Având în vedere dispozițiile art. 291 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 207/2015,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1. - (1) Se aprobă modelul și conținutul formularisticii prevăzute în anexele nr. 1 și 2, după cum urmează:
a) „Declarație informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România”, prevăzută în anexa nr. 1;
b) „Declarație informativă privind produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”, prevăzută în anexa nr. 2.
(2) Formularele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se completează și se depun conform instrucțiunilor prevăzute în anexele nr. 3 și 4, astfel:
a) Instrucțiuni de completare a formularului „Declarație informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România”, prevăzute în anexa nr. 3;
b) Instrucțiuni de completare a formularului „Declarație informativă privind produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”, prevăzute în anexa nr. 4.
Art. 2. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și păstrare a formularelor prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 5.
Art. 3. - Entitățile raportoare au obligația depunerii declarațiilor informative privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România și privind produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.
Art. 4. - Declarațiile se depun în format electronic sub forma unor fișiere PDF, care au atașate fișiere XML.
Art. 5. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 6. - Direcția generală de informații fiscale, Direcția generală de tehnologia informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, precum și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate acestora din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, ParteaI, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Gelu-Ștefan Diaconu
București, 26 octombrie 2015.
Nr. 2.727.
Anexe
Instrucţiuni de completare a formularului „Declarație informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România”
I. Depunerea declarației
1. Modul de depunere
(1) Plătitorii veniturilor de natură salarială sau asimilate salariilor/remunerațiilor administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, denumiți în continuare entități raportoare, care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile din astfel de remunerații, transmit organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin completarea declarației informative, informațiile necesare realizării schimbului automat de informații, cu privire la rezidenții din alte state membre ale Uniunii Europene care obțin venituri din România în calitate de administratori sau funcții de conducere asimilate administratorilor, potrivit legislației în vigoare în România
(2) Persoanele, denumite în continuare beneficiari de venit, pentru care se completează prezenta declarație informativă, sunt persoanele fizice rezidente în alte state membre ale Uniunii Europene, care: - au realizat venituri din România din salarii sau asimilate salariului, în baza contractului individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, dar și din orice alte activități dependente, la entitățile raportoare din România;
- au realizat venituri de la entitățile raportoare din România, în calitate de administratori sau persoane asimilate acestora, ca urmare a activității de conducere și administrare, exercitate în sensul legislației în materie din România (de exemplu, administratori, directori, membrii directoratului, membrii consiliului de supraveghere, membrii consiliului de administrație). Declarația se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1, care are atașat fișierul XML. Declarația se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii. Pentru depunerea declarației, entitatea raportoare trebuie să dețină un certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată. Declarația se poate depune și pe suport electronic, însoțit de anexa nr. 1 la prezentul ordin, în format hârtie (doar prima pagină), semnat, conform legii. Declarația în format electronic, însoțită de formularul listat, semnat, se depune direct la registratura organului fiscal în a cărui evidență entitatea raportoare este înregistrată ca plătitor de impozite, taxe și contribuții ori se comunică prin poștă cu confirmare de primire, în condițiile legii. Declarația se completează/validează cu ajutorul programelor de asistență. Programele de asistență sunt puse la dispoziția entităților raportoare gratuit de către unitățile fiscale subordonate sau pot fi descărcate de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.mfinante.gov.ro.
2. Termenul de depunere
Anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat
3. Organul fiscal competent
Declarația se depune la organul fiscal la care entitatea raportoare este înregistrată în evidența fiscală.
II. Completarea declarației
1. Caseta „Perioada de raportare” „Anul”, pentru care se completează declarația, se înscrie cu cifre arabe, cu 4 caractere (de exemplu: 2014).
2. Caseta „Declarație rectificativă” Se bifează cu X în situația în care rectificarea declarației se realizează pentru corectarea unor erori de completare ale entităților raportoare. Declarația se va completa integral, nu numai pentru diferențe. Declarația informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora realizate de beneficiarii de venit, poate fi corectată de entitățile raportoare din proprie inițiativă, prin depunerea unei declarații rectificative. Declarația rectificativă se utilizează pentru:
a) corectarea unor elemente de identificare ale beneficiarului de venit;
b) corectarea altor informații cuprinse de formular.
Declarația rectificativă se întocmește pe același model de formular precum declarația inițială, bifându-se cu X căsuța aflată pe prima pagină a formularului.
