E clar: in ciuda eforturilor depuse, nu putem satisface toate dorintele copiilor nostri. Si nici nu ar trebui sa ne propunem acest lucru! Ei inca nu stiu cum sa faca alegeri corecte atunci cand vine vorba de cheltuit bani si nici nu pot sa evalueze utilitatea unui lucru. Cand vad o jucarie noua o vor imediat, actionand din impuls, fara sa se gandeasca prea mult la decizia lor. Iar aceste jucarii aterizeaza, de obicei, dupa cateva zile, pe un morman de alte jucarii uitate. Asa ca sa nu uitam ca noua, adultilor, ne revine de fapt decizia finala cu privire la ceea ce primeste copilul.
Dar cum putem face asta in mod eficient, ferm, fara ca cel mic sa aiba sentimentul de inferioritate? Este o idee buna sa-l informam ca nu avem bani?
Ti-am pregatit mai jos o lista cu cateva argumente pe care le poti folosi in schimbul replicii seci „Nu-ti cumpar pentru ca nu am bani”.
Asadar, cum ii spui in magazin copilului ca nu ai bani?
In primul rand, pastreaza-ti calmul.
Copiii se inflameaza imediat atunci cand vor o jucarie: dau din picioare, plang, se supara. Noi cedam sau tipam, spunandu-i copilului sa se calmeze imediat. Aceasta situatie duce mai degraba la rezistenta, decat la o solutionare corespunzatoare a conflictului parental. Indiferent de modul in care se comporta copilul tau, ar trebui sa ramai calm si sa-i spui ca nu ii poti cumpara jucaria respectiva.
In loc sa-i spui „Nu-ti cumpar pentru ca nu am bani”, explica-i motivele reale ale refuzului tau.
Motivele pot fi diferite, important este ca raspunsul sa fie perfect justificat si adevarat. Un raspuns de genul „Nu vreau sa-ti cumpar” cu siguranta nu-l va multumi pe cel mic.
Poti folosi urmatoarele exemple, in masura in care ti se potrivesc:
- „Nu-ti cumpar acest avion, pentru ca acum cateva zile ai primit un tren. Nici unul dintre noi nu primeste atat de des cadouri. Pentru un nou cadou va trebui sa astepti pana luna viitoare sau pana la ziua ta de nastere” si asa mai departe;
- „Nu-ti cumpar aceasta masina pentru ca acasa ai mai multe masini asemanatoare si foarte rar te joci cu ele”;
- „Nu-ti cumpar aceasta papusa pentru ca am venit la magazin ca sa cumparam iaurt, mere si paine si nu am bani pentru alte produse.”
Ai grija sa nu-ti minti copilul si sa nu-i dai raspunsuri contradictorii. Nu este un lucru rau sa-i justifici refuzul tau prin lipsa banilor. Copilul trebuie sa invete ca banii nu sunt fara numar si ca atunci cand cumperi mancare sau haine, nu mai raman bani pentru inca o jucarie.
Ceea ce este important este ca argumenul tau sa nu se limiteaza doar la „Nu-ti cumpar pentru ca nu am bani”. Trebuie sa-i explici copilului ca acum aveti alte cheltuieli, iar daca el totusi insista, sugereaza-i o alternativa care sa-l multumeasca.
- „Nu-ti pot cumpara acum aceasta jucarie, pentru ca am nevoie de bani pentru alte cumparaturi, dar luna viitoare este ziua ta, si, daca iti mai doresti acest avion, o sa ti-l cumpar atunci”;
- „Nu-ti pot cumpara acum aceasta jucarie, pentru ca acum am venit la magazin pentru alte cumparaturi, dar putem merge acasa si putem numara banii din pusculita ta sa vedem daca ajung etc”;
- „Pentru ca nu mai e loc in cutia ta de jucarii, putem cumpara o noua jucarie numai dupa ce facem ordine si renunti la o jucarie mai veche.”
Adoptand aceasta atitudine, copilul nu se va simti nedreptatit si nu va asocia supararea cu lipsa de resurse financiare, ci va intelege ca exista si alte motive in spatele deciziei de a cheltui.
In orice caz, nu te simti vinovat daca nu ii cumperi tot ce isi doreste. Valideaza-i sentimentele („stiu ca iti doresti trenul, dar…”) si nu il critica pentru ca isi manifesta supararea. Ignora parerile celor din jur si aminteste-ti ca nu exista emotii rele sau bune, ci doar emotii.
Comentarii articol (1)