Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. - Prezenta lege reglementează exercitarea dreptului de vot prin corespondență la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.
Art. 2. - În sensul prezentei legi termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a) alegător - cetățeanul român cu drept de vot, având domiciliul sau reședința în străinătate, conform legii;
b) exercitarea dreptului de vot prin corespondență - alternativă echivalentă la exercitarea dreptului de vot prin prezența la secția de votare, în care se utilizează serviciile poștale.
Art. 3. - (1) Dreptul de vot poate fi exercitat prin corespondență numai cu respectarea caracterului egal, secret, direct și liber exprimat al votului, conform legii.
(2) Alegătorul își poate exercita dreptul de vot prin corespondență o singură dată, la fiecare scrutin, sub sancțiunea legii penale.
(3) Alegătorul care a confirmat primirea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență, prevăzute la art. 10 alin. (1), nu își poate exercita dreptul de vot la acel scrutin în cadrul secției de votare.
(4) Dacă alegătorul care a solicitat dreptul de vot prin corespondență constată că cererea nu fost înregistrată în Registrul electoral, poate transmite o altă cerere în termenul prevăzut la art. 4 alin. (4)
(5) Alegătorul are obligația, sub sancțiunea legii penale, de a respecta caracterul secret al votului, divulgarea opțiunii de vot exprimate prin corespondență către alte persoane fiind interzisă
(6) Exercitarea dreptului de vot prin corespondență este personală. Exercitarea dreptului de vot prin corespondență în numele sau în locul altui alegător este interzisă, sub sancțiunea legii penale
(7) Exercitarea dreptului de vot prin corespondență se face numai în baza liberului consimțământ al alegătorului
(8) Exercitarea dreptului de vot prin corespondență este gratuită, în condițiile legii.
CAPITOLUL II
Înregistrarea alegătorilor care votează prin corespondență
Art. 4. - (1) Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate, care dorește să își exercite dreptul de vot prin corespondență la alegerile generale pentru Senat și Camera Deputaților, trebuie să se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență, în baza unei cereri scrise, datate și semnate, depuse personal sau transmise prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care anexează o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și o copie a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile străine, conform art. 83 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, în cazul cetățenilor români cu reședința în străinătate.
(2) Modelul cererii prevăzute la alin. (1) este stabilit prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.
(3) Cererea prevăzută la alin. (1) conține următoarele elemente obligatorii:
a) numele și prenumele, precum și numele anterior căsătoriei;
b) codul numeric personal;
c) toate elementele de identificare a adresei de domiciliu sau reședință, după caz;
d) codul poștal al adresei de domiciliu sau reședință, după caz;
e) adresa de e-mail;
f) data;
g) semnătura olografă a solicitantului.
(4) Perioada de înscriere în Registrul electoral al alegătorului cu opțiunea pentru votul prin corespondență la alegerile generale pentru Senat și Camera Deputaților este cea prevăzută la art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208/2015.
(5) Actele de identitate prevăzute la alin. (1) trebuie să fie valabile, conform legii.
(6) Înscrierea în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență nu este condiționată de înscrierea anterioară în Registrul electoral, prevăzută la art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208/2015.
Art. 5. - (1) În cel mult 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 4 alin. (4), misiunile diplomatice și oficiile consulare, prin persoanele autorizate conform legii, asigură verificarea datelor furnizate de către alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate, conform art. 4 alin. (1), precum și înscrierea în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență.
(2) Verificarea datelor furnizate de către alegător conform art. 4 se realizează prin compararea acestora cu datele existente deja în Registrul electoral.
(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), alegătorul are dreptul să verifice on-line înscrierea sa în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență.
(4) Prevederile privind Registrul electoral din Legea nr. 208/2015 se aplică în mod corespunzător
(5) Înscrierea în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență este valabilă numai pentru scrutinul pentru care s-a solicitat înscrierea.
(6) În cazul în care datele furnizate conform art. 4 alin. (1) sunt eronate sau incomplete, alegătorul nu este înscris în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență.
