Alocări suplimentare pentru programul Prima Casă: BT a primit cele mai multe fonduri, titrează adevarul.ro
Ministerul Finanţelor Publice a suplimentat, prin Hotărâre de Guvern, plafonul pentru acest an al programului Prima Casă cu 200 de milioane de lei. Banca Transilvania beneficiază de cea mai mare suplimentare de fonduri în cadrul programului pentru 2015, în valoare de 46 de milioane de lei, fiind urmată de BRD-Groupe Societe Generale, cu o alocare de 44 de milioane de lei, şi de Banca Comercială Română cu 42 de milioane de lei, reiese dintr-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
CEC Bank primeşte suplimentar, anul acesta, 28 de milioane de lei pentru Prima Casă, ING Bank - 17 milioane, Alpha Bank - 9 milioane de lei, Raiffeisen Bank - 8,5 milioane de lei, UniCredit Bank - 2,5 milioane de lei, Banca Românească - 1,3 milioane de lei, Intesa Sanpaolo Bank şi Credit Agricole Bank, câte 500.000 de lei fiecare, Bancpost - 400.000 de lei, Creditcoop - 200.000 de lei şi Bank Leumi - 100.000 de lei.
Vânzările de mașini electrice și hibride au crescut, dar piața a fost dominată tot de motorizările Diesel, anunţă adevarulfinanciar.ro
Potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de automobile (APIA), anul acesta au fost vândute 463 de mașini electrice și hibride. Dintre acestea, 28 de unități au fost 100% electrice. Vânzările de mașini ecologice pe primele 11 luni ale lui 2015 reprezintă 0,5% din totalul mașinilor comercializate în perioada ianuarie-noiembrie 2014.
În plin scandal al noxelor trucate pentru motoarele diesel de la Volkswagen, vânzările mașinilor pe motorină au dominat și în acest an piața. Pe 11 luni, vânzările de automobile cu motoare Diesel sunt de 53% din total, adică peste 47.500 de unități. În același timp au fost cumpărate peste 41.440 de mașini cu motoare pe benzină.
Comentarii articol (0)