Hotărârea Guvernului nr. 1002/2015 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 984 din 30 decembrie 2015.
Actul normativ prevede că „obligația elaborării analizei de risc la securitate fizică de către unitățile prevăzute la art. 2 alin (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființate până la data de 16 iunie 2012, se prorogă până la data de 1 iulie 2017”. Anterior, acest termen este stabilit pentru 1 ianuarie 2016.
Obligativitatea analizei de risc la securitate fizică a apărut pe fondul intrării în vigoare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 301/2012, care a aprobat normele de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În octombrie 2014, prevederile acestei HG au fost prorogate până la 1 ianuarie 2016 pentru firmele înființate până la data de 16 iunie 2012. În schimb, cele înființate începând cu data de 17 iunie 2012 au avut ca termen limită de realizare a unei analize de risc data de 1 ianuarie 2015.
Legea prevede că lipsa analizei de risc la securitate fizică se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei. Politiștii, jandarmii, precum și primarii sau împuterniciți ai acestora sunt cei care trebuie să verifice dacă firmele respectă sau nu legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Analiza de risc la securitatea fizică este obligatorie pentru toate societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori cu orice titlu și sunt obligate să asigure protecția acestora.
Totodată, pe lângă firme, sunt obligate să aibă o astfel de analiză de risc și ministerele, celeltalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, precum și orice alte organizații care dețin bunuri sau valori.
"Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unităţi, sunt obligate să asigure paza acestora", se arată în Legea nr. 333/2003.
Conform legii, analiza de risc trebuie să fie efectuată de un evaluator de risc la securitatea fizică. Acesta trebuie să fie înscris în RNERSF - Registrul National al Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică. Reglementările în vigoare nu prevăd un preț fix pe care îl poate cere un evaluator pentru realizarea unei astfel de analize.
Analiza de risc la securitatea fizică se materializează prin documentaţia întocmită în cadrul procesului standardizat de management al riscului, prin care se determină măsurile necesare pentru încadrarea riscurilor de securitate la niveluri acceptabile.
Cum se realizează analiza de risc
Conform prevederilor legislative aflate în vigoare, analiza de risc la securitatea fizică are rolul de a identifica vulnerabilitățile și riscurile, de a determina nivelul de expunere la producerea unor incidente de securitate fizică. Totodată, ea trebuie să găsească și soluții în menținerea siguranței.
În momentul completării unei analize de risc pentru un obiectiv, evaluatorul folosește un chestionar sau un interviu privind activitatea firmei, precum și măsurile de securitate deja existente (alarmă, sistem de supraveghere video, seif). În plus, acesta va face, obligatoriu, o vizită la obiectivul evaluat.
Urmează completarea unei grile de calcul a riscului, precum și realizarea unui raport de evaluare a riscului. Dacă nivelul de risc nu este acceptabil, evaluatorul va stabili o serie de măsuri. De exemplu, evaluatorul va cere, după caz, angajarea a încă unui paznic sau instalarea unor camere de supraveghere în anumite puncte cheie.
Când se revizuiește analiza de risc la securitatea fizică
Conform prevederilor în vigoare, analiza de risc la securitatea fizică trebuie revizuită cel puțin o dată la 3 ani, pentru corelarea cu dinamica parametrilor interni și externi care generează și/sau modifică riscurile la securitatea fizică a unității.
În același timp, legea prevede că analiza de risc este obligatoriu să fie revizuită în cel mult 2 luni de la producerea unui incident de securitate la unitatea respectiva sau în cel mult o lună de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcționale sau a obiectului de activitate ale unității beneficiare.
Mai mult, conducerea unității beneficiare poate solicita o nouă analiză de risc ori de câte ori consideră că este necesar.
Completarea unei analize de risc la securitate fizică implică mai mulți pași
Elaborarea analizei de risc la securitate fizică implică, în general, parcurgerea următoarelor etape:
- definirea parametrilor interni şi externi care generează şi/sau modifică riscurile la securitatea fizică a unităţii;
- stabilirea metodei şi a instrumentelor de lucru;
- identificarea tuturor riscurilor la securitatea fizică, a zonelor de impact, evenimentelor şi cauzelor riscului, precum şi a potenţialelor consecinţe;
- analizarea riscurilor la securitatea fizică;
- estimarea riscurilor unităţii beneficiare;
- întocmirea Raportului de evaluare şi propuneri de tratare a riscurilor la securitatea fizică
Cine poate fi evaluator de risc
Conform reglementărilor legii aflate în vigoare, ca să devină evaluator de risc la securitatea fizică, persoana interesată trebuie să îndeplinească aceste condiții:
- să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic;
- să nu fie înscrisă cu antecedente penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
- să aibă experienţă de min. 3 ani în domeniul organizării, planificării, executării sau controlul măsurilor de securitate în formele prevăzute de lege;
- să posede cunoştinţe privind securitatea mecano-fizică, sistemele de alarmă la efracţie şi jaf armat, inclusiv control al accesului şi TVCI pentru aplicaţii de securitate, transmiterea semnalizărilor de alarmă la distanţă şi centrele de recepţie a alarmelor, serviciile de pază şi intervenţie, transport valori, probate prin certificate de competenţe profesionale.
Important! Analiza de risc la securitatea fizică este obligatorie în momentul depunerii spre avizare a planului de pază al unei firme.
Prin planul de pază se stabilesc caracteristicile obiectivului păzit, numărul paznicilor, mijloacele tehnice de pază și alarmare, legătura şi cooperarea cu alte organe cu atribuţii de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor şi modul de acţiune în diferite situaţii.
Legea prevede că numai unitățile care efectuează operațiuni cu numerar au obligația să aibă asigurată pază fizică. Acestea sunt nevoite să își instaleze și un sistem de alarmare la efracție, capabil să asigure „detecție perimetrală la nivelul gardului de protecție a obiectivului pentru semnalarea pătrunderii neautorizate către personalul de pază aflat în serviciu”.
Comentarii articol (52)