Art. 6. - (1) În termen de 48 de ore de la data expirării termenului prevăzut la art. 5 alin. (1), Autoritatea Electorală Permanentă întocmește și tipărește listele electorale pentru votul prin corespondență, pe baza datelor și informațiilor din Registrul electoral. Acestea cuprind alegătorii, ordonați alfabetic pe state, care au solicitat transmiterea documentelor necesare votării la adresa de domiciliu sau reședință din străinătate.
(2) Autoritatea Electorală Permanentă pune listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondență la dispoziția biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, în termen de 3 zile de la data constituirii acestuia.
(3) În termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1), Autoritatea Electorală Permanentă pune listele electorale pentru votul prin corespondență la dispoziția Companiei Naționale „Poșta Română” - S.A.
(4) Alegătorul pentru care Compania Națională „Poșta Română” - S.A. a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă dovada primirii documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență, prevăzute de art. 10 alin. (1), nu va figura în listele electorale permanente întocmite pentru scrutinul respectiv.
Art. 7. - Lista electorală pentru votul prin corespondență cuprinde tipul scrutinului, numele și prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, după caz, seria și numărul actului de identitate, codul poștal al domiciliului sau al reședinței, precum și rubrici pentru data înregistrării plicului exterior și data introducerii plicului interior în urna de vot care vor fi completate de către biroul electoral pentru votul prin corespondență competent, conform prezentei legi.
CAPITOLUL III
Birourile electorale pentru votul prin corespondență
Art. 8. - (1) Constituirea și completarea birourilor electorale pentru votul prin corespondență se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 15 din Legea nr. 208/2015.
(2) Birourile electorale pentru votul prin corespondență au sediul în România și funcționează pe lângă și în subordinea biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
(3) Se înființează câte un birou electoral pentru votul prin corespondență pentru fiecare 10.000 de alegători. În situația în care în străinătate au optat să voteze prin corespondență mai puțin de 10.000 de alegători se înființează un singur birou electoral pentru votul prin corespondență.
(4) Birourile electorale pentru votul prin corespondență sunt constituite, în cazul îndeplinirii criteriilor prevăzute de prezenta lege, cu 15 zile înaintea datei votării.
(5) Arondarea alegătorilor la birourile electorale pentru votul prin corespondență se face în ordine alfabetică, cu asigurarea unei repartiții proporționale, de către biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
(6) Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, precum și candidații independenți pot contesta modul de formare și componența birourilor electorale pentru votul prin corespondență, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, după caz, de completare a acestor birouri.
(7) Contestațiile se depun la biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării și se soluționează de acesta, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 208/2015, în termen de cel mult două zile de la data înregistrării.
Art. 9. - (1) Biroul electoral pentru votul prin corespondență îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) asigură înregistrarea plicurilor exterioare transmise de către alegători;
b) asigură desigilarea plicurilor exterioare transmise sau depuse de către alegători și verificarea existenței documentelor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) și c);
c) asigură introducerea în urna de vot a plicurilor interioare, până la sfârșitul zilei anterioare alegerilor;
d) asigură, în ziua votării, după închiderea urnelor, respectiv după ora 21,00, desigilarea plicurilor interioare, numărarea voturilor și consemnarea rezultatelor votului prin corespondență în procesele-verbale prevăzute de prezenta lege;
e) înaintează procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votului prin corespondență biroului electoral ierarhic superior;
f) soluționează, prin decizie, întâmpinările referitoare la propria activitate;
g) îndeplinește orice alte atribuții ce îi revin potrivit prezentei legi.
(2) Programul și sediul birourilor electorale pentru votul prin corespondență sunt aduse la cunoștința publică, prin orice mijloc de publicitate, prin grija Autorității Electorale Permanente și a Ministerului Afacerilor Externe.
(3) În ziua de joi, din săptămâna în care este stabilită ziua votării, biroul electoral pentru votul prin corespondență își desfășoară activitatea între ora 7,00 și ora 24,00.
