Noul Cod fiscal, aprobat cu amendamente marti de catre senatori, a ajuns astazi pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, forul decizional.
Potrivit unui comunicat de presa remis redactiei noastre, Legea privind noul Cod fiscal a fost aprobata de plenul Camerei Deputatilor cu 279 de voturi pentru, 8 contra si 5 abtineri, incheindu-si astfel parcursul legislativ in Parlament.
Actul normativ s-a aflat pentru a doua ora in Parlament, ca urmare a cererii de reexaminare a legii facuta de Presedintele Romaniei dupa prima adoptare a documentului.
Miercuri, Comisia pentru buget, finante si banci a Camerei Deputatilor a avizat favorabil cererea de reexaminare a Codului fiscal, cu modificarile agreate de liderii partidelor parlamentare, dar a decis si introducerea unor amendamente propuse de Ministerul de Finante.
Amendamentele au fost aprobate in unanimitate de deputati, neinregistrandu-se nicio modificare fata de raportul Comisiei de buget, informeaza Mediafax.
Astfel, in noul Cod fiscal va fi fi introdusa o prevedere conform careia, de la 1 ianuarie 2016, impozitul pe cladirile si terenurile neingrijite va putea fi majorat cu pana la 500%.
Masurile vizeaza cladirile si terenurile neingrijite din intravilan si vor putea fi luate de Consiliile locale, cu scopul de a determina proprietarii imobilelor/ terenurilor respective sa le intretina sau sa le redea circuitului economic sau comercial.
Tot Consiliul local va fi cel care, printr-o Hotarare, va putea stabili criteriile de incadrare in categoria cladirilor si terenurilor aflate intr-o stare de degradare, astfel incat prevederea sa nu fie aplicata discriminatoriu. Totodata, cladirile si terenurile incadrate la aceasta categorie se stabilesc conform nomenclaturii stradale.
In motivarea amendamentului propus, reprezentantii comisiei de buget-finante au aratat necesitatea corelarii actualelor dispozitii cu prevederile Legii administratiei publice locale, potrivit careia consiliile locale pot adopta hotarari cu caracter individual.
Pe langa aceasta prevedere, deputatii au agreat ca Legea privind noul Cod fiscal sa ramana in aproape aceeasi forma in care a fost votata initial, insa anumite masuri pe care le prevedea sa fie aplicate etapizat.
Printre cele mai importante prevederi ce se modifica in noul Cod fiscal fata de forma initiala in care fusese aprobat proiectul se numara urmatoarele:
- TVA va scadea la 20%, din 2016, si la 19%, din 2017
- Impozitul pe dividende ramane 16% in 2016, urmand sa scada la 5% din 2017
- Taxa pe stalp va fi eliminata incepand din 2017, mai putin in agricultura (constructiile speciale din acest domeniu vor continua sa fie impozitate)
- Acciza suplimentara aplicata carburantilor va fi eliminata din 2017
- Plafonarea CASS pentru veniturile care depasesc de 5 ori castigul salarial mediu brut, amanata pentru 2017
Va reamintim ca Legea privind noul Cod fiscal a fost trimisa Parlamentului spre reexaminare pe 17 iulie 2015, de catre Presedintele Romaniei. Actul normativ isi incheiase parcursul legislativ in Parlament in 24 iunie, insa Klaus Iohannis a considerat ca noul Cod fiscal, asa cum a fost trimis la promulgare de parlamentari, prezinta o serie de riscuri interne si externe.
Constitutia Romaniei stabileste, la art. 77 alin. 2, ca Presedintele poate cere Parlamentului reexaminarea legii, inainte de promulgare, o singura data.
Acum ca a fost adoptata si de deputati, cei care au oferit votul final asupra proiectului de lege, legea va fi retrimisa spre promulgare Presedintiei, iar Klaus Iohannis va avea zece zile la dispozitie de la primirea legii adoptate pentru a o promulga.
AvocatNet.ro a publicat aici un articol in care sunt prezentate cele mai importante 120 de modificari pe care le-ar putea aduce noul Cod fiscal.