Declarația rectificativă se completează integral înscriindu-se toate datele și informațiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă față de declarația inițială.
Declarația rectificativă se depune ori de câte ori este cazul, potrivit legislației în vigoare.
Secțiunea A „Date de identificare ale plătitorului de venit”
La această secțiune se completează date referitoare la plătitorul de venit.
„Date de identificare ale plătitorului de venit”
- Cod de identificare fiscală - se completează codul de identificare fiscală al entității raportoare;
- Denumirea - se completează denumirea entității raportoare;
- Adresa - se completează adresa domiciliului fiscal al entității raportoare;
- Tip plătitor - se selectează din listă una dintre valorile menționate mai jos, după tipul de capital:
- stat, unitate administrativ-teritorială, autorități locale;
- sectorul privat;
- societăți cu capital de stat și privat;
- altă situație. Forma juridică de organizare - se alege una dintre formele de mai jos:
- persoane juridice;
- autorități și instituții publice;
- organizație internațională sau reprezentanță a acesteia pe teritoriul României;
- organizații nonprofit;
- organisme de plasament colectiv;
- parteneriat/asociere în participațiune;
- fiducie;
- altele.
Secțiunea B „Rezumat declarație”:
- Suma de control S
Secțiunea C „Beneficiarii de venit”
La această secțiune se completează date referitoare la fiecare beneficiar de venit.
Subsecțiunea C1 „Date de identificare ale beneficiarului de venit”
1. Nume și prenume - se completează numele și prenumele beneficiarului de venit;
2. Naționalitate - se completează naționalitatea beneficiarului de venit;
3. Data nașterii - se completează data nașterii beneficiarului de venit;
4. NIF în statul de rezidență - se completează codul de identificare fiscală al beneficiarului de venit; 5. Pașaport/Act de identitate - se completează numărul și seria actului de identitate al beneficiarului de venit;
6. Adresa în statul de rezidență al beneficiarului de venit:
6.1. Statul de rezidență;
6.2. Localitatea;
6.3. Strada;
6.4. Nr. ;
6.5. Cod poștal.
7. Identificat prin CNP/NIF în România - se completează CNP/NIF al beneficiarului de venit atribuit de autoritatea competentă din România.
8. În calitate de - se alege din listă calitatea persoanei care face obiectul raportării:
- în interes personal - se alege în situația în care persoana care face obiectul raportării încheie poliță de asigurare în alt scop decât pentru activitatea de afaceri;
- în scop de afaceri - se alege în situația în care persoana care face obiectul raportării desfășoară activitate de afaceri;
- în interes personal și de afaceri;
- altele.
9. Tip adresă - se alege din listă una dintre valorile menționate mai jos:
- de domiciliu sau de la locul de afacere;
- de domiciliu;
- de la locul de afacere.
10. Categorie beneficiar de venit - se alege din listă categoria beneficiarului de venit:
- dependent - se alege în situația în care persoana care face obiectul raportării se află într-o relație de angajare cu entitatea raportoare de la care obține venitul;
- alte categorii de persoane care realizează venituri asimilate salariilor - se alege în situația în care persoana care face obiectul raportării nu se află într-o relație de angajare (nu este salariat) cu entitatea raportoare de la care obține venitul.
Subsecțiunea C2 „Impozit anual asupra veniturilor/remunerațiilor obținute de beneficiarii de venit”
1. Impozit anual asupra veniturilor/remunerațiilor obținute de beneficiarii de venit - se completează cu suma reprezentând impozitul aferent venitului declarat, stabilită prin cumularea impozitului reținut de entitatea raportoare, pentru veniturile realizate în fiecare lună a perioadei impozabile în care activitatea s-a desfășurat în România, calculat prin aplicarea cotei de impozitare asupra bazei de calcul lunare, conform Codului fiscal. Conform Codului fiscal, remunerațiile obținute de beneficiarii de venit sunt asimilate salariilor și sunt impozitate.