CAPITOLUL IV
Procedura de exercitare a dreptului de vot prin corespondență
SECȚIUNEA 1
Confecționarea și transmiterea plicurilor exterioare către alegători
Art. 10. - (1) Documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență care sunt transmise alegătorului sunt următoarele:
a) un plic exterior prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse plicul interior și certificatul de alegător;
b) un plic interior prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse opțiunea sau opțiunile de vot, după caz. Plicul interior va conține un autocolant cu mențiunea „VOTAT”, prevăzut cu elemente de siguranță stabilite prin hotărâre a Guvernului. Alegătorul lipește autocolantul pe opțiunea acestuia din buletinul de vot prin corespondență;
c) certificatul de alegător;
d) instrucțiuni privind exercitarea dreptului de vot, în care se indică și termenul în care alegătorul trebuie să depună în cutia poștală sau la oficiul poștal documentele prevăzute la art. 14 alin. (5), astfel încât acestea să fie livrate biroului electoral competent, în termenul prevăzut de lege;
e) buletinul de vot prin corespondență.
(2) Plicul exterior este autoadresat și este prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia.
(3) Pe plicul exterior sunt imprimate numele și prenumele alegătorului, adresa de corespondență a alegătorului, adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență, conform prezentei legi, precum și un cod de bare care asigură identificarea unică a alegătorului.
(4) Confecționarea documentelor prevăzute la alin. (1) și (2), precum și transmiterea tuturor documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență către alegători sunt asigurate de către Compania Națională „Poșta Română” - S.A., în conformitate cu prevederile art. 12 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență sunt introduse într-un alt plic și transmise la adresa de domiciliu sau reședință a alegătorului indicată în lista electorală pentru votul prin corespondență, pusă la dispoziție de către Autoritatea Electorală Permanentă.
(6) Transmiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență către alegători se poate realiza în sistem de viteză prioritar sau expres, pentru care se va solicita dovada primirii.
(7) Confecționarea tuturor documentelor prevăzute la alin. (1), precum și transmiterea acestora se desfășoară sub supravegherea biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Art. 11. - (1) Certificatul de alegător este un document prevăzut cu elemente de siguranță, care atestă faptul că persoana care îl deține este cea care și-a exercitat dreptul de vot prin corespondență.
(2) Certificatul de alegător cuprinde numele și prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul sau reședința din străinătate, după caz, seria și numărul actului de identitate, precum și declarația pe propria răspundere a alegătorului privind exercitarea în mod liber, direct și secret a dreptului de vot, datată și semnată olograf. În conținutul declarației se vor menționa tipul și data scrutinului.
(3) Certificatul de alegător se semnează olograf de către alegător și poate fi utilizat o singură dată, la scrutinul pentru care a fost emis.
(4) Alegătorul este obligat să comunice de îndată Autorității Electorale Permanente pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea documentelor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a)-c) și e), din motive neimputabile acestuia, precum și situațiile în care aceste documente nu i-au parvenit până cel mai târziu cu 20 de zile înaintea datei votării.
(5) Alegătorul aflat în situația de la alin. (4) își va putea exercita dreptul de vot la secția de votare, conform legii.
Art. 12. - Compania Națională „Poșta Română” - S.A. asigură trimiterea documentelor prevăzute la art. 10 alin. (1) către alegători până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor.
SECȚIUNEA a 2-a
Votarea
Art. 13. - Buletinele de vot prin corespondență prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) vor avea același format cu buletinele de vot utilizate în cadrul secțiilor de votare organizate în străinătate și vor avea imprimat pe prima pagină mențiunea „Buletin de vot prin corespondență”. Imprimarea buletinelor de vot prin corespondență este asigurată prin grija prefectului municipiului București, de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, în termen de 3 zile de data stabilirii machetelor buletinelor de vot.
