Anul scolar 2015-2016 va incepe in data de 14 septembrie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educatiei.
Structura acestuia a fost modificata joi, cu doar cateva zile inainte de startul cursurilor, astfel ca elevii se vor bucura la iarna de o saptamana in plus de vacanta.
Asta inseamna, totodata, ca anul scolar se va termina cu o saptamana mai tarziu, iar vacanta de vara va tine pana pe 11 septembrie 2016.
Aici puteti consulta structura actualizata a noului an de invatamant.
Persoanele angajate in cadrul administratiei publice centrale vor beneficia zilnic de o pauza de masa de o ora, conform unui proiect de act normativ lansat in dezbatere publica de Ministerul Muncii.
Pauza de masa de o ora va fi in intervalul orar 13:00-14:00 si nu va fi inclusa in durata normala a timpului de lucru. Asta inseamna ca, in total, angajatii vor petrece zilnic la locul de munca noua ore.
Pentru a se aplica, masurile trebuie aprobate de Guvern si publicate in Monitorul Oficial.
Aveti toate detaliile aici.
Persoanele fizice care solicita intrarea in insolventa si-ar putea pierde dreptul de a dispune de banii pe care ii iau in conturile bancare si le-ar putea fi interzis sa isi vanda proprietatile sau bunurile, potrivit unui proiect de act normativ publicat de Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorilor, prin care sunt aprobate normele de aplicare la Legea falimentului personal.
Insolventa persoanelor fizice a fost introdusa prin intermediul Legii nr. 151/2015, publicata in iunie in Monitorul Oficial.
Prevederile legii vor intra in vigoare aproape de sfarsitul anului, iar pana atunci trebuie aprobate si publicate normele de aplicare ale actului normativ.
Mai multe informatii in acest articol.
In noul an scolar, 2015-2016, care va incepe luni, 14 septembrie, elevii aflati in clasele a XI-a si a XII-a vor beneficia de decontarea cheltuielilor pentru achizitionarea de manuale scolare, in limita a 55 de lei pentru fiecare elev.
Masurile sunt cuprinse intr-un act normativ publicat joi, potrivit caruia peste 360.000 de elevi vor beneficia de acordarea acestor sume.
Elevii vor depune o cerere scrisa la secretariatul scolilor unde invata pentru a primi acesti bani, iar statul ii va acorda pana la 18 decembrie.
Detalii aici.
Permisul auto va putea fi eliberat candidatilor sau soferilor, care au sindromul de apnee in somn, numai dupa obtinerea unui aviz medical, se arata intr-un proiect de act normativ lansat recent in dezbatere publica de Ministerul Sanatatii.
Astfel, persoanele suspecte ca au sindromul de apnee moderata sau severa in somn (oprirea temporara a respiratiei) vor fi nevoite sa obtina un aviz medical inainte de eliberarea sau reinnoirea permisului auto.
Avizul medical va confirma, in cazul prezentei sindromului, ca persoana in cauza isi controleaza afectiunea in mod corespunzator, respecta un tratament adecvat si prezinta imbunatatiri in ceea ce priveste somnolenta.
Cititi AICI mai multe despre aceste prevederi, care se vor aplica doar dupa ce Ministerul Sanatatii le va aproba.
Datele de trafic ale abonatilor, pe care le pastreaza in prezent operatorii de telefonie si internet, vor fi stocate timp de maximum trei ani, potrivit unui proiect de act normativ adoptat luni de Senat.
In acelasi timp, regulile aprobate prevad ca aceste date vor fi accesate doar in baza unei autorizari judecatoresti.
In acest articol gasiti mai multe informatii utile despre acest subiect.
Intreprinzatorii debutanti in afaceri se pot inscrie in Programul SRL-D incepand de joi, 10 septembrie. Schema de minimis permite acestor persoane sa obtina de la stat, pentru propria afacere, o suma de pana la 10.000 de euro, echivalentul a 44.821 lei.
Inscrierile se vor incheia pe data de 24 septembrie, la ora 20.00.
Toate detaliile, aici.
Ministerul Muncii a lansat miercuri in dezbatere publica un Proiect de Hotarare de Guvern privind concediul de odihna anual si alte concedii ale salariatilor din administratia publica si din unitatile bugetare. Acesta vizeaza, in principal, inlocuirea actualelor dispozitii referitoare la concediul de odihna al bugetarilor.
Concret, functionarii publici si personalul contractual din administratia publica si din unitatile bugetare vor avea dreptul, in fiecare an, la un concediu de odihna platit de 21-25 de zile, in functie de vechimea in munca.
Aflati din acest articol de cate zile de concediu vor beneficia angajatii de la stat, in functie de vechime.
Noul Cod fiscal, care urmeaza sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2016, a fost publicat zilele trecute in Monitorul Oficial.
Noile dispozitii stabilesc ca microintreprinderile care indeplinesc anumite conditii vor beneficia de o cota de impozitare de 1% in primii doi ani de la infiintare.
Aflati din acest material care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o firma pentru a i se aplica o cota de impozitare pe venituri de doar 1%, si nu una de 3%, asa cum legea reglementeaza in prezent.
Statul incurajeaza cetatenii sa foloseasca vehicule nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic prin acordarea unui ecotichet la cumpararea masinilor pur electrice si electrice hibrid.
Persoanele care vor sa-si cumpere astfel de masini pot primi de la stat un ecotichet in valoare de pana la 20.000 de lei, potrivit unui proiect de act normativ lansat de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.
Cititi aici mai multe informatii despre conditiile in care va veti puteti cumpara o masina electrica, dupa ce masurile vor intra in vigoare.
Comentarii articol (0)