Subsecțiunea C3 „Veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor/remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora”
1. Tipul de venit de natură salarială sau asimilat salariilor/remunerație primită de administratori și de alte persoane asimilate acestora Pentru fiecare tip de venit/remunerație se va genera câte un rând în tabel. Se selectează din lista de valori, pentru fiecare beneficiar de venit, tipul de venit de natură salarială sau asimilat salariului/remunerație corespunzătoare:
- indemnizație brută a administratorilor;
- sume din profitul net;
- remunerații obținute de directori în baza unui contract de mandat;
- remunerații suplimentare obținute de membrii consiliului de administrație;
- indemnizații ale directorilor - se alege din listă în situația în care există alte indemnizații și venituri de natură salarială, altele decât cele specificate la punctele anterioare, realizate în legătură cu activitatea de director sau altă funcție de conducere asimilată, cum ar fi: indemnizații de conducere, în consiliul de administrație, membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere;
- venituri brute din salarii - se alege din listă în situația în care există salarii brute, realizate în perioada de raportare;
- bonusuri, comisioane, onorarii - se completează în situația în care beneficiarii de venit obțin astfel de tipuri de remunerație;
- indemnizație de loialitate - se alege din listă în situația în care există indemnizații lunare plătite, conform legii, de entitățile raportoare pe perioada de neconcurență;
- indemnizații în legătură cu mutarea (reinstalarea) în cadrul serviciului - se alege din listă atunci când sumele sunt primite, potrivit dispozițiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
- avantaje primite în legătură cu activitatea desfășurată - se alege din listă în situația în care există avantaje, respectiv utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepția deplasării pe distanța dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;
- avantaje reprezentând cazare sau beneficii similare - se alege din listă în cazul în care există beneficii sub formă de cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum și alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preț mai mic decât prețul pieței; - primele de asigurare plătite de către entitatea raportoare pentru beneficiar de venituri, altele decât contribuțiile obligatorii;
- avantaje sub formă de stock options și acțiuni - se va selecta în vederea declarării avantajelor sub formă de stock options plan, la momentul angajării și implicit la momentul acordării, potrivit Codului fiscal;
- daune - se alege din listă în situația în care există interese primite de administratori ca urmare a revocării fără justă cauză (conform art. 1371 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare).
2. Venit declarat în D112 (DA/NU)
3. Dată început - se completează data la care beneficiarul de venit începe să realizeze venitul.
4. Dată sfârșit - se completează data la care beneficiarul de venit a încetat să realizeze venit.
5. Periodicitatea obținerii tipului de venit/remunerație de către beneficiarul de venit - se completează cu perioada obținerii tipului de venit/remunerație (lunar, trimestrial, semestrial, anual, ocazional).
6. Regimul fiscal al tipului de venit/remunerație - se selectează din lista de valori de mai jos regimul fiscal aplicabil, pentru fiecare tip de remunerație primită de beneficiarul de venit:
- venit/remunerație impozabil (ă) - se selectează în situația în care venitul/remunerația realizat (ă) face parte din categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal;
- venit/remunerație neimpozabil (ă) - se selectează în situația în care venitul/remunerația realizat (ă) nu face parte din categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Codului fiscal;
- venit/remunerație scutit (ă) - se selectează în situația în care venitul/remunerația realizat (ă) face parte din categoriile de venituri scutite de impozit, potrivit Codului fiscal.
7. Suma anuală a veniturilor/remunerațiilor obținute de beneficiarii de venit - se completează suma totală anuală obținută de beneficiarii de venit, pentru fiecare tip de venit/remunerație obținută de beneficiarii de venit, stabilită prin cumularea fiecărui tip de venit brut al fiecărei luni.
8. Moneda - se completează cu moneda în care s-a efectuat plata venitului/remunerației.
9. Contul - se completează în cazul în care plata este efectuată prin transfer bancar - se completează cu contul (BIC, IBAN, OBAN, ISIN, OSIN) în care s-a efectuat plata venitului/remunerației.
Instrucţiuni de completare a formularului „Declarație informativă privind produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”
I. Depunerea declarației
1. Modul de depunere Asigurătorii, definiți conform Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare entități raportoare (respectiv societățile de asigurare persoane juridice române autorizate să desfășoare activitate de asigurare, societățile mutuale de asigurare și sucursalele societăților de asigurare dintr-un stat membru sau dintr-un stat terț), transmit organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin completarea declarației informative, informații necesare realizării schimbului automat de informații, cu privire la rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, care au calitatea de asigurat, beneficiar, plătitor de primă, contractant (titular) în cadrul unor polițe de asigurări de viață încheiate pe teritoriul României, denumiți în continuare persoane care fac obiectul raportării.
Declarația se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin, care are atașat fișierul XML.