Art. 14. - (1) Alegătorul introduce buletinul de vot ce conține opțiunea sa de vot în plicul interior, pe care îl sigilează.
(2) Alegătorul completează, datează și semnează olograf certificatul de alegător.
(3) Alegătorul introduce plicul interior sigilat conform alin. (1) și certificatul de alegător completat conform alin. (2) în plicul exterior, pe care îl sigilează
(4) Plicul exterior sigilat conform alin. (3) poate fi depus la orice oficiu poștal sau în orice cutie poștală. Plicul exterior sigilat conform alin. (3) poate fi depus de către alegător la orice operator de curierat pe cheltuiala sa.
(5) Plicurile exterioare sigilate conform alin. (3) trebuie expediate cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență.
(6) Compania Națională „Poșta Română” - S.A. asigură predarea plicurilor exterioare sigilate conform alin. (3), pe bază de borderou de predare-primire, biroului electoral pentru votul prin corespondență.
(7) Plicurile exterioare sigilate livrate după expirarea termenului prevăzut la alin. (5) sunt anulate fără a mai fi desigilate.
Art. 15. - (1) Birourile electorale pentru votul prin corespondență asigură verificarea codurilor de bare imprimate pe plicurile exterioare și înregistrarea primirii acestora.
(2) După înregistrarea plicurilor exterioare, președintele biroului electoral pentru votul prin corespondență, locțiitorul sau membrul desemnat de către președintele biroului electoral pentru votul prin corespondență verifică starea sigiliului plicului exterior.
(3) În cazul în care plicul exterior este desigilat sau deteriorat în asemenea măsură încât este de natură să afecteze integritatea votului prin corespondență, biroul electoral pentru votul prin corespondență anulează prin decizie plicul exterior, acesta nemaifăcând obiectul procedurii de desigilare, verificare a certificatului de alegător și extragere a plicului interior și introducerea acestuia în urna de vot.
(4) Plicurile exterioare sigilate, înregistrate conform alin. (1), sunt desigilate de către biroul electoral pentru votul prin corespondență, care va proceda la verificarea certificatelor de alegător și la verificarea integrității plicurilor interioare și a sigiliilor acestora.
(5) Plicurile exterioare care nu conțin certificatul de alegător sunt anulate prin decizie a biroului electoral pentru votul prin corespondență.
(6) Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător în cazul în care plicul interior este desigilat sau deteriorat în asemenea măsură încât este de natură să afecteze integritatea votului prin corespondență.
(7) Certificatele de alegător se grupează pe pachete, separat de celelalte materiale.
(8) Plicurile interioare sigilate sunt introduse în urne de vot, care sunt sigilate la sfârșitul fiecărei zile de activitate și desigilate, dacă este cazul, la începutul fiecărei zile de activitate.
(9) Urnele de vot sunt păstrate de către biroul electoral pentru votul prin corespondență în condiții de siguranță și sub pază asigurată de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
CAPITOLUL V
Numărarea voturilor și consemnarea rezultatelor votării
Art. 16. - (1) În ziua votării după ora 21,00, biroul electoral pentru votul prin corespondență desigilează urnele de vot una câte una și desigilează plicurile interioare.
(2) Situațiile în care în plicul interior nu se găsește niciun buletin de vot sunt consemnate în procesul-verbal de consemnare a rezultatelor votării.
(3) Opțiunile de vot sunt grupate pe tipuri de buletine de vot, pe candidați și liste de candidați, după caz.
(4) În cazul în care în același plic interior au fost introduse două sau mai multe buletine de vot, acestea sunt declarate nule de către biroul electoral pentru votul prin corespondență.
