UPDATE: Proiectul conform căruia contractele de credit nu mai erau considerate titluri executorii, respins definitiv

Propunerea legislativă pentru abrogarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului a trecut de senatori în septembrie 2015, iar deputaţii l-au respins definitiv recent. Senatul s-a pronunţat ca primă Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor a fost Forul decizional, ceea ce înseamnă că documentul nu va ajunge să se aplice.

În proiectul de lege se propunea eliminarea prevederii conform căreia "contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii". Concret, dacă articolul respectiv din OUG nr. 99/2006 era scos, acele contracte nu mai erau considerate titluri executorii.

Totuşi, deputaţii n-au fost de acord cu măsura aprobată de senatori. Mai exact, deputații au respins inițiativa legislativă deoarece Codul de procedură civilă reglementează în prezent contestaţia la titlu, astfel că este asigurat dreptul de a contesta executarea silită.

Proiectul de lege a fost iniţiat pentru a veni în sprijinul persoanelor care se găsesc în situaţia de a fi executate silit fără a putea apela la vreo cale de atac eficientă.

"Mii de oameni au fost evacuaţi din locuinţele lor în urmarea unor executări silite demarate de bănci sau de colectori de creanţe (...), fără să li se fi dat şansa unei opoziţii sau a unui apel la hotărârea judecătorului de încuviinţare a executării silite şi fără să li se fi dat şansa de a se pune sub protecţia tribunalului, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor Uniunii Europene. În dreptul nostru procesual civil, în totală contradicţie cu Dreptul Uniunii Europene, încheierea prin care se încuviinţează executarea silită a unui contract de credit bancar (titlu executoriu în el însuşi, care nu are nevoie de o soluţie judiciară favorabilă pentru a fi pusă în executare silită) nu este supusă niciunei căi de atac", se arăta în expunerea de motive a proiectului respins recent.

Iniţiatorii afirmau că debitorii aflaţi într-o astfel de situaţie pot face o contestaţie la executare -- variantă care nu suspendă, totuşi, executarea, fiind aproape inutilă. Din moment ce locuinţa este executată silit fără a se lua în considerare contestaţia depusă, dacă debitorul are câştig de cauză, acesta are dreptul doar la despăgubiri. "Iar suspendarea executării se poate acorda, în mod excepţional, doar cu depunerea unei cauţiuni care poate fi uneori prohibitivă (...)", scria în documentul amintit.

În acelaşi timp, în expunerea de motive erau prezentate cazuri europene în care s-a hotărât că debitorii trebuie să aibă posibilitatea de a se opune executării silite: "În ultima vreme, mai ales în speţe pronunţate contra sistemului judiciar spaniol (similar în multe privinţe cu cel românesc), s-a decis la Luxemburg că e inadmisibil ca debitorului să i se refuze dreptul de a se opune la încuviinţarea unei executări şi de a cere îngheţarea efectelor unui contract care este suspect de a fi împănat cu clauze abuzive, mai ales în acele cazuri în care obiectul executării silite îl reprezintă casa de locuit a debitorului şi a familiei sale. (...) Mai mult, CEDO a decis că, dacă o executare silită asupra locuinţei debitorului sau a familiei sale s-a derulat fără ca debitorului să i se fi dat dreptul efectiv de a se opune la executare, atunci el are dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru daune morale".

În altă ordine de idei, nici Guvernul n-a susţinut proiectul de lege din moment ce, conform Codului de procedură civilă, contractul de credit este calificat drept titlu executoriu. Prin urmare, Executivul aprecia că abrogarea articolului 120 din OUG nr. 99/2006 ar fi dus la o insecuritate a raporturilor juridice.

Din moment ce deputaţii au respins proiectul prin vot decisiv, acesta şi-a încheiat traseul legislativ şi nu se va putea aplica.

Atenţie! Propunerea legislativă NU va ajunge să se aplice, din moment ce a fost respinsă, prin vot decisiv, de Camera Deputaților. Chiar dacă un proiect trece de prima Cameră parlamentară sesizată, acesta are nevoie, pentru a se aplica, și de votul favorabil al Camerei decizionale.