Declarația se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii. Pentru depunerea declarației, entitatea raportoare trebuie să dețină un certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.
Declarația se poate depune și pe suport electronic, însoțită de anexa nr. 2 la prezentul ordin, în format hârtie (doar prima pagină), semnat, conform legii.
Declarația în format electronic, însoțită de formularul listat, semnat, se depune direct la registratura organului fiscal în a cărui evidență entitatea raportoare este înregistrată ca plătitor de impozite, taxe și contribuții ori se comunică prin poștă cu confirmare de primire, în condițiile legii. Declarația se completează/validează cu ajutorul programelor de asistență. Programele de asistență sunt puse la dispoziția entităților raportoare gratuit de către unitățile fiscale subordonate sau pot fi descărcate de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.mfinante.gov.ro.
2. Termenul de depunere Anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat, pentru informații referitoare la produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României
3. Organul fiscal competent Declarația se depune la organul fiscal la care entitatea raportoare este înregistrată în evidența fiscală.
II. Completarea declarației
1. Caseta „Perioada de raportare”
„Anul” pentru care se completează declarația se înscrie cu cifre arabe, cu 4 caractere (de exemplu: 2014).
2. Caseta „Declarație rectificativă”
Se bifează cu X în situația în care rectificarea declarației se realizează pentru corectarea unor erori de completare ale entităților raportoare. Declarația se va completa integral, nu numai pentru diferențe. Declarația informativă privind produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României poate fi corectată de entitățile raportoare din proprie inițiativă, prin depunerea unei declarații rectificative.
Declarația rectificativă se utilizează pentru:
a) corectarea unor elemente de identificare ale persoanei care face obiectul raportării;
b) corectarea altor informații cuprinse de formular. Declarația rectificativă se întocmește pe același model de formular precum declarația inițială, bifându-se cu X căsuța aflată pe prima pagină a formularului. Declarația rectificativă se completează integral, înscriindu-se toate datele și informațiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă față de declarația inițială. Declarația rectificativă se depune ori de câte ori este cazul, potrivit legislației în vigoare.
Secțiunea A „Date de identificare ale entității raportoare” - se vor completa datele de identificare ale asigurătorului.
1. Cod de identificare fiscală - se înscrie codul de identificare fiscală al entității raportoare;
2. Denumire - se înscrie denumirea entității raportoare;
3. Județ - se înscrie județul sediului entității raportoare;
4. Sector - se înscrie sectorul sediului entității raportoare;
5. Localitate - se înscrie localitatea sediului entității raportoare;
6. Adresa - se înscriu strada, număr, bloc, scară, etaj, apartament, cod poștal al sediului entității raportoare;
7. Rezidență în țara - se alege din listă țara de rezidență a entității raportoare;
8. Forma juridică de organizare - se alege una dintre formele de mai jos:
- persoană juridică română;
- persoană juridică civilă (societate mutuală de asigurări);
- sediu permanent al unei societăți de asigurare (sucursale ale societăților de asigurare dintr-un stat membru sau dintr-un stat terț);
- altele.
9. Tip adresă: se alege din listă tipul adresei:
- rezidență;
- locul activității de afaceri;
- sediu social.
10. Sediul declarat este sediul permanent - se alege una dintre valorile:
- Da;
- Nu.
11. Reprezentantul legal/împuternicitul pentru entitatea raportoare
11.1. Denumire/Nume și prenume - se completează denumirea sau numele și prenumele reprezentantului legal/împuternicitului; 11.2. CIF/CNP/NIF (în România) - se completează CIF/CNP/NIF al reprezentantului legal/împuternicitului;
11.3. Adresa - se completează adresa reprezentantului legal/împuternicitului.
Secțiunea B „Rezumat declarație”
- NUMĂRUL TOTAL AL PERSOANELOR DECLARATE;
- SUMA VALORILOR DECLARATE.
Secțiunea C „Date aferente poliței”
Toate informațiile descrise mai jos se completează pentru fiecare poliță.
C.1. Polița
1. Descriere poliță:
1.1. Numărul poliței - se completează cu numărul poliței.
1.2. Tipul poliței - se alege una dintre valorile de mai jos, în funcție de tipul poliței încheiate cu asigurătorul:
- poliță risc - se completează în cazul în care se încheie o poliță de risc aferentă asigurării de viață;
- alt tip de poliță - se completează pentru orice altă poliță aferentă asigurărilor de viață.
