordonanta este cea care vizeaza organizarea la nivelul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a unui istoric al contribuabililor care au fost scosi din evidenta cazierului fiscal.
Datele arhivate de ANAF urmeaza sa fie pastrate pentru o perioada de zece ani de la data scoaterii din evidenta si vor constitui un instrument de verificare a comportamentului fiscal al persoanelor fizice care isi infiinteaza o societate sau o asociatie/fundatie.
In plus, informatiile din istoricul organizat de Fisc vor fi folosite si in realizarea analizei de risc, pe baza careia ANAF selecteaza contribuabilii supusi inspectiei fiscale.
Acest lucru inseamna ca cei care au incalcat legislatia fiscala, contabila si vamala sau disciplina financiara vor fi pasibili de control din partea Fiscului chiar si la zece ani dupa ce faptele le-au fost sterse din cazierul fiscal.
Conform Codului de procedura fiscala, ANAF selecteaza contribuabilii pentru inspectia fiscala pe baza unei analize de risc. Reprezentantii Fiscului ne-au explicat anul trecut ca analiza de risc este un proces de evaluare permanenta, prin care se identifica riscurile fiscale ale contribuabililor, urmand ca cei cu risc fiscal ridicat sa fie controlati de catre inspectorii institutiei.
Conform reprezentantilor Fiscului, abordarea, din punct de vedere al inspectiei fiscale, privind procesul analizei de risc presupune urmatorii pasi:
- identificarea riscului: determinarea surselor posibile de risc si stabilirea anvergurii riscurilor care ameninta obiectivele administratiei fiscale;
- analiza de risc;
- stabilirea prioritatilor in functie de riscuri: pentru fiecare risc identificat calificarea poate varia de la riscuri foarte scazute - acceptabile, pana la riscuri foarte ridicate, intolerabile care necesita luarea de masuri imediate;
- tratarea: rezultatul care ar trebui sa se obtina ca urmare a acestui proces este o lista de activitati de tratare: numar de inspectii, campanii de informare etc.;
- evaluarea: rezultatul care se doreste a fi obtinut ca urmare a acestei etape este obtinerea de informatii despre efectele obtinute, urmare implementarii analizei de risc.
"Analiza de risc efectuata de inspectia fiscala este o activitate cu caracter permanent, prin care sunt prelucrate si analizate date si informatii despre contribuabili, detinute sau la care are acces Agentia Nationala de Administrare Fiscala, fiind utilizate criterii relevante pentru impunere, in vederea identificarii contribuabililor cu risc fiscal ridicat", au precizat anul trecut, pentru AvocatNet.ro, reprezentantii Fiscului.
Mai mult, cei de la ANAF ne-au explicat ca analiza de risc este permanent imbunatatita prin evaluarea criteriilor existente, introducerea de noi criterii, in functie de rezultatele inspectiilor fiscale si tendintele contribuabililor de a se sustrage de la declararea si plata obligatiilor fiscale ce le revin, conform legislatiei fiscale in vigoare.
Cazierul fiscal, reformat substantial. Lista celor mai importante modificari
Ordonanta publicata luni modifica semnificativ reglementarile care vizeaza cazierul fiscal si in ceea ce priveste inscrierea si scoaterea contribuabililor din evidenta cazierului fiscal sau eliberarea acestui document.
Iata punctual o lista cu principalele elemente de noutate aduse de noul act normativ:
1. Cazierul fiscal va putea fi solicitat si eliberat online
Noua ordonanta care reglementeaza cazierul fiscal creeaza baza legala pentru depunerea cererilor si eliberarea certificatului de cazier fiscal in format electronic.
Pana acum, pentru a solicita un asemenea document, contribuabilii erau obligati sa depuna cererea de eliberare a certificatului, in format fizic, la organul fiscal care le administreaza.
2. Cazierul fiscal va putea fi solicitat oricarui organ fiscal cu asemenea atributii
Noile reguli publicate de MFP stabilesc ca certificatul de cazier fiscal va putea fi eliberat de oricare dintre organele fiscale competente, indiferent de domiciliul fiscal al contribuabilului.
Pana acum cazierul fiscal putea fi solicitat doar organului fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului.
Procedura de solicitare a documentului nu va fi modificata de noua ordonanta, fiind similara pentru persoanele fizice si cele juridice. Astfel, acestea vor trebui sa depuna o cerere de solicitare a cazierului fiscal (in prezent e vorba de formularul 502), insotita de anumite acte si sa achite o taxa pentru eliberarea certificatului.
Atat pentru societati, cat si pentru persoane fizice, eliberarea certificatului de cazier fiscal se face teoretic de indata, in prezenta contribuabilului sau a reprezentantului acestuia, insa uneori poate dura si cateva ore. Documentul este valabil timp de 30 de zile de la data eliberarii si numai in scopul pentru care a fost eliberat, prevedere care se pastreaza si in noua reglementare a Guvernului.
3. Noutati privind inscrierea datelor in cazierul fiscal
-
Sunt exceptate de la inscrierea in cazierul fiscal faptele sanctionate contraventional cu avertisment.
