Poliţia Română dispune de opt radare noi ce vor fi folosite pentru a depista în trafic şoferii care nu respectă limitele legale de viteză. Acestea au un laser integrat şi pot face atât înregistrări video, cât şi fotografii de înaltă rezoluţie.
"Opt aparate radar de tip LTI 20-20 TruCAM au intrat în dotarea Poliţiei Române. Modelul are cameră video HD de înaltă fidelitate şi un laser integrat, fiind cel mai performant aparat de măsurare a vitezei disponibil astăzi. Aparatul adună pe cardul de memorie înregistrări video, fotografii HD detaliate, ce pot cuprinde marca maşinii, plăcuţa de înmatriculare şi chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto. Cu ajutorul lor, poliţiştii rutieri, care au fost instruiţi în cadrul unor cursuri în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii, vor acţiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie", scrie într-un comunicat de presă de sâmbătă.
Conform precizărilor reprezentanţilor Poliţiei Române, unul dintre noile aparate va fi folosit pe autostrăzi, iar celelalte vor fi folosite în Bucureşti, Argeş, Bacău, Braşov, Suceava, Prahova şi Timiş.
"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române vor folosi un astfel de aparat radar tip pistol, având în vedere valorile de trafic în creştere şi vitezele de deplasare a autovehiculelor care circulă pe aceste artere rutiere. Celelalte şapte aparate au fost distribuite către structurile rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei şi Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Bacău, Braşov, Suceava, Prahova, Timiş, unde se înregistrează valori mari de trafic, în special la sfârşit de săptămână sau în perioada sărbătorilor sau reţeaua rutieră este caracterizată printr-un trafic intens, în special pe perioada sezonului estival/sărbătorilor de iarnă (cu ocazia revenirii în ţară a cetăţenilor români care au reşedinţa normală pe teritoriul statelor membre UE)", mai este explicat în anunţul de presă.
În momentul de faţă, conform informaţiilor aflate de AvocatNet.ro de la subcomisarul de poliţie Răzvan Rădoi, poliţiştii nu folosesc niciun radar fix, însă au în dotare 639 de aparate radar mobile.
"În prezent, poliţia rutieră dispune de sistemul fix de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor de pe DN 1, care are asemenea aparate la Baloteşti şi Ciolpani (în judeţul Ilfov), Puchenii Mari, Bărcăneşti, Comarnic şi Sinaia (în judeţul Prahova), însă nu s-a reuşit retehnologizarea şi punerea în funcţiune a acestuia până în momentul de faţă. (...) Poliţia are în dotare 639 de aparate radar mobile, repartizate la inspectoratele judeţene de poliţie (în medie 14 aparate/judeţ), Brigada Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (36) şi Secţia de Poliţie Autostrăzi (24)", a afirmat în ianuarie Răzvan Rădoi.
Şoferii care nu respectă limitele maxime admise pe reţeaua de drumuri naţionale riscă să fie sancţionaţi după cum urmează:
- depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise: 2 sau 3 puncte-amendă, la care se adaugă două puncte de penalizare;
- depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise: 4 sau 5 puncte-amendă, la care se adaugă trei puncte de penalizare;
- depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise: 6-8 puncte-amendă, la care se adaugă patru puncte de penalizare;
- depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise: 9-20 puncte-amendă, la care se adaugă şase puncte de penalizare;
- depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise: 9-20 puncte-amendă, plus suspendarea permisului pentru o perioadă de 90 de zile.
Potrivit Codului rutier, limitele maxime de viteză pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile autohtone sunt de 50 km/h în localităţi (pot fi şi limite superioare, însă nu mai mari de 80 km/h, sau unele inferioare, dar nu mai mici de 30 km/h), 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.
Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, adică 105 lei. Asta înseamnă că, în prezent, amenzile pentru contravenţii rutiere sunt cuprinse între 210 şi 2.100 de lei (pentru persoanele fizice).
Comentarii articol (2)