1.3. Tratamentul fiscal al contribuțiilor (primele de asigurare) - se alege tipul tratamentului fiscal: - impozabil - se alege în situația în care contribuția (prima de asigurare) reprezintă venit impozabil;
- scutit/neimpozabil - se alege în situația în care contribuția (prima de asigurare) este scutită de la plata impozitului pe venit sau reprezintă un venit neimpozabil;
- deductibilă - se alege în situația în care contribuția (prima de asigurare) este o cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit;
- dedusă - se alege în situația în care contribuția (prima de asigurare) este dedusă;
- nu se aplică - se alege în situația în care nu se aplică pentru niciunul din câmpurile menționate anterior.
1.4. Frecvența de plată a contribuțiilor (primelor de asigurare): o singură plată/plăți eșalonate.
1.5. Dată de început poliță - se completează data de la care începe contractul de asigurare.
1.6. Dată de sfârșit poliță - se completează data de la care se termină valabilitatea contractului de asigurare.
2. Durata contribuției (primei de asigurare) a poliței:
2.1. Tip termen înscris în poliță - se alege tipul termenului înscris în polița încheiată:
- poliță cu termen fix - se completează pentru polițele de asigurare cu opțiune de termen fix;
- poliță pe durata vieții - se completează pentru polițele de asigurare de viață, pe durată nelimitată.
2.2. Numărul minim de ani - se completează numărul minim de ani pentru care contribuția (prima de asigurare) trebuie plătită.
3. Durata beneficiului:
3.1. Tipul beneficiului - se alege tipul beneficiului care indică momentul când vor fi plătite beneficiile în viitor (anuități):
- anuitate/rentă viageră - se alege în cazul asigurărilor de viață care reprezintă o serie de plăți regulate, la un anumit interval de timp, efectuate de entitatea raportoare pe întreaga viață a persoanei care face obiectul raportării;
- anuități pe o perioadă determinată - se alege în cazul asigurărilor de viață care reprezintă o serie de plăți regulate, la un anumit interval de timp, efectuate de entitatea raportoare pe o anumită perioadă determinată;
- suma totală - se alege în situația în care suma este plătită în totalitate;
- alte tipuri de anuități - se alege în situația în care apar alte tipuri de anuități față de cele enumerate anterior.
3.2. Număr minim de ani - se completează numărul minim de ani pe parcursul cărora se plătește beneficiul.
4. Opțiunile poliței:
4.1. Tip opțiune - se alege tipul de opțiune care indică dacă răscumpărarea anticipată (înainte de scadență) a poliței este sau nu posibilă:
- opțiune de cesionare - se alege pentru polițele încheiate cu opțiune de cesionare;
- opțiune transfer - se alege pentru polițele încheiate cu opțiune de transfer;
- opțiune de răscumpărare - se alege pentru polițele încheiate cu opțiune de răscumpărare anticipată.
5. Valoarea de capital a poliței - se alege una sau mai multe valori de capital asociate poliței:
5.1. Tip valoare de capital - se alege în situația în care se indică valoarea de răscumpărare și valoarea de piață a poliței:
- valoarea de răscumpărare - se alege în situația în care suma garantată pentru a fi plătită clientului în situația în care acesta renunță la contractul său de asigurare înainte de maturitate;
- valoarea de piață (valoarea contului) - se alege în situația în care un activ poate fi tranzacționat sau o obligație decontată într-o tranzacție obiectivă, pe baza unor prețuri determinabile pe o piață activă, dezvoltată și lichidă, utilizată de entitatea raportoare;
- altele - se alege pentru orice altă valoare de asigurare reprezentând limita maximă până la care entitatea raportoare răspunde pentru unul sau mai multe evenimente asigurate și în funcție de care se stabilește mărimea primei de asigurare;
- necunoscut - se alege în situația în care nu sunt cunoscute tipurile de valori de capital:
5.2. Valoarea - se completează, după caz: valoarea de răscumpărare/valoarea de piață (valoarea contului)/altele/necunoscut.
5.3. Moneda - se completează moneda din polița de asigurare.
C.2. Persoana care face obiectul raportării - se completează informații despre persoana aflată în oricare dintre următoarele calități: asigurat, beneficiar, plătitor de primă, contractant (titular) în cadrul unor polițe de asigurări de viață încheiate pe teritoriul României. Cel puțin una dintre aceste persoane trebuie să fie rezident al altor state membre ale Uniunii Europene.