Art. 17. - (1) La încheierea operațiunilor prevăzute la art. 16, biroul electoral pentru votul prin corespondență consemnează rezultatul votului prin corespondență într-un proces-verbal, pentru fiecare tip de scrutin, încheiat în două exemplare originale, care va cuprinde:
a) numărul total al alegătorilor arondați;
b) numărul total al plicurilor exterioare primite de la alegători, din care:
b1) numărul total al plicurilor exterioare valabile;
b2) numărul total al plicurilor exterioare nule;
c) numărul total al plicurilor interioare, din care:
c1) numărul plicurilor interioare valabile;
c2) numărul plicurilor interioare nule;
d) numărul total al voturilor, din care:
d1) numărul voturilor valabil exprimate;
d2) numărul voturilor nule;
e) numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare candidat sau listă de candidați;
f) numărul voturilor contestate;
g) expunerea pe scurt a întâmpinărilor, contestațiilor și a modului de soluționare a lor, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral ierarhic superior.
(2) Procesul-verbal semnat de președinte, de locțiitorul acestuia, precum și de membrii biroului electoral pentru votul prin corespondență, purtând ștampila de control a acestuia, se va înainta biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, în cel mult 24 de ore de la data votării.
(3) Biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării asigură centralizarea datelor prevăzute la alin. (1) și includerea acestora în procesele-verbale privind consemnarea și centralizarea rezultatelor votării, pe care le întocmesc conform prevederilor legale aplicabile.
(4) Biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării predă Biroului Electoral Central un exemplar original al proceselor-verbale prevăzute la alin. (2) în cel mult 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la alin. (2).
(5) Procesele-verbale prevăzute la alin. (1) sunt publicate pe site-ul Biroului Electoral Central, în cel mult 24 de ore de la data primirii acestora conform alin. (4).
Art. 18. - (1) În timpul operațiunilor de deschidere a plicurilor exterioare și a plicurilor interioare, precum și în ceea ce privește numărarea voturilor se pot face întâmpinări de către persoanele care asistă la aceste operațiuni, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, precum și de către candidații independenți.
(2) Întâmpinările se soluționează pe loc, prin decizie, de către biroul electoral pentru votul prin corespondență.
(3) Întâmpinările se depun la președintele biroului electoral pentru votul prin corespondență. Acestea se formulează în scris în două exemplare, din care unul, semnat și ștampilat de președinte, rămâne la contestator.
(4) Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, precum și candidații independenți pot formula contestații privind deciziile prevăzute la alin. (2), precum și alte operațiuni efectuate de biroul electoral pentru votul prin corespondență.
(5) Contestațiile prevăzute la alin. (4) se depun la biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării și se soluționează de acesta, prin decizie definitivă, în termen de cel mult două zile de la data înregistrării.
Art. 19. - La toate operațiunile efectuate de către biroul pentru votul prin corespondență pot asista, în afara personalului tehnic auxiliar al acestora, și persoanele acreditate conform legii.
Art. 20. - (1) Plicurile exterioare, certificatele de alegător, plicurile interioare și buletinele de vot valabile, nule și contestate sunt predate, pe bază de proces-verbal, președintelui biroului ierarhic superior de către președintele biroului electoral pentru votul prin corespondență, urmând a fi arhivate conform prevederilor legale.
(2) Cererile de înregistrare a alegătorilor în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență sunt păstrate conform Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată.
CAPITOLUL VI
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 21. - (1) Cheltuielile privind votul prin corespondență se suportă de la bugetul de stat, conform legii.
(2) Guvernul asigură sediile și dotarea birourilor electorale pentru votul prin corespondență.
(3) Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe organizează și derulează campanii de informare a cetățenilor români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate privind modalitatea de exercitare a dreptului de vot prin corespondență.
(4) Pe perioada cât funcționează birourile electorale pentru votul prin corespondență, membrii acestora și personalul tehnic auxiliar se consideră detașați și primesc o indemnizație pentru activitatea efectuată, stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorității Electorale Permanente.
(5) Pentru indemnizațiile prevăzute la alin. (4) se reține, se datorează și se virează numai impozitul pe venit, potrivit legii.
