Alianţa marilor retaileri împotriva producătorilor, titrează romanialibera.ro.
În ultimul an, marile magazine au încheiat diverse acorduri la nivel mondial, care oferă giganţilor retaileri o forţă şi mai mare în negocierile cu furnizorii. Marii perdanţi ai acestor asocieri sunt producătorii şi furnizorii, care sunt obligaţi să accepte condiţiile hipermarketurilor sau să-şi închidă afacerile.
După ce în urmă cu aproape doi ani francezii de la Auchan au cumpărat hipermarketurile Real, deţinute de grupul german Metro în Europa Centrală şi de Est, inclusiv cele 20 de magazine din România, cei doi retaileri au semnat anul trecut un parteneriat internaţional pentru achiziţii comune, care să le reducă din cheltuieli, după cum declarau la momentul încheierii asocierii.
Cum este împărţită piaţa comerţului alimentar în România şi ce strategie au cei care fac jocurile, scrie economica.net.
Consumatorii români se pot bucura încă de efectele benefice ale competiţiei acerbe pe piaţa comerţului alimentar. În ultimii trei ani, cei care şi-au continuat expansiunea în mod organic de abia au câştigat un punct cotă de piaţă, Selgros a pierdut dintre clienţii persoane fizice, iar Auchan, cu cele 20 de magazine Real preluate de la Metro Grup, nu a câştigat decât două puncte pe piaţa estimată la 9,7 milioane de euro.
Privind din perspectiva cotelor de piaţă, comerţul alimentar din România pare a fi încremenit în timp. Puţini sunt jucătorii care au reuşit să tulbure timid apele pe această piaţă unde liderul pieţei, Kaufland, face legea de mulţi ani şi continuă să rămână la o distanţă confortabilă de urmăritorul clasat, Carrefour.
Comentarii articol (0)