1. Calitate persoană - [beneficiar/asigurat/plătitor de primă/contractant (titular)] - se alege din listă calitatea persoanei în cadrul poliței:
- beneficiar;
- asigurat;
- plătitor de primă;
- contractant (titular).
2. Tip persoană - se alege tipul persoanei:
- persoană fizică; și
- persoană juridică.
3. Denumire/Nume și prenume:
4. Adresa/Sediul persoanei în statul de rezidență: - se completează cu adresa din statul de rezidență; statul de rezidență, localitatea, strada, nr. , cod poștal.
5. CNP/NIF/CUI în România.
6. CIF în statul de rezidență - se completează numai pentru persoanele rezidente în alt stat membru al UE.
7. Alte date de identificare pentru persoana fizică:
7.1. Naționalitatea (statul);
7.2. Data nașterii;
7.3. Pașaport/Act de identitate (serie nr. );
7.4. În calitate de: se alege din listă calitatea persoanei care face obiectul raportării:
- în interes personal - se alege în situația în care persoana care face obiectul raportării încheie poliță de asigurare în alt scop decât pentru activitatea de afaceri;
- în scop de afaceri - se alege în situația în care persoana care face obiectul raportării desfășoară activitate de afaceri;
- în interes personal și de afaceri;
- altele.
7.5. Tip adresă - se alege din listă tipul adresei:
- rezidență sau locul activității de afaceri;
- rezidență;
- locul activității de afaceri;
- sediul social;
- alt tip de adresă.
8. Alte date de identificare pentru persoana juridică
8.1. Tip persoana juridică - se alege din listă tipul persoanei juridice:
- persoane juridice;
- autorități și instituții publice;
- organizație internațională sau reprezentanță a acesteia pe teritoriul României;
- organizații nonprofit;
- organisme de plasament colectiv;
- parteneriat/asociere în participațiune;
- fiducie;
- altele.
8.2. Sediul declarat este sediul permanent - se alege una dintre valorile:
- Da;
- Nu.
9. Reprezentantul legal/împuternicitul pentru persoana juridică;
9.1. Tip reprezentant:
- persoană fizică;
- persoană juridică;
9.2. Denumire/Nume și prenume; 9.3 CIF/CNP/NIF (în România);
9.4. Adresa (în România). În cazul în care tip persoană este beneficiar:
10. Beneficiar
10.1. Tip beneficiar - se alege una dintre valorile:
- cu drepturi depline - se alege în situația în care persoana îndreptățită/desemnată în contractul de asigurare să încaseze sumele cuvenite în cazul producerii unui eveniment asigurat este beneficiarul direct și nu există nicio persoană care acționează în numele său;
- în numele - se alege în situația în care beneficiarul este o terță persoană;
- beneficiar final - se completează în situația în care persoana îndreptățită/desemnată în contractul de asigurare să încaseze sumele cuvenite în cazul producerii unui eveniment asigurat este beneficiarul efectiv care este reprezentat în cadrul operațiunii de către o altă persoană care acționează în numele său;
- necunoscut - se alege în situația în care persoana îndreptățită/desemnată să încaseze sumele cuvenite în cazul producerii unui eveniment asigurat nu este cunoscută.
10.2. Unic/Mai mulți/Necunoscut - se alege una dintre valorile enumerate.
10.3. Cota-parte deținută în polița de asigurare - se completează cota-parte deținută.
10.4. Stare beneficiar - se alege una dintre valorile:
- revocabil;
- irevocabil. În cazul în care tip persoană este asigurat:
10. Asigurat
10.2. Unic/mai mulți/necunoscut - se alege una dintre valorile enumerate.
10.3. Cota-parte deținută în polița de asigurare - se completează cota-parte.
10.4. Relația cu beneficiarul - se alege în situația în care asiguratul este diferit față de beneficiar, prin selectarea uneia dintre valorile:
- angajator;
- soțul/partenerul;
- părinte/copii;
- propria afacere/entitate conexă. În cazul în care tip persoană este plătitor de contribuții (prime de asigurare):
10. Plătitor de contribuții (prime).
10.1. Tip plătitor: se alege una dintre valorile: - cu drepturi depline - se alege în situația în care persoana are obligația plății contribuțiilor (primelor de asigurare);
- în numele - se alege în situația în care o terță persoană are calitatea de plătitor de contribuții (prime de asigurare);
- necunoscut - se alege în situația în care persoana care deține calitatea de plătitor nu se cunoaște.