Art. 22. - (1) Modelele, dimensiunile și condițiile de confecționare a documentelor prevăzute la art. 10 sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorității Electorale Permanente, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili, prin hotărâre, următoarele:
a) ordonatorul de credite cu care Compania Națională „Poșta Română” - S.A. va încheia contractul privind confecționarea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență și a serviciilor poștale aferente procesului electoral;
b) tipurile de servicii și produse poștale utilizate pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență;
c) tipurile de cheltuieli aferente votului prin corespondență;
d) modalitatea de plată a serviciilor ce vor face obiectul contractului prevăzut la lit. a), conform tarifelor poștale în vigoare aferente fiecărui tip de serviciu și produs.
(3) Compania Națională „Poșta Română” - S.A. va proceda la achiziționarea serviciilor și produselor necesare îndeplinirii obligațiilor care îi revin potrivit prezentei legi, prin derogare de la prevederile legislației privind achizițiile publice.
(4) Termenul de elaborare și adoptare a actelor normative prevăzute la art. 4 alin. (2) și art. 21 alin. (4) este de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 23. - Prezenta lege se completează cu prevederile Legii nr. 208/2015.
Art. 24. - Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 33, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(4) În plus față de datele menționate la alin. (1), pentru fiecare alegător cu domiciliul în România care și-a stabilit reședința în străinătate se pot înscrie adresa de reședință din străinătate, opțiunea pentru votul prin corespondență și codul poștal al adresei de reședință din străinătate
(5) În plus față de datele menționate la alin. (1), pentru fiecare alegător cu domiciliul în străinătate care și-a stabilit reședința în altă țară se pot înscrie adresa de reședință din străinătate, opțiunea pentru votul prin corespondență și codul poștal al adresei de domiciliu sau al adresei de reședință din străinătate.”
2. La articolul 49, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(3) Listele electorale permanente din străinătate se întocmesc și se tipăresc de către Autoritatea Electorală Permanentă și se transmit biroului electoral pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, în termen de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 23 alin. (6).”
3. La articolul 52, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:
„(11) Listele de candidați și candidaturile independente pentru Senat și Camera Deputaților în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării se depun la biroul electoral pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, până cel mai târziu cu 60 de zile înaintea datei alegerilor.
(12) Listele de candidați propuse de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale, conform art. 54 alin. (4), se depun la Biroul Electoral Central, până cel mai târziu cu 60 de zile înaintea datei alegerilor.”
4. La articolul 60, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 60. - (1) La data expirării termenelor de depunere a candidaturilor, la care se adaugă termenele prevăzute la art. 59 alin. (1), (2), (7) și (8), după caz, birourile electorale de circumscripție și Biroul Electoral Central încheie câte un proces-verbal prin care constată rămânerea definitivă a candidaturilor.”
5. La articolul 84 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării, persoana care și-a pierdut drepturile electorale și persoana care a optat să voteze prin corespondență;”.
6. La articolul 95, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) Procesele-verbale întocmite de biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării cuprind, pe lângă elementele prevăzute la alin. (2), următoarele date:
a) numărul total al alegătorilor, potrivit listelor electorale pentru votul prin corespondență;
b) numărul total al alegătorilor care au votat prin corespondență, înscriși în listele electorale pentru votul prin corespondență;
c) numărul plicurilor exterioare expediate;
d) numărul plicurilor exterioare sau interioare anulate.”
7. La articolul 96 alineatul (1), literele a), b), f) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„a) numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale, din care:
- numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente;
- numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale suplimentare;
- numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale pentru votul prin corespondență;
b) numărul total al alegătorilor care au votat, înscriși în listele electorale, din care:
- numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente;
- numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale suplimentare;
- numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale pentru votul prin corespondență;................................................................................................
f) numărul buletinelor de vot primite de secțiile de votare și numărul plicurilor exterioare expediate către alegători;
g) numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate, precum și numărul plicurilor exterioare sau interioare anulate;”.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI, CĂLIN-CONSTANTIN-ANTONPOPESCU-TĂRICEANU
București, 19 noiembrie 2015.
Nr. 288.
Comentarii articol (0)