Declaraţia Instrastat este obligatorie pentru toţi operatorii economici înregistraţi în scopuri de TVA care realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene, a căror valoare anuală, separat pentru fiecare dintre cele două fluxuri, introduceri şi expedieri, depăşeşte nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru fiecare an. Pragurile statistice se stabilesc separat şi pot avea valori diferite pentru introduceri şi expedieri intracomunitare de bunuri.
Potrivit legislaţiei, informaţiile privind pragurile valorice Intrastat se publică anual, în Monitorul Oficial al României, la sfârşitul anului anterior celui pentru care pragurile valorice sunt în vigoare.
Astfel, pentru anul 2016, pragurile valorice au fost stabilite prin Ordinul INS nr. 501/2015, publicat ieri în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 858.
Documentul prevede că pentru introducerile intracomunitare de bunuri pragul este de 500.000 de lei, iar pentru expedierile intracomunitare de bunuri pragul este de 900.000 de lei. Aşadar, noile reglementări menţin valorile întâlnite şi în anii anteriori, respectiv 2014 şi 2015.
Cine trebuie să depună declaraţia Intrastat?
Obligaţia furnizării datelor Intrastat revine operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii:
- sunt înregistraţi în scopuri de taxă pe valoare adăugată (au cod de identificare fiscală);
- realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale UE;
- valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri pentru fiecare dintre cele două fluxuri, introduceri respectiv expedieri, depăşeşte pragul valoric Intrastat stabilit pentru fiecare an.
Potrivit informaţiilor de pe pagina de internet dedicată Intrastat, există trei categorii de operatori:
- operatorii economici care au avut obligaţia de raportare în sistemul statistic Intrastat pentru întregul an anterior celui de referinţă şi care pe tot parcursul anului anterior celui de referinţă au realizat un nivel al schimburilor intracomunitare de bunuri superior nivelului pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat pentru fiecare flux. Aceştia completează şi transmit Declaraţia statistică Intrastat pentru întregul an de referinţă;
- operatorii economici care au dobândit obligaţia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat în cursul anului anterior celui de referinţă, prin depăşirea pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul anterior celui de referinţă, separat pentru fiecare flux. Aceştia completează şi transmit Declaraţia statistică Intrastat pentru întregul an de referinţă;
- operatorii economici care depăşesc nivelul pragurilor valorice Intrastat în cursul anului de referinţă, separat pentru fiecare flux. Obligaţia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat a acestora intervine în luna în care valoarea cumulată de la începutul anului de referinţă a schimburilor intracomunitare de bunuri depăşeşte nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat pe cele două fluxuri.
Spre exemplu, o societate care în anul 2015 nu a depăşit plafoanele Intrastat, dar care în anul 2016 va efectua livrări intracomunitare de bunuri, iar acestea vor atinge plafonul de 900.000 de lei în luna iunie, va avea obligaţia depunerii declaraţiei Intrastat pentru fluxul expedieri începând cu iunie 2016, după cum au explicat specialiştii în fiscalitate de la BentaConsult.
Pragurile reprezintă limita valorică a schimburilor intracomunitare sub care operatorii economici sunt scutiţi să transmită declaraţia Intrastat.
Conform Ordinului INS nr. 501/2015, pragurile valorice Intrastat stabilite pentru anul 2016 sunt:
- pentru introduceri intracomunitare: 500.000 de lei.
- pentru expedieri intracomunitare: 900.000 de lei.
Operatorii economici furnizori de date Intrastat trebuie să transmită lunar la INS, în format electronic, o declaraţie statistică în care sunt folosite următoarele noţiuni specifice:
- introducere de bunuri: sosirea bunurilor în România din statele membre UE;
- expediere de bunuri: ieşirea bunurilor din România către statele membre UE.
Declaraţia Intrastat trebuie transmisă lunar către INS, doar în format electronic. În acest sens, operatorii economici au la dispoziţie mai multe modalităţi electronice de completare şi transmitere:
- aplicaţia Intrastat online (disponibilă pe intrastat.ro);
- aplicaţia Intrastat offline (disponibilă pe intrastat.ro). Prin aplicaţia offline se poate crea un fişier ce va conţine Declaraţia Intrastat, care trebuie transmis prin e-mail, la declaratie.intrastat@insse.ro, sau prin aplicaţia online.
Termenul-limită de transmitere a datelor Intrastat la INS îl reprezintă întotdeauna data de 15 a lunii următoare celei de referinţă, chiar dacă într-o lună aceasta este o zi liberă, precum sâmbăta sau duminica. Totuşi, declaraţia poate fi depusă online şi în prima zi lucrătoare care urmează datei de 15 (dacă aceasta este o zi libera), fără penalităţi - aşa cum s-a întâmplat luna aceasta, când ziua de 15 a picat duminica.
Comentarii articol (0)