10.2. Unic/Mai mulți/Necunoscut - se alege una dintre valorile enumerate;
10.3. Cota-parte deținută în polița de asigurare - se completează cota-parte deținută.
10.4. Relația cu beneficiarul: se alege în situația în care plătitorul de contribuții (primei de asigurare) este diferit de beneficiar, prin selectarea uneia dintre valorile:
- angajator;
- soțul/partenerul;
- părinte/copii;
- propria afacere/entitate conexă. În cazul în care tip persoană este contractant/titular
10. Contractant/Titular.
10.1. Tip contractant/titular: se alege una dintre valorile: - cu drepturi depline - se alege în situația în care persoana care încheie un contract de asigurare are și obligația achitării contribuțiilor (primelor de asigurare) corespunzătoare;
- în numele - se alege în situația în care există o terță persoană care are calitatea de reprezentant/împuternicit;
- necunoscut - se alege în situația în care persoana care deține calitatea de titular/contractant nu se cunoaște.
10.2. Unic/Mai mulți/Necunoscut - se alege una dintre valorile enumerate.
10.3. Cota-parte deținută în polița de asigurare - se completează cota-parte.
10.4. Relația cu beneficiarul - se alege în situația în care contractantul/titularul este diferit față de beneficiar, prin selectarea uneia dintre următoarele valori:
- angajator;
- soțul/partenerul;
- părinte/copii;
- propria afacere/entitate conexă.
C.3. Eveniment
1. Eveniment
1.1. Data actuală a evenimentului - se completează cu data evenimentului: zi/lună/an.
1.2. Data de referință a evenimentului - se completează cu data de referință a evenimentului: zi/lună/an.
1.3. Tipul evenimentului - se alege tipul poliței de asigurare din lista de valori: IN
- prima de asigurare eșalonată - se alege tipul de contribuție (primei de asigurare) aferent poliței de asigurare;
- primă suplimentară - se alege atunci când tipul de contribuție (primei de asigurare) diferă de cel menționat anterior; OUT
- rentă - se alege pentru asigurările de viață care reprezintă o serie de plăți regulate, la un anumit interval de timp, efectuate de entitatea raportoare, pe o anumită perioadă determinată sau pe întreaga viață a asiguratului;
- indemnizația poliței la maturitate - se alege atunci când indemnizația la maturitatea contractului se încasează integral;
- deces - se alege atunci când sunt încheiate polițe cu opțiune de deces;
- invaliditate/accident - se alege atunci când sunt încheiate polițe cu opțiune de invaliditate/accident;
- boală - se alege atunci când sunt încheiate polițe cu opțiune de boală;
- drepturi de răscumpărare - se alege atunci când polița este răscumpărată înainte de maturitate, total sau parțial;
- alte plăți - se alege atunci când sunt efectuate alte plăți către beneficiar;
TRANSFER IN
- transfer IN - se alege atunci când are loc un transfer al valorii contului de pe o poliță pe alta;
- transfer IN la nivel național - se alege atunci când are loc un transfer de la o poliță către altă poliță, localizate în cadrul aceleiași țări, ținând cont de noua poliță;
- transfer IN la nivel internațional - se alege atunci când are loc un transfer de la o poliță către altă poliță localizată în altă țară, ținând cont de noua poliță;
- alt tip de transfer IN - se alege în situația în care are loc un alt tip de transfer;
TRANSFER OUT
- transfer OUT la nivelul schemei - se alege atunci când au loc plăți pe baza unei scheme, transfer efectuat în cadrul aceleiași polițe;
- transfer la nivel național - se alege în situația în care au loc plăți la nivel național, transfer efectuat de la o poliță către altă poliță, localizate în cadrul aceleiași țări, ținând cont de vechea poliță;
- transfer la nivel internațional - se alege în situația în care au loc plăți la nivel internațional, transfer efectuat de la o poliță la o altă poliță localizată în altă țară, ținând cont de vechea poliță;
- alt tip de transfer - se alege în cazul în care transferul este diferit față de cele menționate anterior; ALTE TIPURI
Evenimente
- garanție - se alege atunci când există cesiuni către o terță parte, de regulă o instituție financiară;
- avans IN - se alege în situația în care plata contribuției (primelor de asigurare) a fost efectuată în avans;
- avans OUT - se alege atunci când sunt efectuate plăți în avans din valoarea indemnizațiilor;
- restituirea primelor - se alege în condițiile în care se permite titularului poliței să renunțe la contract în termen de 20 de zile de la încheierea acestuia, conform codului civil, și restituirea contribuțiilor (primelor de asigurare) plătite;
- acordul beneficiarului - se alege atunci când are loc acceptarea de către beneficiar a beneficiilor poliței de asigurare aferente contractului încheiat de titularul poliței; - altele - se alege în situația producerii altor tipuri de evenimente;
Beneficiu:
- beneficiu - se alege în vederea completării câștigurilor generate de polița de asigurare pe durata unui an fiscal;
- altele - alte beneficii/câștiguri.
