Potrivit scriitorului Romulus Vulpescu, expresia corecta pentru a desemna un lucru primit gratis este “de-a moaca”. Explicatia autorului, publicata in 2008 in Jurnalul National, este simpla: Termenul vine de la moaca (mutra, figura) si inseamna "pe degeaba", pentru "ochi frumosi".
Pe de alta parte, lingvista Raluca Zafiu constata folosirea generalizata a termenului “moca” in loc de “de-a moaca”, intr-un articol din revista Romania Literara, fara sa incrimineze insa acest lucru ca greseala. Ea il vedea doar ca pe o transformare a limbii romane.
Iata un extras din analiza facuta de lingvista in 2005:
“Forma moca constituie de fapt un indiciu cronologic si este un exemplu al reinnoirii permanente a limbajului familiar-argotic: in ultima vreme si la generatiile mai noi, ea a inlocuit forma si constructia precedenta cu acelasi sens - (pe) de-a moaca. Aceasta din urma circula de cel putin o jumatate de secol; o descoperim in literatura, de la proza cu tematica muncitoreasca a anilor '50 si pina la optzecisti. (…) Legatura dintre sensul cuvintului moaca si cel al expresiei pe de-a moaca ramine insa obscura. Din pacate, cheia etimologica lipseste chiar in cazul cuvintului de baza: moaca pare sa stea la originea derivatului mocan, a verbului a se mocai si e pus in legatura cu mai multe formatii expresive cu sens depreciativ (mocofan, mocirtan etc.). (…) Nici moca nu asigura in vreun fel stabilirea unei legaturi semantice: dimpotriva, formularea - a intra moca, bilete moca - pare total absurda. Substitutia moaca - moca, in urma careia se creeaza o nemotivare de gradul al doilea, pare a fi tot una expresiva, glumeata, de tipul jocului de cuvinte cu salt stilistic: un cuvint popular-argotic e inlocuit printr-un neologism international. In plus, forma corespunde tendintei limbajului familiar-argotic de a folosi cit mai mult cuvinte invariabile: moca intra in serie cu misto, naspa, super etc. Scurtimea formei, gratuitatea si absurdul ii explica in buna parte succesul”.
Puteti citi aici toate articolele publicate pana acum in Ghidul pentru supravietuirea limbii romane.
Comentarii articol (12)