- Pana acum, acestea se inscriau in cazierul fiscal.
-
Este extinsa sfera de aplicare pentru toate cazurile de atragere a raspunderii solidare prevazute de Codul de procedura fiscala, prin introducerea unei prevederi generale care cuprinde toate situatiile in care organul fiscal emite decizie de atragere a raspunderii solidare.
- Pana acum, incrierea in cazierul fiscal viza numai cazul in care debitorul era declarat insolvabil sau insolvent.
-
Inscrierea in cazierul fiscal a raspunderii solidare se face numai in cazul in care decizia emisa de organul fiscal este ramasa definitiva prin neexercitarea cailor de atac prevazute de lege sau este ramasa definitiva prin hotarare judecatoreasca.
- Pana acum, inscrierea in cazierul fiscal se facea in termen de 5 zile de la data emiterii deciziei privind respingerea contestatiei, chiar daca fusesera continuate demersurile de contestare in contenciosul administrativ.
- Este reglementata distinct atragerea raspunderii solidare (patrimoniale) cu debitorul declarat insolvent potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, pentru creantele administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
- Sunt incluse si entitatile fara personalitate juridica si reprezentantii desemnati ai acestora in categoria contribuabililor carora li se inscrie in cazierul fiscal inactivitatea fiscala, asigurandu-se astfel corelarea reglementarilor privind cazierul fiscal cu cele ale Codului de procedura fiscala, conform carora inactivitatea fiscala se declara si pentru aceste categorii de contribuabili.
- Este prevazut expres faptul ca inscrierea inactivitatii fiscale se face in cazierul fiscal al reprezentantilor legali ai persoanei juridice sau ai reprezentantilor desemnati ai entitatilor fara personalitate juridica existenti in perioada in care au aparut situatiile de declarare a starii de inactivitate. Prin aceasta reglementare, vor fi eliminate interpretarile neunitare cu privire la reprezentantul legal/reprezentantul desemnat caruia i se inscrie inactivitatea in cazierul fiscal.
- Este reglementata inscrierea in cazierul fiscal al noilor reprezentanti legali a inactivitatii fiscale constatate anterior numirii acestora, in cazul in care se mentine starea de inactivitate fiscala a persoanei juridice sau a entitatii fara personalitate juridica pe o perioada mai mare de un semestru calendaristic de la data inscrierii mentiunilor in registrul comertului sau in evidentele autoritatilor si institutiilor publice la care sunt inregistrate celelalte persoane juridice si entitati fara personalitate juridica. Introducerea acestei reglementari are scopul de a determina uzarea de dreptul la actiune al noilor reprezentanti legali in vederea reactivarii contribuabilului inactiv.
- Inactivitatea fiscala declarata ca urmare a inscrierii inactivitatii temporare la registrul comertului, care este prevazuta in noul Cod de procedura fiscala, nu se inscrie in cazierul fiscal, intrucat o astfel de situatie nu-i poate fi imputabila contribuabilului.
4. Modificari privind scoaterea din evidenta cazierului fiscal
-
Este reglementat modul de scoatere a inactivitatii fiscale din cazierul fiscal al reprezentantilor legali care si-au pierdut aceasta calitate, la implinirea unui an de la data inscrierii mentiunii privind schimbarea reprezentantului legal sau de la data expirarii mandatului, in situatia in care acesta este limitat in timp si nu a fost reinnoit.
- Aceasta situatie nu erareglementata in cadrul legislativ de pana acum.
-
Este modificata perioada de scoatere din cazierul fiscal al contribuabilului a faptelor sanctionate drept contraventii, altele decat cele aplicate pentru incalcarea regimului la produsele accizabile, in cazul in care a fost achitat cuantumul amenzii, in sensul eliminarii acestora dupa o luna de la data inscrierii informatiilor in cazierul fiscal.
- Pana acum, aceste fapte erau scoase dupa un an de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate
-
In cazul faptelor inscrise in cazierul fiscal care sunt sanctionate drept contraventii nerespectarea regimului produselor accizabile, acestea vor fi scoase din evidenta intr-o perioada de un an de la data inscrierii informatiilor in cazierul fiscal, cu conditia achitarii cuantumului amenzilor contraventionale.
- Pana acum, acestea erau scoase din evidenta intr-o perioada de 5 ani de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate faptele, indiferent daca fusese achitat sau nu cuantumul amenzilor.
-
Este modificata perioada de scoatere din cazierul fiscal al contribuabilului a faptelor sanctionate ca infractiuni, in sensul eliminarii acestora dupa 5 ani de la data executarii pedepsei, cu conditia sa nu mai fi savarsit fapte de aceasta natura in perioada respectiva.
- Pana acum, perioada era stabilita la 5 ani de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte.
Atentie!Toate modificarile privind cazierul fiscal intra in vigoare in 3 septembrie. Pana atunci, continua sa se aplice prevederile existente in OG nr. 75/2001.