1.4. Tip transfer - se alege, după caz:
- cadou;
- cumpărare;
- moștenire;
- necunoscut.
1.5. Periodicitatea evenimentului - se completează în situația în care evenimentul s-a produs o singură dată/de mai multe ori/necunoscut.
2. Informații fiscale despre eveniment - se completează cu valori care indică regimul fiscal al evenimentului.
2.1. Status eveniment - se alege una dintre următoarele valori:
- prima totală plătită;
- despăgubirea plătită.
2.2. Regimul fiscal aplicat pentru eveniment - câmpul se completează cu valori care generează aplicarea impozitului:
- impozabil - se completează în situația în care contribuția (prima de asigurare)/despăgubirea este un venit impozabil;
- scutit de impozit/neimpozabil - se completează în situația în care prima de asigurare/despăgubirea este scutită de impozit sau este un venit neimpozabil.
2.3. Tipul bazei impozabile a evenimentului - se alege după caz:
- efectiv;
- contractual;
- noțional;
- altele.
3. Informații financiare despre eveniment:
3.1. Suma;
3.2. Moneda - se completează moneda în care a fost efectuată plata;
3.3. Data plății - se completează data la care a fost efectuată plata;
3.4. Contul bancar BIC/IBAN/OSIN.
4. Informații despre impozitare - se completează cu date care indică modalitatea de impozitare a evenimentului:
4.1. Tipul de tratament fiscal aplicat pentru eveniment - se alege din listă, după caz:
- la plata contribuției (primelor de asigurare);
- la plata beneficiului;
- la transfer în - se alege în situația în care taxarea se face când are loc un transfer de bani în contul poliței de asigurare;
- la transfer din - se alege în situația în care taxarea se face când are loc un transfer de bani generat de polița de asigurare;
- taxa de capital - se alege în cazul în care se taxează returnarea anticipată a poliței sau mărirea valorii de capital a poliței în cursul anului fiscal;
- alta.
4.2. Modalitatea în care s-a realizat impunerea:
- fără reținere la sursă - se completează în situația în care nu există obligația reținerii la sursă; - cu reținere la sursă - se completează în situația în care se reține impozit în momentul plății sumei.
5. Informații fiscale și financiare privind impozitarea:
5.1. Suma impozitului reținut și plătit la bugetul statului;
5.2. Moneda;
5.3. Data plății - se completează data la care a fost efectuată plata impozitului;
5.4. Contul bancar (BIC/IBAN/OSIN).
Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularelor
1. Denumire:
402 „Declarație informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remunerațiile administratorilor și ale altor persoane asimilate acestora, rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România”
403 „Declarație informativă privind produsele de asigurări de viață contractate de rezidenți ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”
2. Format: A4/t2
3. U/M: seturi
4. Caracteristici de tipărire: se tipărește pe ambele fețe.
5. Se difuzează gratuit.
6. Se utilizează pentru transmiterea informațiilor referitoare la contribuabilii rezidenți din alte state membre ale Uniunii Europene care dețin proprietatea unui bun imobil în România.
7. Se tipărește în două exemplare de entitatea raportoare sau de împuternicitul acestuia, după caz.
8. Circulă:
- originalul, la organul fiscal definit prin prezentul ordin;
- copia, la entitatea raportoare.
9. Se arhivează la organul fiscal:
- formatul hârtie, la dosarul entității raportoare;
- formatul electronic, în arhiva de documente electronice.
Anexele nr. 1-2 (modelul celor două formulare) pot fi consultate în fişierele ataşate.
Comentarii articol (0)